Capitolul 28

1.6K 47 2
                                    

Mergem în camera și o vad pe mama ca dormea, eu rămân în mijlocul camerei în timp ce Irina se duce și îl ia pe Dani, spre uimirea mea el era treaz.
Irina mi-l pune în brate îl sărut scurt și acesta începe sa rad. Chemarea sângelui îmi zic eu în mine... hmm s-a născut cineva care sa îmi înmoaie tot corpul. Ma simt atât de bine, nu pot sa explic sentimentul asta. Sunt cel mai fericit om, acum cu atât mai puțin voi renunță la el și nici la Irina. Ea și Dani sunt cel mai frumos lucru care mi sa intamplat în viata mea. Știu ca o voi face sa sufere mult după ce voi face ce am în gând dar chiar altfel nu o pot convinge.
După un timp în care am stat numai cu Dani și cu Irina. Ea nu a vorbit prea mult în schimb ma urmarea cu privirea. I-am dat sa mănânce cu biberonul, l-am schimbat deși pot sa zic ca defapt la schimbat Irina, dar am contribuit și eu i-am adus pempars și șervețele, și m-am uitat foarte atent pentru a învață, data viitoare îl voi schimba eu.
Acum trebui sa plec sa îmi pun în aplicare planul, trebui sa vorbesc cu mama sau cu Deea una din ele trebui sa ma ajute, sau poate mai bine vorbesc cu el, da el ar fi potrivit sa ma ajute.
-Irina trebui sa plec! Spun eu uitându-mă la ea
-Bine.
Nu mai spun nimic ma duc și o sărut pe frunte

 Nu mai spun nimic ma duc și o sărut pe frunte

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.

iar după îl sărut și pe Dani spunând în gând. În curând vom sta împreună toți trei îți promit!

Din perspectiva Irinei
Conversație telefonica
-Bună, te-am sunat sa îți spun că vreau să vorbim. Spune el eu rămân uimita oare cine este.
-Dar cine ești?! Spun eu
-Asa repede mi-ai uitat?
-Dani! Spun eu și o lacrima îmi curge din ochi
-Chiar eu! Vreau sa ne vedem!
-Pai eu nu mai stau în București, sunt în Constanța! 
-Știu ne vedem la EquinoxeCaffe, diseară la 9.
Nu apuc sa spun nimic ca îmi închide telefonul în nas . Oare ce vrea sa vorbim după atât timp in care nu a mai dat nici un semn de viata. Sper doar sa nu ma cert din nou cu el. Doamne dabea astept sa îl vad îmi este atât de dor de el. Îmi este dor de nopțile care ne prindeau pana dimineața uitându-ne la filme, de nopțile de la club, de Corina și de Cristi. Oare când ii voi mai vedea?! 
Vorbesc cu Matilda sa stea cu Dani, fiindcă ne era acasa Camelia. Seara se lasă ma pregătesc repede și plec spre cafenea. Ajung acolo și când intru îl vad pe Dani la o masa mai retrasa. Ajung lângă el și primul meu instinct a fost sa îl îmbrățișez dar când i-am văzut fata serioasa am preferat sa nu o fac.
-Bună.  Spun eu
-Bună. 
-Te ascult?! spun eu și îl vad pe chelner venind sa ne ia comanda
-Ce bei? Ma întreabă Dani
-Cafea. Răspund eu scurt apoi el comanda
-Un capucino și o cafea dubla cu lapte. Este bine ca mai știe ce cafea beau spun eu in gand și schițez un zâmbet.
-Pai m-a cautat maicata...
-Ce spun eu? După atâta timp în care nu am știut de ea și ce vrea de la tine?
-Prima oara a vrut bani, după care a întrebat de tine, spunea ca vrea sa îți vorbească.
-Aha și daia mai cautat?!
-Da de ce alceva as putea sa te caut?!
-De nimic, doar am întrebat... spun eu și iau o gura din cafea uitându-mă la el.
-Aaaa... era sa uit, tata a lăsat niște bani pentru amândoi când a murit, eu am intrat în posesia lor acum ceva timp dar nu am dat de tine. Spune și îmi înmânează o hârtie, o iau și citesc se pare ca tata ne-a lăsat o suma frumușică de bani.
-Îți las adresa și numărul de telefon a lu maicata, coincidenta dracu e ca sta tot prin Constanța. Adaugă el eu rămân uimita.
-Da, chiar ca este o coincidenta cam mare. Adaug eu
-Asta nu este ala cu care ai copilul? Spune el eu ma uit în direcția lui , cum dracu stie de copil imi zic in gand după ma uit la usa cafenelei și îl zăresc pe Lixa la bratul unei fete foarte frumoase. Fata de pitipoancele cu care umbla el fata arata chiar decent. Ma întristez pe loc, îmi iau ochi de la ei și ma uit la Dani, el se uita la mine cu o urma de regret și ii spun.
-Nu te uita la mine asa, te rog.
-Vrei sa plecam de aici?
-Da!  Spun și ma ridic de la masa el făcând la fel dar nu fac nici trei pași ca îl aud pe Lixa spunând
-Întâlnire intre frați, vai ce emoționant!
Nu zic nimic și dau sa plec iară când aud:

 -Vrei sa plecam de aici? -Da!  Spun și ma ridic de la masa el făcând la fel dar nu fac nici trei pași ca îl aud pe Lixa spunând -Întâlnire intre frați, vai ce emoționant! Nu zic nimic și dau sa plec iară când aud:

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.

-Dar chiar nu trebui sa plecați, doar fiindcă am venit noi. Oricum nu aveam de gând sa stam cu voi la masa.
Ma uit la fata și se uita mirata la noi, se vedea clar ca nu intelegea ceva. Dau sa spun ceva dar sunt oprita de Dani care îmi șoptește:
-Nu are rost, nu te înjosi în fata lui!
-OK. Spun și zâmbesc după plecam din cafenea și urcam în mașină lui.
-Unde vrei sa mergem?  Întreabă Dani
-La mama , chiar sunt curioasa ce vrea de la mine după atâta timp.

Din perspectiva lui Lixa
Priveam femeia din fata mea și vedeam ca este nedumerita, probabil ca nu înțelesese de ce m-am purtat asa mai devreme. Trebui sa ii explic.
-Ști, scuze pentru mai devreme, dar ea este mama copilului meu, cea de care ti-am povestit.
-Am înțeles. Nu face nimic. Spune femeia scoțând niște acte din geanta ei.
-Deci ce este de făcut în situația de fata, trebui sa pot lua eu custodia copilului.
-Știu,  dar este foarte greu, aproape imposibil sa ți se acorde ție custodia. Spune femeia serioasa.
-De ce eu ce am? Spun nervos
-Calmează-te și lasa-ma sa îți explic.
Dacă mama copilului nu este una denaturata, nu a făcut greșeli și este o mama exemplara nici un judecător nu ii va lua custodia, plus de asta întotdeauna mama are avantaj în astfel de situații, pentru ca doar o mama poate avea grija perfecta de un copil.
- Te plătește ea sau eu?
- Adică ce întrebare este asta? Tu normal
-Pai observ ca vorbești doar în favoarea ei.
-Ți-am explicat doar situația. Eu zic sa te gândești la alceva nu știu, încearcă sa o convingi sa va împăcați, din cate am înțeles de la tine o vrei și pe ea nu numai copilul, gândește te la alceva fiindcă asta nu îți va reuși și o vei face sa te urască crede-mă. Acum eu plec dacă mai vrei sa te ajut la ceva sunt disponibila oricând. Spune femeia dându-mi de înțeles și alceva, ma plăcea, adevărul este ca nu arata rău deloc dar acum nu îmi putea sta gândul la alceva. Deci daca planul A nu a funcționat, trecem la planul B.

Din perspectiva Irinei
Tot drumul m-am gândit ce naiba mai vrea femeia asta de la viata mea? Femeia care mi-a făcut atât de mult rau atât mie cat și lui tata. Femeia care nu cred ca va avea iertare de la Dumnezeu pentru păcatele ei. Am ajuns, era o casa ciudat, micuța. Bat la usa și ma uit speriata la Dani, el doar ma privește și îmi șoptește un stai linistita. Bat de câteva minute bune, la un moment dat silueta femei se face văzută și rămân uimita era mai mult dezbrăcată. Deși arata bine la vârsta ei nu îmi provoca nimic alceva decât scârbă. Aceasta sparge tăcerea dintre noi și spune:
-Irina, fetita mea!
-Off... termina cu teatrul nu tine!
-Va rog intrați!
-Nu mulțumim, stam aici nu vreau sa ma speri intrând acolo. Da eram dura eram fiindca și ea a fost cu mine și niciodată nu am avut curaj sa o jignesc sau sa nu ii ascult vorbele pana în ziua în care am fugit de acasă ca ma saturasem de toți libidinoși cu care o găseam în pat, și de ea de absolut tot.
-Cum vreți! Strâmbă din nas în timp ce își punea un halat pe ea.
-Zi repede ce vrei de la mine ?!
-Dacă ma iei asa tare îți voi spune scurt și la obiect, vreau bani pe care ți ia lăsat tactu! Nu zic nimic doar rad oarecum ma așteptăm la asta Dani se uita întrebător și puțin șocat la mine.
-OK. .. îndată ce ii voi lua de la Dani ii vei primi... alceva?!
-Ceee...ești nebuna? Sunt bani munciți de tata cum ii poți sa ii dai lu asta?! Tipa Dani uimit
-Taci băiete, știe ea ce face, sunt bani ei. Spune mama
-Dani vorbim în mașină. spun eu și acesta incuvinteaza din cap
-Alceva?! O întreb iar pe mama
-Nimic. Spune râzând
Plec fără sa mai zic nimic, urc în mașină și ii spun lu Dani:
-Lăsai naiba de bani, eu am tot ce am nevoie și Dani la fel, ii dau ei și asa scap de ea nu mai vreau sa o vad sau sa aud de ea vreodată.
-OK, sunt bani tai faci ce vrei cu ei. Apropo Irina, vroiam sa îți cer iertare, am aflat tot acum puțin timp. Am fost un prost fiindcă nu te-am ascultat.
-Stai liniștit a trecut, pana la urma ești fratele meu, te-am iertat de atunci .
Spun eu și îl pup pe obraz
-Vezi, de asta te iubesc eu pe tine! Spune și radem amândoi
Dani ma lasa în fata casei, intru și rămân fără cuvinte. Lixa stătea pe canapea cu un fel de landou în mana. Ce are de gând sa facă cu ala?!

RAUL CE IMI FACE BINE ♡حيث تعيش القصص. اكتشف الآن