Ryan's POV

,,Ce faci aici?" Cuvintele ei inca mai rasunau in mintea mea. Nu eram pregatit pentru asta. Eu aveam totul altfel in mintea mea.

,,Ryan?" a spus ea inchizand usa care era inca deschisa. Ma gandesc daca parintii ei si-au dat seama ca eram aici.

,,Hei," am reusit eu sa spun intr-un final, ne dandu-mi seama ca imi tineam respiratia.

M-a prins de mana si m-a tras dupa ea in camera ei, care era langa cea a parintilor ei. Nu stiam de ce, dar inima imi batea cu putere.

,,Credeam ca dormi!" mi-a spus ea, ,,Stii ceva de Luke?" Oh sigur, Luke. Am si uitat pentru un moment de faptul ca Luke nu s-a trezit inca, sau ca ar fi cu noi pe vapor. Cel putin am inteles ce spune. Telefonul meu traducea automat.

Ma uitam la ea cu o expresie putin ciudata. Nu stiam cum sa vorbesc in limba ei... sau a mea. Era asa frumoasa si avea un zambet asa angelic. Trebuia sa ma controlez.

I-am facut semn cu mana si mi-am scos telefonul din buzunar. Se uita mirata la mine in timp ce eu tastam o propozitie. Dupa ce am apasat pe butonul ,,traduceti" cuvintele ce urma sa le citesc, au aparut pe ecran.

,,Am vrut sa vad cum te simti", i-am citit eu cu o spranceana ridicata si balbaindu-ma. Doamne ce emotii aveam.

Cand am ridicat privirea, ea se uita zambind la mine. Cred ca se abtinea sa nu imi rada in fata. Super Ryan, acum va crede ca esti nu stiu ce bufon. Trebuia sa ma fi dus la culcare, habar nu am cum sa vorbesc cu ea.

,,S-a trezit Luke?" mi-a raspuns ea. Luke? Dar eu am venit sa vad cum este ea. De ce trebuie sa vorbim de Luke tot timpul? Cred ca tine foarte mult la el. Mai mult decat mas fi gandit eu vreodata.

Am folosit din nou telefonul pentru ai raspunde. ,,Nu stiu, cred ca inca medici incearca sa ii stabilizeze bataile inimi. Starea sa era foarte grava."

,,Poftim?!" mi-a spus ea socata. Cred ca am vazut o lacrima pe fata ei. ,,Oh Ryan, spune-mi te rog ca va trai."

Nu stiam ce sa ii spun, erau foarte putine sanse ca el sa traiasca, dar nu puteam sa o vad ca plange din nou.

Am luat iar telefonul. ,,Cu timpul ne vom da seama. Acum trebuie sa asteptam."

M-am uitat la ea cum imi absorbea fiecare cuvant. Voia ca eu sa ii spun ca totul o sa fie bine, dar raspunsul meu nu o ajuta cu nimic.

,,Stii, uneori nu stim de ce se intampla anumite evenimente in viata noastra, dar vom afla la momentul potrivit. Sa stii ca poti conta oricand pe mine, chiar daca el nu va trai", de abia dupa ce am rostit ultimul cuvant mi-am dat seama ce am spus. Ce urat trebuie sa fi sunat in mintea ei. Voiam doar sa ii spun ca sunt acolo pentru ea, dar fata ei m-a facut sa realizez ca nu am facut bine zicandu-i asta.

,,Ce?" a spus ea vag, soptit. Abia am auzit-o.

Ma uitam la ea dezamagit de mine. De ce nu am putut eu sa ma duc direct la culcare? Se pare ca spun cuvinte care nu vreau sa le spun.

,,Iarta-ma, nu am vrut..." am tradus doar atat. Nu stiam cum sa ii explic situatia. Am dat-o deja in bara.

,,Nu Ryan", a spus ea dand din cap si cu ochii inlacrimati. ,,Lasa-ma singura te rog", a spus incercand sa se calmeze.

,,Poate va trai", am incercat eu sa rezolv problema. Dar era deja stricata.

,,Poate?" a soptit ea, ne mai avand glas. Am deschis gura vrand sa ii spun ceva. ,,Luke traieste!" a continuat ea foarte clar de data asta. ,,Si va trai."

,,Grace..."

,,Lasa-ma singura, Ryan!"

,,Dar..." acest cuvant il invatasem deja.

In The Heart Of The ForestCitește această povestire GRATUIT!