Grace's POV

,,Sunt acasă!!" Am spus foarte plictisită, trântind uşa după mine. Probabil că din nou voi asculta o mică ,,predică". Da, uneori chiar devine enervant. Ca şi cum eu chiar mi-aş părăsi parinţii. Dar de ce? Am altă optiune? Unde să merg? Nu mă descurc nici măcar o zi singură în această pădure .

,,Aici erai," spuse mama cu un ton pe care nu voiam să îl aud.

,,Da mamă, nu ma înghiţit pământul încă," îi răspund eu ironică, fără nici măcar un pic de chef. Chiar nu voiam să mă cert cu mama şi să ascult cum îmi ţine morală.

,,Nu vorbi aşa cu mama ta," a intervenit tata care abia atunci intrase în cameră.

Întotdeauna când tata se amestecă în convorbirile mele cu mama, nu prea se termină cu bine. Nu îmi place să cred asta despre părinţii mei, dar nu prea cred că au dreptate. Ei cred că cel mai bine este ca ei să vorbească, iar eu doar să îi ascult. Dar eu nu am dreptul la o părere? Eu nu am voie să îmi spun partea mea de nemulţumire? Ei cred că eu sunt vinovată în tot, iar ei nu greşesc cu nimic. Nu este aşa. Şi ei greşesc. De aceea fac eu anumite greşeli. Din vina lor! Bine, poate exagerez. Ma luat puţin valul. Dar au şi ei partea lor de vină atunci când greşesc. Nu fac prostiile singură! Sau poate că le fac?

,,Tată? Nu vreau să te indispun, sau să par o necrescută aşa cum ziceţi voi că sunt, dar aş prefera să vorbesc doar cu mama," am spus eu în cel mai dulce mod, sperând că nu se va supăra.

,,Ascultă fetiţo! Nu tu ne-ai făcut pe noi, ci noi te-am făcut pe tine." Oh God, iară începe cu această mică enervantă frază. ,,Aşa că nu îmi spui tu ca eu să ies din cameră. Nu ii frumos să faci aşa ceva."

"Dar tată, nu am vrut să sune aşa doar că..."

 "Doar că te rog şi eu să ne laşi singure, bine James?" ma salvat mama. Ador când face asta. Mereu mă salvează din probleme.

Tata a ieşit afară fără să mai spună nimic. Cred că nu se aştepta ca mama să îl ia aşa. Îmi pare rău pentru el, doar că nu pot să îi spun mamei anumite lucruri cu tata de faţă. Tata are alt fel de concepţii. De exemplu el nu mă lasă să dorm afară vara pentru că mai sunt ţânţari. De unde până unde? Dar da, asta este părerea lui. Mama, în schimb, mă lasă. Ea spune că nu sunt aşa mulţi ţânţari şi că nu mă va pişca nici unul. Vedeţi diferenţa? Este una de la cer la pământ. Tata mă extra super protejează într-un mod mai ciudat, dar mama nu. Ea mă înţelege cel mai bine. Poate că de acea spune tata mereu: eşti ca mama ta sau parca te-aş fi copiat după mama ta.

Rose's POV

''Deci, asculta-ma, de cate ori ti-am spus eu ca să nu mai întârzi la masă?''  I-am spus fetitei mele care stătea în faţa mea si mă aculta cu atentie. Nu știu cu ce crede ea că aș putea să o supar atunci când o întreb ce a făcut sau de ce întârzie mereu la masă. Ea crede ca îi ţin morală, dar tot ce vreau este să o protejez.

,,Mamă, las-o baltă. Oricum voi doi nu mă veţi lăsa să fac nimic. Nu vă pasă dacă vă spun unde am fost, ce am văzut, ce fel de prieteni am.''

Prieteni? O să ignor partea aceea.

,,Grace, dragă, ne pasă, doar că am vrea ca tu să fii bine,'' i-am spus cu un ton cald, cât se poate de frumos, dar nu stiu de ce a luat-o ca fiind ceva urât.

,,Nu este adevarat, nu va pasă, pentru că dacă var pasa, ar fi altfel,'' a spus revoltată și a plecat, trântind ușa după ea. Nu îmi place când face așa. Trebuie să îi dau o lecţie. Nu așa trebuie să te comporţi cu cei din jur.

Mi-ar plăcea să îi pot spune mai multe lucruri. Să merg cu ea prin pădure doar ca să vorbim, nu ca să adunăm lemne pentru foc. Daca mar lăsa James să îi povestesc tot, ar fi mult mai bine. Dar nu știu cum să îl conving. Înainte de toate cred că ar trebui să o pedepsesc. Nu va mai iesi din casa pentru câteva zile. Știu că adoră să meargă singură în pădure. Uneori chiar o ajută să se simtă mai bine și să pot discuta cu ea. Dar trebuie să o fac să înțeleagă. Acest comportament al ei nu este deloc unul bun.

Grace's POV

Am intrat în camera mea, trântind uşa după mine. Nu pot să cred. M-am săturat să am mereu aceleaşi discuţii. Când o să vrea să mă asculte? Când o să înţeleagă că tot ce vreau eu este să îmi povestească viaţa ei, felul în care au ajuns aici, de ce trăiesc într-o pădure. Nu cred că în această lume este doar o pădure. Simt că este ceva mai mult de atât. Cineva care ne-a creat şi care nu ne-a făcut doar pe noi. Trebuie să descopăr asta.

Gata! Ştiu! Mâine dimineaţă mă voi duce din nou la locul meu. Poate că de această dată voi descoperi ceva ce nu am băgat de seamă înainte.

Dintr-o dată am auzit o bătaie in ușă. Am oftat. Speram că nu este mama. Chiar eram supărată și nu aveam chef să vorbesc cu ea.

,,Intră!" am spus eu într-un final.

,,Am hotărât ceva," a spus mama dintr-o dată, intrând in cameră. ,,Ca să te înveţi minte, nu vei mai ieşi din casă pentru 3 zile." Când am auzit, am crezut ca voi pica de pe pat.

,,Poftim?! Nu îmi poţi face asta. Şti foarte bine că ador să merg acolo. Nu poţi să îmi iei cel mai frumos lucru, doar pentru că nu mă comport așa cum vrei tu. Nu îmi face asta.'' Simţeam că nu mai am mult și încep să plâng. Mă simţeam distrusă.

,,Îmi pare rau, dar trebuie să fac asta pentru binele tău," a spus mama, făcându-se că totul este în ordine.

,,Pentru binele meu?" am intrebat, vocea mea cedând. ,,Nu şti ce este spre binele meu, pentru că niciodată nu mă asculţi atunci când am nevoie. Întotdeauna când te întreb ceva, mă ignori."

,,Grace termină! Nu exagera. Te ascult tot timpul.''

,,Şti ce mamă? Lasă-mă, doar lasă-mă singură, bine?" i-am spus find gata să plâng, dar mă abţineam. Nu voiam să ma vadă făcând asta.

Mama a ieşit din cameră fără să mai zică nimic. Abia atunci am început să simt cum lacrimile curgeau pe faţa mea. Nu pot să cred că îmi face asta. Voi găsi eu o cale să plec din casă. Ce am făcut atât de rău încât să îmi interzică să ies de aici?

In The Heart Of The ForestCitește această povestire GRATUIT!