In The Heart Of The Forest

18. Iubirea adevarata se sacrifica.

Grace's POV

,,Wow!" au fost singurele cuvinte ce am putut sa le spun!

,,Wow!" s-a auzit o voce in spatele meu.

Am ramas muta de iumire la ceea ce se afla in fata mea! Nu imi venea sa cred ca a fost in totu timpul aici si eu nici nu stiam.

Luke m-a prins de brate si mi-a soptit:

,,Cred ca suntem pe drumul cel bun"

,,Eu cred ca dorinta ta de a pleca tocmai s-a indeplinit"

,,Asa cred si eu!"

,,Haide sa cautam inelul, trebuie sa fie mult mai incolo," i-am spus eu plina de speranta.

,,Ce este as... wow!" i-am auzit pe ceilalti venind in spatele nostru. Am inceput sa rad.

,,Da, mirarea voastra se justifica! Este un loc imens plin de pietricele albastre. Ar trebui sa cautam puzzle-ul intai", le-am amintit eu trezindu-i la realitate pe toti.

,,Cred ca suntem mai aproape de el decat mi-am imaginat ca vom fi", i-a informat Luke pe toti.

Ne-am dus in acel tunel calcand printre nenumarate pietricele albastre. Pereti pareau sa fie umezi, iar aerul era foarte usor de respirat. La fiecare pas te intalneai cu foarte multe luminite albastre. Pietricelele luminau destul de tare, incat tot locul parea albastru. Nu am mai avut nevoie nici de felinarul nostru.

Inelul meu trebuia sa fi cazut mult mai incolo. Am venit destul de mult timp de-a lungul peretelui. In momentul in care a cazut nu s-a intamplat nimic si nici nu l-am mai vazut. Posibil ca pietricelele albastre sa nu se gaseasca decat aici, altfel inelul ar fi luminat prea tare si probabil noi nu mai eram.

Gandul ca am fi putut fi morti m-a trecut ca un fior prin tot trupul. M-a facut sa ma gandesc ca totul are un sens si probabil acesta este raspunsul ca o noua viata ma asteapta.

M-am oprit brusc cand mi-am dat seama ca si pietricelele nu se gaseau mai incolo de noi. Am ramas putin dezamagita, se presupunea ca trebuie sa gasim un puzzle.

,,Si acum?" a intrebat mama. Cuvintele ei sunand ca un ecou.

,,Nu inteleg, aici trebuia sa fie", a spus Luke fara sa auda intrebarea mamei.

,,Poate nu ne-am uitat noi indeajuns de atent", a incercat Rob sa il inveseleasca.

,,Poate ar trebui sa cautam inelul prima data", am adaugat eu.

,,Nici gand!" mi-a raspuns Rob. ,,Daca il aducem aici tot locul acesta va sari in aer cu tot cu noi. Trebuie sa multumim ca nu erau pietricele albastre acolo unde a cazut."

,,Dar atunci? Ce vom face? Il vom lasa acolo pur si simplu? Ii cadoul de la Luke...", am ripostat eu, vocea mea slabindu-mi la finalul propozitiei. Luke s-a intors spre mine abtinandu-si un zambet. Puteam simti cum caldura urca in obrajii mei, dar nu aveam de gand sa ii arat asta. Asa ca m-am intors de la el.

,,Nu este timpul sa devii sentimentala", a spus Rob nepasator. L-am vazut pe Luke cum se uita la el ca si un leu cand vrea sa atace. Daca eram intr-o alta situatie, probabil ca radeam.

,,Poftim? Nu sunt sentimentala, doar ca..."

,,Grace, stai linistita! Era o gluma. Vom lua si inelul, dar intai trebuie sa vedem cu ce avem de a face. Nici macar nu putem gasi puzzle-ul acela", mi-a raspuns el, ,,aici trebuia sa fie", a adaugat mai mult pentru el, crezand ca nu il aud.

M-a deranjat gluma lui. Eu, sentimentala? Oare este rau sa fii asa?

,,Sunt calma, Rob! Eu zic sa ne intoarcem si sa ne uitam mai atenti, probabil ca ne-a scapat ceva."