In The Heart Of The Forest

12. Pas cu pas spre mai bine.

Grace's POV

,,Mama... Nu ma voi duce sa vorbesc cu Luke", i-am spus eu mamei mele, care ma ruga staruitor sa fiu eu cea care rezolva situatia.

,,Oh, haide! Nu trebuie sa fii asa!", mi-a reprosat mama.

Nu voiam sa vorbesc cu Luke, dar stiam ca are dreptate si ca tacerea mea nu va rezolva multe.

Dupa ce m-am intors, mama ma astepta aici cu semne de intrebare. Nu stiam ce sa ii spun si i-a fost cam greu sa ma determine sa ii vorbesc si sa ii povestesc cum ma simt, ce fac, cum a fost noaptea mea etc. Totusi, nu a durat mult si am inceput sa plang, din nou, si sa ii spun ca am luat hotararea sa nu mai vorbesc cu Luke. Cand m-a auzit mama, nu a stat prea mult pe ganduri si mi-a spus ca nu este bine ce fac si ca nu asa se rezolva o problema.

,,Dar nu pot sa vorbesc cu el! Nu dupa tot ce s-a intamplat... Eu cred ca trebuie ca el sa isi ceara scuze primul," am spus eu uitandu-ma pe jumatate la mama. Stiam ca ma comport cam imatur, dar chiar imi era greu sa mai fac ceva acum.

,,Grace, nu te comporta ca un copil!"

,,Dar nu fac asta!"

Mama se uita dezaprobator la mine.

,,Ce? Serios, chiar nu cred ca ar trebui sa fac ceva. Imi va fi mai bine fara Luke. Inainte ca el sa apara in viata mea..." si m-am oprit, mi-am dat seama ca nu aveam cu ce sa continui. Toate lucrurile frumoase s-au intamplat dupa ce a aparut elin viata mea.

,,Grace draga,... esti asa de fericita cand esti cu el. Toata esti un zambet si amandoua stim ca viata ta este mult mai buna de cand l-ai intalnit pe el. S-a vazut de prima data. Ai vrut sa avansezi, nu te-ai dat batuta. Ai ajuns pana acolo incat ne-ai pacalit si pe noi doar ca sa il acceptam." A facut o pauza, iar apoi a continuat: ,,Trebuie sa faci ceva!"

Ma uitam serioasa la ea. Pe jumatate avea dreptate, dar pe cealalta jumatate nu voiam eu sa accept.

,,Nu! Nu, voi face nimic!", i-am spus serioasa. Eram prea hotarata ca sa poata sa imi dea un argumet indeajuns de bun, sa ma convinga.

S-a uitat la mine fara sa mai spuna nimic. Era surprinsa de decizia mea. Si la fel eram si eu. Pentru ca mi-am spus punctul de vedere cu voce tare, avea alt sens. Acum, decizia, nu mai era doar in capul meu, ci era aprobata.

Luke's POV

Era o dimineata insorita, iar eu eram fericit ca m-am impacat cu Grace.

NU!

As minti, daca as spune asta. Nu m-am impacat cu ea si, chiar daca o parte din mine suferea enorm, cealalta parte imi spunea ca si ea are o parte de vina. Concluzia? Sa astept fara sa actionez.

Am inceput prin a lua hotararea de a nu mai vorbi cu nimeni. Nu este cea mai inteleapta decizie, dar asta simteam. Uneori ai nevoie ca toti sa te lase in pace pentru o perioada si, daca ai putea, ai prefera sa dispari pentru cateva zile.

Desi realizez ca nu pot sa ma transpun in alta lume, imi dau seama ca am nevoie sa nu tin in mine tot ce gandesc si ca trebuie sa spun cuiva. Bineinteles ca mandria mea nu ma lasa sa vorbesc cu niciunul dintre ei, asa ca am hotarat sa fac altceva.

In timp ce stateam pe pamantul rece din cortul meu, ma gandeam cum as putea pleca nefiind nevoit sa vorbesc cu Rob. Singura cale era sa astept ca el sa nu se uite si apoi sa fug.

Ma simteam ca si cum aveam cu 15 ani mai putin in momentul in care priveam prin crapatura fermoarului, urmarindu-l pe Rob. Pregatea masa. Cred ca era pentru doua persoane. Chiar imi pare rau, dar nu imi este foame.

Am asteptat pana s-a dus in cortul sau sa caute ceva si am sprintat spre padure. Nu am indraznit sa ma uit inapoi, dar am dedus ca nu ma va urmari.