Grace's POV

Viata nu este deloc usoara. Inainte sa ti se intample ceva, ai vrea sa fugi de acea problema. Ai vrea sa fi stiut de dinainte, ca sa nu mai ajungi in punctul in care creierul tau nu mai stie sa iti asculte comenzile si in care pur si simplu trebuie sa astepti. Esti in punctul in care tot ce se intampla nu te mai priveste, nu mai poti face nimic. Ti se face frica si ai vrea sa pleci si probabil ai vrea sa dai timpul inapoi ca sa nu mai fi intr-o situatie ca aceasta.

Uite-ma aici. Probabil ca sunt pe jos de ceva vreme. As fi vrut sa imi dau seama mai repede ca nu este ok sa fug in aceasta directie. Incerc sa imi misc mainile si picioarele, incerc sa ma misc dar nu cred ca ajung undeva. Cred ca sunt intepenita. Este foarte ciudat, nu imi simt nimic. Parca as fi doar eu si gandul meu. Vreau sa strig, dar nu pot. Vreau sa vad, dar nu pot sa imi deschid ochii.

Cum am ajuns aici asa ? Totul s-a intamplat prea repede. Parca a fost doar o secunda.

*IN URMA CU O ORA*

Dupa ce mama mi-a povestit tot ce s-a intamplat cu familia ei si cum de a ajuns pe aceasta insula, am ramas putin blocata si...socata. Nu ma asteptam sa imi povesteasca.Tot timpul ma rugam de ea si de tata sa imi zica, nu au vrut sa o faca. Desi, cred, ca tata incontinuare nu a vrut, dar mama nu l-a lasat sa o opreasca. Deci poate ca am o sansa sa plec de aici sau sa gasesc ceva care sa ma ajute. Acum ca stiu ceea ce caut, va fi mai usor.

Stai, pot vorbi si cu Luke. Poate ca il ajuta aceste informati. Probabil ca pe undeva pe aici trebuie sa fie avionul...bunicilor mei. Wow, pare putin ciudat si...nou ! Nu m-am gandit ca ar putea exsista si bunici.

Tata, si el trebuia sa aiba parinti. Oare ei nu s-au ingrijorat cand au vazut ca copilul lor nu se mai intoarce. L-au lasat sa mearga cu niste prieteni si s-au ales fara el. Ma gandesc ce au facut ? Nu s-au gandit sa il caute?  Nimeni nu a auzit de un avion prabusit? Luke mi-a spus ca un alt avion este pregatit sa vina sa il ia pe el si pe Rob. Deci, ar trenui sa se fi auzit de avionul de acum cativa ani. Sa o intreb pe mama ? Sau poate ca sar supara amandoi daca as mai pune intrebari.

Ma jucam cu lantisorul meu. Totusi nu am mai fost obligata sa povestesc ce am patit. Mama a inceput pe neasteptate.

''Mama, ma bucur enorm de mult ca mi-ai povestit. Nu ma asteptam sa o faci si vreau sa spun ca tot ce s-a intamplat a fost chiar...interesant. Nu stiu, voi nu v-ati gandit niciodata sa cautati o cale sa plecati de aici ? '' Am inceput sa spun eu, vocea mea fiind ragusita pentru ca am tacut o vreme. Era liniste si doar eu vorbeam, era deja seara si tonul meu era destul de incet. Dupa ce am stat putin am adaugat . ''Nu stiu...ma gandeam, poate, sa mergeti la avionul cu care ati venit. Poate ati fi gasit raspunsuri.''

Mama si tata s-au uitat la mine si pareau ca se gandesc la ceva. Mama nu mai plangea si isi cauta cuvintele.

''Ba da..'' A spus ea. ''Am incercat sa facem ceva, dar aveam 10 ani, nu stiam ce sa facem plus ca parintii mei, ne-au dus de langa avion. Dupa ce i-am ajutat si am avut girja de ranile pe care le aveau, ne-au dus de acolo si au construit aceasta casa in care suntem acuma. Probabil ca le-au fost frica sa nu patim ceva rau daca mergem din nou la avion. Deci, nu stim unde este. L-am cautat de mai multe ori .''

Ma gandeam la ce tocmai mi-a spus mama si atunci mi-a venit o idee. Daca voi reusi eu sa il gasesc ? Poate il ajut si pe Luke, sau il chem sa rezolvam impreuna.

''Mama !! Tata !! Poate reusesc eu sa il gasesc. Poate o sa plecam de aici si poate il ajut..'' Si atunci m-am oprit din entuziasmul meu pentru ca aprope il pomenisem pe Luke ! ''Si poate il ajut si pe tata, sa imi gasesc bunici. '' Am reusit sa schimb eu fraza chiar daca am spus ceva ce poate ca l-a afectat putin pe tata.

In The Heart Of The ForestCitește această povestire GRATUIT!