EU-EL-COMPROMISURI

Cap.22

Mona

Zilele trec în timp ce toată energia mea încerc s-o dau copiilor de la centru sau lui Miguel si Soledad cu care stau când mama lor are multă treabă sau când mai iese în oras cu soțul ei.

La centru o avem pe doamna Winston, o profesoară pensionară care vine sa-i ajute pe copii la lecțiile de engleză. Soțul ei a fost militar, dar a murit de cancer, de aceea ea îsi dedică timpul copiilor de soldați, dar si mie.

-Mona, n-ai vrea să iei câteva lecții, să te ajut sa-ti perfectionezi engleza? m-a abordat intr-o zi.

-Ați vrea să rămâneți peste program pentru mine? am întrebat-o surprinsă de bunătatea ei.

-Bineînteles, îmi esti dragă si aș vrea sa te ajut! E ca o răsplată pentru că mă inveselesti în fiecare zi, abia astept să vin lunea la centru și asta ți se datorează în mare parte!

Am rămas surprinsă de mărturisirea ei si de atunci am rămas seara câte o ora în plus, iar dimineața până la prânz când trebuia sa merg la centru, îmi faceam temele date de ea. Cu John am vorbit doar prin mesaje scurte in ultimul timp, iar pe vipera de Sharon n-am mai vazut-o de când era sa-i tabacesc fundul.

Serviciul rămâne singura satisfacție pe care o am și din banii pe care i-am câstigat am reușit sa-mi schimb canapeaua, pe care am luat-o cu ajutorul prietenului meu David,  din orășelul din apropiere. Astăzi, ca naiba, mi-am uitat  telefonul acasă si a trebuit să rămân la lecția cu doamna Winston până la șapte, după care am mers la magazin.

Ajung târziu, dar John oricum doar îmi dă mesaj asa că ... n-am de ce sa-mi fac griji!

Privesc gazonul din fața casei   gândindu-ma că trebuie sa-l tund, am două pungi de cumpărături pe care le țin în brațe,  ridic privirea absenta și il văd pe treptele casei.

-John! țip si alerg spre el aruncând pungile din mână.

Dar  nu schițează niciun gest de afecțiune, în timp ce eu îl țin strâns în brațe. Mă uit mai bine la el și îi observ  ochii roșii, furioși, dar  simt și  un danf  puternic de bautura.

A baut?

Mă apucă  de brațe,  mă strânge chiar dureros si-mi spune printre dinți cu fața transfigurată de furie.

-Unde ai fost, Mona? Unde ai umblat până la ora asta, te aștept de câteva ore!

-John, am fost...

Mă trage mai mult forțat în casă fără să mă mai lase să răspund,  mă împinge si mă blochează cu trupul lui de peretele de lângă ușă.

-Te-am sunat de o mie de ori, de ce ti-ai lăsat telefonul acasă? Să nu te deranjez? continua sa-mi urle în fața în timp ce își pune mâinile lângă capul meu sprijinite de perete.

-John, eu...

-La dracu, Mona! De ce? imi suiera din răsputeri  în față.

Se apleacă si îsi pune buzele lângă urechea mea, soptindu-mi cu o voce stinsă, parcă suferinda.

-De ce, Mona? E mai bun decat mine, iubito? Te face fericită?

Nu-mi vine să cred ce aud si îl împing cât de tare pot, dar evident nu reușesc nici sa-l clintesc.

-Ce-ai zis? urlu la el.

Dar el se infurie mai tare si ridică pumnul si loveste puternic peretele de lângă urechea mea.

-La dracu, Mona, stii prea bine ce zic! Eu am murit de o mie de ori lunile astea cu gândul la ce faci tu! urlă si simt iar mirosul puternic de alcool.

-Asta crezi tu despre mine? Crezi că am pe altcineva? spun îndurerată, nici macar nu mai pot să urlu, sunt prea rănită.

Îi sună telefonul și  se întoarce sa-l ia de pe dulap, acum prind momentul si ies pe usă,  fugind cât mă țin picioarele. Il aud cum urlă  după mine, dar eu fug încontinuu până ajung la casa  Rosei. Sun la usa si imediat cum îmi  deschide, auzindu-l pe John cum urlă, ms trage înăuntru și  închide usa rapid în spatele meu. Sunt sigură ca n-a văzut unde m-am dus din cauza întunericului, iar pe Rosa n-o cunoaste. Aceasta își da seama de starea în care sunt si mă conduce intr-o cameră liberă.

-Mă duc sa-ti fac un ceai, încearcă sa te linistesti! Esti în siguranță aici!

Doar dau din cap, nu sunt în stare să articulez vreun sunet si acum îmi dau seama că tremur. Nu-mi vine să cred, John crede ca eu sunt cu altcineva când eu mi-am petrecut timpul doar la serviciu, n-am iesit decat o data cu Ashley și de ieșirea aia știe. Tot timpul încerc să evoluez, să învăț, sa-mi iau cetățenia si sa-l fac mândru de mine, iar el are impresia asta despre mine?

Nu stiu cum am ajuns in bratele Rosei.

-Plangi, Mona, racoreste-te, ai ținut prea mult în tine!

Am plâns toată noaptea, dar de dimineață stiu că trebuie sa-l infrunt.Trebuie sa mă asculte chiar daca vrea, chiar daca nu vrea, de bună voie sau silit.

John

Am cautat-o peste tot, dar nu stiu unde ar putea fi.

La dracu, a fugit de mine! Sunt un prost, am zis c-o sa-i dau ocazia sa explice întârzierile sale dar pana a venit am baut destul de mult si cand am vazut-o.... am explodat.

Nu pot uita durerea din ochii ei cand m-a întrebat ,,asta crezi tu despre mine?''

Daca ma paraseste, daca nu mai vine?

Totuși este în bază, pentru ca am fost la poartă, am întrebat si mi-au spus clar că nu a părăsit nimeni baza.

Stau ca un prost la masă si privesc canapeaua cea noua.

Oare cum a cumparat-o, am verificat contul comun si cardul si am vazut ca n-a scos deloc bani! De unde ai tu bani, Mona? Ah, mor ... daca nu se mai întoarce la mine?

Era destul de speriată, a închis ochii crezând c-o lovesc! Aud usa si o văd că intră cu pungile pe care le-a lasat ieri pe gazon. Se uită la mine puțin, apoi mă evită total. Are ochii rosii si cearcane pronunțate, cred că nici ea n-a dormit în noaptea asta.

-Mona, îmi pare...

Ridică mâna în sus si-mi face semn să tac, îndreptându-se spre baie cu mine în urma ei. Se dezbracă evitandu-ma si da drumul la dus.

Mama ma-sii, e atat de frumoasa si-o doresc atat de mult! A trecut atat de mult timp de cand n-am mai  avut-o si mi-a lipsit enorm!

Întind mâna s-o ating, dar se ferește si refuza rece si răstit.

-Nu!

Se întoarce cu spatele la mine și  ies nervos, suparat pe mine însumi. Decid să mă schimb de uniforma cu care am ramas de când am venit. Îmi iau blugi si-un tricou negru, mă uit în oglindă si văd ce răvășit sunt, am ochii injectati de  parcă as fi un vampir.

La dracu, John! Asa iti trebuie daca bei ca un dobitoc!

Mona iese din baie si intră în dormitor închizând usa după ea. O las în pace si mă gândesc la o strategie de a o face să mă bage în seama, dar ea iese îmbrăcată, îsi ia geanta si fără sa-mi acorde măcar o privire pleacă.

Ce?

Plec si eu în urma ei ca un catelus si dupa ceva timp ajungem lângă o casa pictată pe afară si-o vad că intră înăuntru.

Ce naiba e aici, gradinita sau scoala?

Intru si-o văd înconjurată de câțiva copii de vreo trei- patru ani, care sar în jurul ei si se bucură.

-Mona! A venit Mona!

O văd zambind fericită si abia acum imi dau seama de unde venea stralucirea din ochii ei, atunci când vorbea cu mine pe Skype.

Esti un mare tampit John, niciodata n-ai lasat-o sa-ti zica de unde vine!