EU-EL-COMPROMISURI

Cap 6.

Mona

Sunt foarte nervoasă si decid să mă mai plimb prin parc singură.

De ce ma caută pe mine dacă o are pe Lory? E frumoasă, înaltă, blondă si mai ales e de-a lui.
Ce naiba vrea de la mine?

După multe ore de plimbare ajung obosită acasă, dar tot nervoasă. Mă pun în pat si încep să plâng.

De ce naiba îmi pasă, nici nu-l cunosc bine si oricum n-avem niciun viitor împreună!

Asa au trecut zilele următoare, m-am târât până la muncă si înapoi acasă.
N-am spus nimănui nimic, nici măcar Lizei care mă chestioneaza zilnic si bănuiește ceva, dar vreau să uit totul.

Nici nu mi-am verificat e-mailul câteva zile, iar miercuri când îl deschid văd o mulțime de mesaje de la el în care mă roagă sa-i răspund, sa-i spun daca sunt bine.

La dracu! Nu sunt bine deloc!

Am vreo două mesaje si de la Ashley în care îmi cere s-o contactez urgent, ceea ce si fac.

-Bună, ce-i asa de urgent?

Imediat îmi raspunde si mă bucur că am dicționarul lângă mine.

-Ce-i între tine si Smith?
Ne-a înnebunit pe toți, urlă la soldați si e nervos tot timpul!

-Nu e nimic între noi! îi răspund destul de surprinsă.

-Poate pentru tine nu e nimic, dar el m-a vizitat si după ce a urlat că nu i-am dat adresa de e-mail bună, a plecat trantind usa!

Ce? De ce a facut asta?

-Eu nu stiu nimic,  îi răspund.

-La contactat si pe soțul meu si i-a zis ca nu vreau sa-i dau adresa ta! Te rog, vorbește cu el, rezolvati-vă problemele!
Iartă -mă dar trebuie sa plec, mai vorbim!

-Ok, pa !

Rămân încremenită în fața monitorului si nu stiu ce sa cred.

O sa-i las si lui un mesaj si poate asa o să mă lase în pace! ma încurajez singură.

,,Am primit mesajele tale. Eu sunt bine. Mă bucur că te-am cunoscut!"

Atât, nu mai vreau sa-l văd si nici să stiu ceva de el.
Cine se crede el, crede că iese cu mine să -si bată joc, oare au pus pariu că o să pic usor?
Oare râde cu Lory de mine, de prostia mea? O, la naiba! Nu înțeleg deloc de ce mă doare asa de mult?

Vineri, pe la zece dimineața apare Liza cu un zâmbet foarte larg, in clasa mea.

-Esti căutată! Vezi cum vorbești si cum te porți, doar ai văzut ce-ai suferit săptămâna asta!

-Ce vrei să spui? fac pe nestiutoarea, continuând sa asez lucrările copiilor pe panou, cu toate ca inima a inceput sa-mi bată  mai tare.

-Mona, te cunosc mai bine decât pe mine si-ti spun sigur că -ti place tipul ăsta si cred că si lui i s-au aprins calcaiele dupa tine, de aceea a venit de la Kogălniceanu, nu crezi? îmi spune râzând.

-Ooo, ...si apropo, arată super!

Îmi dau ochii peste cap si ies la poarta grădiniței, unde este parcata o masina militară.

Când mă apropii, John iese din masina si mă ia în brațe fără să apuc să mă feresc.

Ce mă fac acum?

John

O, Dumnezeule ce mi-a lipsit! Mi-a fost dor, numai la ea m-am gândit si i-am disperat pe toți, pe soldații mei i-am alergat întruna, iar Ashley e terorizată.

S-a dus stăpânirea mea de sine, când o văd o iau rapid în brațe.
Îi miros părul si o țin strâns la pieptul meu.  E asa de mică, nici la umăr nu-mi ajunge!

Îsi sprijină capul de pieptul meu pentru o clipă facandu-ma sa ma simt bine,sa-mi astampar dorul pe care i l-am dus zilele acestea, dar mă împinge încet si mă privește rece.

-Ce vrei John?

Mă doare răceală ei. Oare nu mă vrea? Nu mă place?

-De ce nu mi-ai răspuns la e-mailuri? spun încet încercând să fiu cât mai calm, să nu arăt tumultul din sufletul meu.

-Am avut treabă John!   îmi răspunde la fel de rece.

Pentru un scurt moment rămânem tăcuți, fata in fața, privindu-ne.

-Dar sunt sigură că nu te-ai plictisit, ai avut o companie foarte bună, nu?  continuă cu ironie.

Hmmm, se pare că -i pasă de mine !O, la naiba, e geloasă?

Si iar s-a dus stăpânirea mea de sine. Cred ca-i prima data când ma bucur ca o femeie cu care am de-a face, isi manifestă gelozia!

-Atât ai putut să -mi răspunzi?
Că îti pare bine că m-ai cunoscut, cum adică? ii spun si eu, evitând sa-i răspund la ironie.

-Adică m-ai expediat frumos? continui să -i zic, ridicând tonalitatea vocii.

Se uită surprinsă la mine, dar începe să zâmbească vinovat.

La naiba, nu mai rezist!

Mă aplec brusc si-o iau în brațe, îi prind fața în palmele mele mari si-o sărut ca si cum ar fi prima si ultima dată.

Spre surprinderea mea nu se retrage si-mi răspunde, dar se oprește brusc.

-Nu e locul potrivit! spune rosie în obraji.

-Atunci vino mâine la locul nostru din City, dacă nu, o sa vin în fiecare zi în vizită la tine la muncă, în uniformă ! o amenint  destul de serios, iar la sfârsit îi arunc un rânjet.

-Ok, ne vedem mâine! îmi raspunde resemnată si ma împinge cu palma ei micuță in piept.

-Dar, acum trebuie sa pleci!

Mă urc în dreapta soferului si plecăm, ignorând ranjetul acestuia. Mona rămâne la poartă uitându -se după mine.

Abia astept s-o văd mâine !