EU-EL-COMPROMISURI

Cap.20

Mona

Mă îmbrac în blugi si-o bluză, părul mi-l prind intr-o coadă si-o astept pe Ashley să vina să mergem la întrunire. Sunt cam obosită, n-am dormit foarte bine pentru că m-am gândit la John.
Am primit doar mesaje prin care îmi spune că e bine, doar că e foarte ocupat. Chiar sunt curioasă cum o sa fie!Pe la prânz apare Sharon si claxoneaza până ies afară si-mi face semn să mă grăbesc. Îmi iau haina si intru în masina ei.

- Bună, Sharon!

-Bună,Mona! îmi zâmbește cam fals, dar nu mă mai uimește deloc. E sigur ca noi doua nu o sa fim prietene niciodată!

Se uită de jos până sus cu coada ochiului la hainele mele dar nu zice nimic.Mă uit si eu la ea si-o văd îmbrăcată elegant, cu o rochiță si chiar e incaltata în pantofi în timp ce eu am ghete.

Ce naiba? Fiecare cu gustul lui!

Intrăm intr-o clădire îngrijită, e o sală de spectacole cred, unde sunt adunate în jur de 20 de femei de diferite vârste îmbrăcate foarte elegant, ceea ce mă face să regret ținuta aleasă.

Ce naiba, zici că sunt la o întrunire din înalta societate engleză, doar că le lipsesc pălăriile!

Trei femei stau în fața noastră printre care si Sharon, iar celelalte stăm ca la un colocviu de la universitate.

-Mai întâi, dragele mele, o să vă prezint o nouă membră! spune cu o voce pitigaiata una din cele din față.

-Vrei sa te prezinți singură si să ne spui câteva cuvinte despre tine?

O, Doamne, chiar sunt la un examen oral!

Dacă până acum am fost privită subtil, acum mă studiază toate din cap până în picioare. Îmi simt sângele urcat tot în obraji, dar reușesc să mă adun si să mă prezint.

-Da, nu e mult de zis! glumesc eu, dar zambetul îmi moare pe buze cand vad ca celelalte nu schițează nimic.

- Numele meu este Mona Smith si am 21 de ani, am venit de curând în Carolina .Sunt din România si încă încerc să mă adaptez la viața de aici! spun sinceră, dar pe un ton vesel.

-Mda, mulțumim, dragă! spune Sharon pe tonul ei obisnuit de scorpie.

-Deci, haideți să vorbim despre fondurile pentru cele două familii, începe ea întrevederea.

Iupy! Gata, am scăpat de atenția acordata si mai ales de unele priviri critice!

Acum aflu cu ce se ocupă ele, cu strângerea de fonduri în bază sau din afara ei pentru ajutorarea famililor cu mulți copii sau a celor răniți, cu organizarea unor petreceri sau comemorări si cred ca,  cu mai multe lucruri, pe care o sa le aflu pe parcurs.

Se vorbește si despre centrul de dupa-amiaza al copiilor despre care am vorbit cu Rosa.Ea mi-a spus că trebuie să le anunț si pe cele din asociație .Asa că, prind curaj si ridic mâna ca la scoală.

-Da? îmi zice cea care mi-a spus să mă prezint.

-As vrea să lucrez eu acolo, în țara mea eram educatoare si am experiență cu copiii! le spun.

-Fii serioasa, Mona!  Johnny nu te-ar lasa să lucrezi, mai ales zilnic sau cu copiii!îmi spune Sharon râzând ca și cum aș fi un copil care tocmai a spus o prostie cand părinții nu erau de față.

-John, v-a fi de acord dacă asta mă face fericită! îi răspund tăios, în timp ce mă întorc spre celelalte, lasand-o pe Sharon să -si înghită propria răutate.

-Daca vreti vă pot aduce o diplomă de studii si până la urmă copiii sunt la fel indiferent de țară, iar psihologia și pedagigia este aceeași ! le spun serioasă.

Cele două de lângă Sharon se uită una la cealaltă si spun că sunt de acord, dacă si celelalte vor. Majoritatea ridică mâna că sunt de acord, bineînțeles, nu si Sharon!

La pauză merg la baie, dar deja sunt ocupate cabinele.

-E rece aici! încerc să fac conversație cu una din femei.

-Da! îmi răspunde scurt si pleacă lângă celelalte.

Ok, s-a dus ideea de a te imprieteni!

Mă hotărăsc să merg sa-mi iau geaca să nu mai tremur ca un soricel, dar când ajung în usă aud o mare dezbatere.

-Eu cred că e drăguță si o să învețe repede, acum e prea tânără!

-Vai, fii serioasă Deborah!Băieții nostri sunt plecați mult timp si de asta nu mai pot sa-si țină pantalonii pe ei si aduc tot felul de imigrante care se chinuie să vorbească!

-Asa e, nu stiu ce i-o fi făcut de la vrăjit pe John si s-a însurat cu ea, e schimbat total! adaugă Sharon.

Gata, nu mai rezist! Trebuie să ies de aici până nu le dau satisfacția de a plânge în fața lor.

Intru în timp ce ele tac brusc, dandu-si seama ca le-am auzit. Erau doar sapte în acel grup si au rămas cu gura deschisă când mi-am luat geaca si le-am spus cât am putut eu de indiferentă că a intervenit o problemă si trebuie să plec.

Nu stiu cum si când am ajuns acasă, am plâns tot drumul si m-am ascuns ori de câte ori ma întâlneam cu cineva. Seara m-am trezit cu Rosa care a bănuit că n-o sa fie bine la întrunire, m-am bucurat c-a venit, pentru ca m-am descărcat si m-am simțit mai bine.

-Nu le băga în seamă, Mona, cu asta îsi ocupă ele timpul, vorbesc de rău pe unul si pe altul!
Cel mai important este că vom lucra împreună si mă bucur mult c-o sa fim colege ! îmi spune cu căldură.

Abia astept să încep lucru si o să mă interesez si de lecții de engleză si istorie, mă vor ajuta să obțin cetățenia. Barfele lor sunt ca un dus rece care mă face sa-mi doresc mai mult, sa le arat că a fi străin nu e acelasi lucru cu a fi prost! Mi-as dori ca John să fie aici să mă susțină, dar e atât de departe. Nu înțeleg de ce toată lumea crede ca i-am făcut rău, că l-am ,,vrajit"de s-a însurat cu mine.

Astea cred ca m-a luat de la colțul străzii? Oh, John mi-e atât de dor de tine!

O sa-i scriu câteva rânduri asa cum i-am promis, poate asa o să se simtă mai bine. Am citit ca unii din cei plecați în zonele de razboi suferă de un fel de depresie, poate de asta e asa distant cu mine.

Trebuie să ai răbdare si să lupți pentru dragostea ta, Mona!