EU-EL-COMPROMISURI

Cap.11

Mona

Mă ridic plictisită din patul în care am stat mai toată ziua după ce m-am întors de la serviciu.Am stat cu ochii pe tavan, facand fel de fel de planuri si gânduri despre viitorul meu, al nostru. Cred că iar a venit vecina mea cea barfitoare si de aceea ma striga mama.

Iar o să mă ia la întrebări despre iubitul meu, ea crede că e o invenție, că sunt incapabilă să -mi găsesc pe cineva, asa cum a făcut fiica ei! Dacă ar stii...

Când mă duc spre usă si -l văd pe John lângă mama, încremenesc.

Ăsta a înnebunit? Vrea să mor înainte să mă mărit?
O Doamne, ce fac acum? Oare, dacă îl iau la bătaie si îi spun mamei că e un nebun care mă urmărește, am vreo sansă? Da, da, sigur Mona! In primul rand e de două ori mai mare si mai greu decât tine, iar in al doilea rand, mama nu e fraiera!

O aud pe mama când îi zice să intre, aratandu-o cu mana usa din sufragerie.

La naiba, la naiba, la naiba!

-Mona, nu mi-ai zis c-o să avem musafiri! îi zice mama aranjand florile intr-o vaza cu multe grija, aruncandu-si din când în când cate o privire curioasă asupra lui, masurandu-l din cap până în picioare.

-Cu ce te servesc tinere? il întreabă pe John zambindu-i frumos, atunci când termină cu florile.

-Cafea, spune John cu cel mai cuceritor zâmbet pe care l-am văzut la el.

Ah, il omor!

Mama mă trage după ea la bucătărie, probabil sa-o elucidez misterul apariției.

-El e iubitul tău? De ce nu mi-ai spus că arată asa de bine si că vine în vizită? Dar de ce are accentul ăla? întreabă încontinuu mama.

La naiba,la naiba,la naiba!creierul meu decât asta zice. Trebuie să fiu sinceră, gata începe coșmarul !

Dar, stai putin ce a zis? Ca arata foarte bine? Hopa, hai ca ăsta e un lucru bun!

-Mamă, e american si e soldat, de fapt e ofițer la baza de la Mihail Kogălniceanu. Si vorbim de cinci luni! îi spun repede cât am curaj.

În timpul ăsta mama se uita la mine din ce în ce mai socata.

Nu pot să -i zic de ce a venit, o să-l las si pe John să -si asume raspunderea, daca tot a venit pana aici, alegând sa ma socheze cu aparitia lui.

Mă duc în sufragerie si-l iau la rost, profitând de faptul ca mama a rămas sa prepare cafeaua, care daca ar fi fost după mine i-as fi aruncat-o acum direct pe fata.

-Ce naiba cauti aici, John? Ai înnebunit? îl întreb nervoasă.

-Dacă tu n-ai curaj iubito, o vom face împreună! De acum înainte, totul o să-l facem împreună! îmi spune sigur pe el si cu un zâmbet seducător, dandu-si toată silința să mă imbuneze.

O Doamne ce bine arată, îl iubesc la nebunie, îmi vine să sar pe el, chiar dacă întâi l-as strânge de gât!

Apare si mama încercând să se comporte cât mai firesc. E prima dată când vine la mine un baiat si mereu si-a dorit asta, cred ca începuse si ea sa creadă ca n-o sa mă mărit niciodată.

Daca ar stii de ce a venit...

John se uită la ea, bea puțin din cafea si începe marea cerere intr-o română amestecată cu cuvinte din engleză. Daca nu era vorba de mine si nu era despre ceva atât de serios, as fi ras în hohote!

-Doamnă, mă numesc John Smith, am douăzeci si sase de ani si sunt din Ohio, America. Lucrez în US Army, sunt Lieutenant acum la baza de la Kogalniceanu, dar peste o luna voi pleca acasa.
Mai am un frate soldat si el, e în Afganistan, iar părinții mei au o fermă în Ohio.
O iubesc pe Mona si vreau să fie soția mea! Vreau s-o iau cu mine când voi pleca! spune repede si foarte serios.

Mă uit la mama si-o văd rosie, nu cred că a înțeles tot, dar sfârșitul sigur la înțeles pentru că a zis în româneste.

Nu zice nimic. Nici nu mai respir. Se uită când la mine, când la el, apoi mă întreabă.

-Îl iubești ?

-Da, mult! zic simtindu-mi tot sângele în cap.

-Si vrei sa pleci intr-o țară străină, unde nu cunoști pe nimeni, doar pe el? Poate te atrage ca e străin ..., dar dacă îl iubesti esti liberă să faci ce vrei! îmi zice ea serioasă .

-Eu te-am crescut mare, te-am ferit până acum de toate relele, dar acum tu decizi. Nu vreau să mă blestemi mai târziu că te-am trimis printre străini sau că te-am obligat să rămâi acasa. E decizia ta, iar eu o sa te iubesc la fel de mult indiferent ce vei hotărî ! mă sochează total mama.

Mă uit la ea si nu-mi vine să cred de ceea ce tocmai am auzit din gura ei, iar John ne privește nerăbdător.Ma asteptam sa urle,sa plângă, sa-l dea afara, sa sune la poliție, nu stiu, orice altceva, dar nu asta.

John se uită la mine insistent, cerandu-mi din priviri sa-l lămuresc, sa-i traduc.

-E ok, John! E de acord!

John mă ia în brațe si mă sărută fericit, parcă uită si de mama.
Apoi se întoarce si o ia în brațe si pe mama pupand-o pe obraz si multumindu-i.

O Doamne, o parte din probleme s-a rezolvat!

Multumesc celor care îmi citesc povestea!Sper că vă place si o să continuati să o citiți până la capăt .E prima mea poveste si incerc sa evoluez de la capitol la capitol!