Neverlasting

Capitolul XVI-Ana

In sfarsit acasa. Casa dulce casa. Acele doua zile pe care le-am petrecut cu Ian au fost probabil cele mai ciudate din viata mea. Deschid usa de la casa încet si intru tiptil-tiptil in casa.
-Bun venit acasă, draga!
Am înghețat. Cum se face ca ea sa fie acasa? Nu are ore la facultate? Dubios..
-Hey, mama...
-Vad ca ai fost la cumpărături, spune si arata cu degetul spre punga din carton pe care este desenată cheia sol, Stradivarius.
-Da...Ma gândeam sa ma angajez la o gradinita sa imi ocup timpul....spun trecând pe langa ea îndreptându-ma spre scări.
Am inceput sa urc scările si cand am ajuns sus mama se întoarce de unde a plecat ea si imi spune:
-Ah, am uitat sa iti zic ai primit un colet.
-Mersi.
Probabil sunt cărtile pe care le-am comandat. Deah, daca ar afla mama ca imi cumpăr carti mi-ar face scandal.
Intru in camera si asez punga din carton langa usa. Ma arunc in patul moale. Casa...dulce...Casa!
Ceva se izbeste de pat. Ma întorc pe burta si vad o cutie...O cutie pe patul meu. Ma ridic în fund si trag cutia din carton. Hmm...asta nu seamana cu coletele pe care le primesc. Cutia asta are o funda. Sigur nu e de la UPS.
Desfac funda iar cutia se deschide. O cutie cu trandafiri desenati pe ea, dragut. Cutia are înăuntru niste panglici roz pal si albe. Le iau si observ ca sunt din mătase. Ok, de unde este cutia asta?
Esarfele s-au dat la o parte si am simtit cum inima mea se opreste. O carte ma privea. Un baiat cu piercing in buza saruta o fata. Cartea pe care am vazut-o la librărie. E usor sa ma iubesti.
Degetele mele au inceput sa caute si au ridicat cartea descoperind o alta. E usor sa ma ranesti.
Ok..Ok. Ana de unde si primit cărtile astea?
Nimeni nu stie ca le-am citit. Doar m-am oprit alaltăieri in fata unei librării si ma holbam la carti. Poate cineva cunoscut mi-a luat cărtile?
Le asez pe amândouă pe pat iar pe fundul cutiei este o hartiuta mica alba. Se pare ca cine a adus cutia a lăsat si un bilet.
Iau hartiuta lunga de 5 centimetri si primul lucru ce-l vad sunt literele scrise armonios. Parca numai literele spuneau o poezie.
Am inceput sa citesc micul bilet:

Sper ca intr-o zi sa ne întâlnim.
-D.

Cine este acest "-D"? Fata, băiat?
Am inceput sa revizuiesc fiecare nume pe care il cunosc si niciunul nu începea cu D.
Si brusc mi-am amintit totul.
Noaptea in care era sa cad de pe scări si cineva...Un bărbat m-a prins. Dupa am primit un mesaj de la "-A". A doua zi primisem un mesaj de la "-b", dar de data asta nu mai era scris cu litera de tipar. Am mai primit mesaje, dar pe toate le-am sters. "-c" mi-a trimis mesaj marti...iar acum "-D" imi trimite doua carti.
De fiecare data cand primeam un mesaj il stergeam si dupa imi petreceam toata ziua cu o carte buna in brate sau cu un maraton de filme, cu niste popcorn sau pur si simplu ascultam muzica si dansam de nebună prin camera. Mai făceam si asta inainte, cand eram mica, dansam si imi imaginam ca dansez cu un print. Si printul a venit, pe nume Matthew. Am devenit prieteni buni, la cataramă. Timp de zece ani doar am fost prieteni, dar la sfarsitul clasei a noua am inceput sa fim mai mult decat prieteni. Am inceput sa ne iubim. Iar cand a fost balul am facut dragoste. Ceea ce nu stiam eu atunci este ca era sa regret noaptea aia pentru tot restul vietii mele.
A doua zi dupa bal el nu mi-a răspuns la telefon, iar cand a trebuit sa ma întorc la scoala peste tot unde ma uitam erau poze cu mine goală.
Printul de fapt era o bestie.

Ana, uita!
Da, corect. Totul a trecut.
Deci se pare ca Ana are un/o admirator/oare secret/a.
Totusi mi se pare destul de înfricoșător ca stie la ce m-am uitat in vitrina librăriei.

Tot weekend-ul l-am petrecut in pat cu cele doua carti in brate. Am citit o grămadă. Am terminat patru carti. Per total am avut un weekend linistit.

Urăsc lunea. E naspa. In primul rand am fizica, istoria, matematica, chimia, geografia, si Dumnezeu sa ma ajute sa nu fac o criză.
In primul si in primul rand urăsc fizica, dupa pe locul doi e istoria si medalia de bronz se duce la....geografie! Azi va trebui sa beau cel putin doua capuccino ca sa pot supravietui.
Si partea cea mai proasta e ca trebuie sa il suport pe domnul de desen/matematica trei ore. Trei ore nenorocite in care sa-l vad pe el si cu fata aia in genunchi in fata lui. Trei ore nenorocite in care sa-mi aduc aminte cum sărută. Oh, Sfântă Precista!
De visat am am visat acelasi vis. Acelasi vis înfricoșător. Aceleasi replici doar ca numarul de zile scădea considerabil. Acum, luni, mai aveam 22 de zile sa-l gasesc. Pe cine? Nu stiu.