Neverlasting

Capitolul XXII-Ana

Imi prinde cu o mana obrazul drept iar cealalta ma trage mai aproape de el. Mii de sentimente imi treceau prin cap si imi zguduiau corpul. Mi-am asezat mana dreapta pe pieptul lui, deasupra inimii si am simtit-o. Batea in acelasi ritm cu a mea. Respiratia calda imi mangaia buzele si buzele lui aluneca pe obrazul meu drept sarutandu-ma acolo. Simt ceva înăuntru meu. Sunt dezamagita ca nu m-a sărutat. Dar suprafata mica de piele ce imi furnică, nu este de acord cu mine. Buzele lui moi mi-au desmierdat acea părticică. Se dezlipeste de obrazul meu si isi sprijina fruntea de a mea. Ne privim ochi in ochi, ai lui sunt ca doua agate, niste valuri albastre deschis ii înconjoară irisul, rămânem cateva secunde in liniste, dar decide sa rupă tăcerea:
-Vreau sa o fac cum trebuie, vreau sa nu ne grăbim...
Tonul lui e mai mult un suierat. Vrea sa nu ne grăbim....Ce dragut, cred. Dar de ce deodată vrea sa nu ne grăbim, si cand m-a sărutat in masina cand de abia ne cunosteam de cateva ore nu a vrut? De ce deodată se razgandeste. Si cum vrea sa o luam încet daca el are o sotie? Nu vreau sa fiu o amanta sau ce naiba voi fi. O seductie, partida sau pur si simplu nimic. Nu vreau sa ma implic intr-o căsătorie. Nu vreau sa devin ce eu si cu mama urmăream si barfeam: amantele lui taica-miu. Nu vreau!
-Te rog, Christian vreau acasa, spun si ma dezlipesc din stransoarea mâinilor sale, dar ma prinde inapoi iar eu incep sa ma zbat ca un peste pe uscat.
-Ana linisteste-te! Ce s-a intamplat? spune in timp ce isi lipeste fortat fruntea de a mea, obligandu-ma sa ma uit in cele doua agate întunecate.
-Christian, vreau acasa, atata tot. Sunt obosită....
-Nu te las sa pleci, nu te mai las sa pleci, in veci. Te rog, spune-mi ce s-a intamplat! ma roagă el si chiar pentru o secunda il cred ca nu isi aminteste ca e căsătorit.
-Gata, Christian vreau acasa! Nu mai vreau...
Dar, nu pot sa continui pentru ca isi izbeste buzele de ale mele, iar cuvintele dispar in negura plăcerii. Isi trece limba peste buza mea superioara iar eu cedez, scotand un sunet gutural, pe care credeam ca nu sunt capabila sa il scot. Ma las prada senzatiei de placere iar el profita de ocazie, limba lui incepand sa exploreze fiecare coltisor al gurii mele. Limbile noastre dansează un dans lasciv, iar eu ma simt din ce in ce mai usoara. Picioarele imi devin moi si degetele mele urca încet spre parul lui si incep sa imi impleticesc degetele prin suvitele lui matasoase. Maraie gurural si adanceste sărutul, acesta devenind profund, senzual. Buzele lui le maseaza pe ale mele căutând ceva. Limba lui are gust gust de mentă si tigari. Mhmm...
Sint cum o căldura necunoscuta imi cuprinde corpul. Simt cum venele imi ard, iar inima, oh inima, bate mai tare ca niciodată. Pentru un moment simt cum explorez tărâmuri neexplorate si interzise, dar realitatea ma readuce in universul prezent.
Si dupa gândul de mai devreme ma loveste din plin. Nu pot sa fac asta. Nu vreau sa devin ce urăsc.
Imi cobor mâinile pe pieptul lui si imi inchid buzele, il împing usor in spate, iar el se uita la mine de parca nu intelege. Are buzele intredeschise si ma priveste uimit si cu teama. El chiar nu isi da seama ce tocmai s-a intamplat?
-Nu, Christian. Vreau acasa! Te rog. Si nu te apropia de mine! imi ridic mana stanga si il opresc.
-Ana...da sa spuna, apropiindu-se de mine, dar il opresc.
-Nu ma lua cu Ana, vreau doar sa merg acasa.
Ma întorc cu spatele la el si ma îndrept spre Moon. Imi pun piciorul pe scarita si o incalec. Trag de frâu si aceasta pleaca de pe loc. Il aud pe Christian cum ma striga, dar nu il bag in seama.
Simt ceva umed cum imi coboară pe obraji si imi dau seama ca plâng. Nu, nu se poate sa plâng pentru un băiat. Nu din nou. Ma simt patetică si demnă de mila. Ma sterg imediat la ochi cu manecile bluzei si traversez pădurea in viteza. Unde sa ma duc? La el acasă nu pot, asta e clar, dar ce pot sa fac? Beatrice e acolo si nu pot sa o las singura.
Traversez si câmpul iar conacul Parker imi apare in fata in toata splendoarea sa. Incetinesc iar cand ajung la poarta electrica scot telecomanda si apas butonul negru.
Leg fraul lui Moon de veranda casei si deschid usa de mahon încet. Urc scările, îndreptându-ma spre camera mea. Deschid usa încet si o vad pe Beatrice cum doarme, stand întinsă ca o stea de mare pe pat.
Ma apropii de ea si o zgaltai un pic de mână strigandu-i numele.
-Beatrice trebuie sa plecam, trezeste-te! Hai, Beatrice, trezeste-te!
Da, nu o sa am nicio sansa sa o trezesc. Dar, trebuie sa plec, nu o pot lasa aici. Si unde ma voi duce? Cheile de la casa mea sunt la Christian, iar la Maya nu pot, pentru ca nu vreau sa stie ca dorm in casa profesorului de desen/matematica. Imi verific agenda formata numai din cinci numere de telefon si singurul care a mai ramas este Tim. Regret imediat cum am apasat butonul de apelare.
-Ana? spune el si cred ca l-am trezit din somn pentru ca mai mult mormăie intrebarea.
-Tim? Poti te rog să mă ajuti? il intreb pe cel mai dulce ton al meu.
-Desigur! Despre ce e vorba? -nici macar nu a ezitat să răspundă.
-Poti te rog să mă iei de la o adresa, da te rog, sa te grabesti? il intreb in timp ce imi arunc hainele in bagaj.
-Desigur! Acum ma îmbrac. Imi poti spune adresa? spune si il aud fosnete, semn ca se îmbracă.
Ii spun adresa si ii multumesc de o mie de ori ca ma ajuta.
Dupa cateva minute primesc un mesaj de la Tim cum ca a ajuns în timp ce eu am reusit sa imi duc bagajul pana la poarta si sa o car in brate pe Beatrice pana la poartă. E cam grea, dar se tine bine de mine, ma tine de gât, iar piciorusele sale sunt pe mijlocul meu. Deschid poarta, iar Tim sare din masina ca la un semnal si vine sa ma ajute.
-Ana, s-a intamplat ceva? ma intreaba in timp ce o ia pe Beatrice in brate si o asează pe bancheta din spate.
Ma gandesc pentru o clipa sa-l mint, dar de ce sa fac acest lucru?
-Da, m-am certat cu o prietena si am plecat de la ea. Poti te rog să mă duci la un hotel? mare parte e adevarat, adica m-am certat cu cineva, dar in niciun caz cu o fata.
Ne urcam amândoi in masina, iar eu ma aplec spre Beatrice sa ii pun centura dupa ma intorc pe scaunul meu.
-In niciun caz, nu te duc la hotel! Vei dormi la mine! imi spune si porneste masina.
Sunt uimită de gestul lui dar nu pot sa il refuz, pentru ca naiba sa ma ia, mi-am uitat portofelul la Christian, in poseta cu care am venit de la Maya, care acum sta pe masa din sufrageria lui.
-Multumesc ca te oferi, dar...
-Nu, va fi o placere sa te pot ajuta, imi spune si imi cuprinde mana, impleticindu-si degetele cu ale mele.
Lumina plapanda si calda de la felinarele de pe strada ii luminează profilul lăsându-ma sa il admir. Parul roscat si cret ii sta ravasit, iar buclele matasoase ii cad pe frunte si imi dau seama ca s-a grabit sa vina pana aici. Tricoul negru este botit iar pe el are niste blugi ponositi. Pe drum numai ma mai intreaba nimic si apreciez asta. Ma tine de mână si conduce in liniste.
Felinarele sunt pete de culoare in intuneric. Umbrele din intuneric sunt ca niste perdele de nestiinta.