Neverlasting

Capitolul XVII

"Am facut o mare greseala. Nu trebuia sa-i spun, trebuia sa mai astept. La un moment dat trebuia sa-i spun adevarul, merita sa stie cine se ascunde in spatele mastilor. Dar a promis, a promis ca nu va pleca, ca va sta; nu a facut-o, a ales sa se prefaca in praf de stele... Trebuie sa ii spun ce s-a intamplat. Trebuie sa indrept totul, asta trebuie sa fac" se gandea brunetul in patul de spital inconfortabil.

Privea tavanul pictat in alb, numara in gand bipaiturile masinilor conectate la venele lui, cantarea in minte ideea de a se duce sa-i ceara iertare fetei careia i-a gresit. O parte din el stia ca bruneta voia o pauza, voia un moment sa respire, dar el o iubea si nu voia sa o piarda. Oh, daca o pierdea era ca si mort, literalmente. A inghitit nodul de saliva format in gat, a inchis ochii, cu o miscare brusca a scos cele doua ace din venele lui. Si-a muscat buza de jos oprindu-si un geamat de durere. Un rau de sange serpuia printre degetele lui, picaturi rosiatice patand cearsaful imaculat. S-a uitat la imaginea morbida incordandu-si muschii venele s-au inchis, celulele de piele regenerandu-se rapid. Sangele de pe cearsaf s-a transformat in apa.

Brunetul imbracat intr-un halat albastru s-a ridicat de pe pat indreptandu-se catre fotoliu pe care erau asezate un schimb de haine. Nu mai putea sa ramana aici, nu e timp de irosit, secundele se scurg repede, vinerea se apropie cu viteza lui Usain Bolt. Si-a trecut o mana prin par uitandu-se la geanta de piele unde erau ascunse scrisorile de la ea.

Patru etaje mai jos, in coltul unui coridor doua domnisoare tinere asteptau in fata tonomatului de cafea. Una dintre ele avea parul blond strans intr-un coc facut la repezeala, cateva suvite evadand din elasticul de par cazand pe umeri. In blugi albastri prespalati cu talia inalta, un tricou albastru iesind in parti din betelia blugilor, s-a aruncat pe scaunul din stanga ei, intinzandu-se pe spate renuntand la galosii din picioare. Prietena ei o privea zambind cum se joaca cu degetele de la picioare admirandu-si pedichiura perfecta. Aceasta si-a trecut mana prin parul albastru desfacandu-si coada de cal de la spate. Valurile rochiei negre se miscau la unduierile mainilor de a-si pieptana cat de cat parul. Un bip se auzea dinauntrul tonomatului anuntandu-le ca bautura de un dolar este gata. Tanara cu parul albastru s-a aplecat luand din compartiment un pahar de plastic umplut cu cafea fara zahar din care ieseau aburi.

-Cafea? o intreaba pe blonda.

-Nu multumesc, prefer ceaiul, ii raspunde.

Fata cu parul albastru ridica din umeri sorbind un pic din bautura acum calduta. Se stramba cand gustul amar ajunge pe limba ei. Se intoarce cu fata la tonomat gandindu-se ca poate ceaiul nu e asa de ingrozitor cum este cafeaua. LA ce se astepta de la o cafea la un dolar?

-Lamaie, capsuni, verde sau negru? o intreaba pe colega ei analizand optiunile aromelor de ceai.

-Lamaie, te rog.

Blonda o privea pe prietena ei cum baga un dolar in masinarie. Oare de cand nu o mai vazuse? Sa fi trecut patru-cinci ani? Fir-ai nici ea nu mai stia. S-a schimbat, isi spunea ea. Simtea ca prietena eise schimbase, pana la urma avea nevoie de o schimbare. Oh, a vrut de atat de multe ori sa vorbeasca cu ea, sa o viziteze, dar nu putea trece granita decat daca era chemata. Si n-a fost.. A asteptat patru ani sa o cheme, a asteptat patru ani ca ea sa aiba nevoie de ajutor, dar nu a avut nevoie.. Ar fi vrut sa o imbratiseze, dar stia ca intrece limitele. A creat o stea pe cer care sa o pazeasca pe fata cu parul albastru, daca ea nu putea sa fie aproape de ea. Sa o protejeze si sa o ajute.

-Crezi ca ar trebui sa-i spunem? o intreaba aceasta pe colega ei muscandu-si buza dand vina pe sine ca deschise gura sa vorbeasca.

-Ca Daemon s-a reincarnat si ca numarul adolescentilor disparuti creste semnificativ? fata cu parul albastru se lasa in jos pentru a scoate ceaiul de lamaie din clestele tonomatului.