Neverlasting

Capitolul VIII

Sunt o observatoare la un spectacol al distrugerii. Ma uit in jos si realizez ca nu am corp, sunt doar un suflet in mijlocul haosului. O tornada neagra cu cateva nervuri argintii creste in jurul meu, aspirand case, frunze, praf, cenusa, inghitandu-le in abis. As vrea sa inceteze, nu merita acele case si acele frunze sa fie prinse in acea tornada, nu merita suferinta. Merita sa fie fericite, iar eu merit sa ma simt mizerabil, merit sa fiu acea jertfa pentru acele lucruri. Am fost menita sa fiu sacrifiul ca toti din jurul meu sa fie fericiti. Dar, m-am saturat. M-am saturat ca de fiecare data cand pun pe altcineva pe locul intai eu sa ajung calcata in picioare. M-am saturat. E asa de greu sa te ridici dupa atatea lovituri. Nu mai vrei sa te ridici. Ajungi sa preferi sa stai pe pamant, ascultand ce spune acesta, sau ce spune noaptea. Orice ai prefera decat sa te ridici. Vorbesti cu luna, iti asterni durerea pe foi de hartie pe care mai apoi le arzi. Orice. Te regasesti acolo, stand pe jos infranta. Realizezi ca tot ce ai facut pana acum, a fost fara de folos. Nimeni nu va pastra amintirea ta.
E poetic, nu? " In the eye of the tornado, there's no more high and low, no floor and sky." E doar acum, iar acum se va distruge totul. Timpul nu exista in mijlocul ei, nu stii daca este zi sau noapte, e ca si cum esti protejat aici, dar în acelasi timp ceva iminent ar putea sa se intample.
As vrea sa plâng, imi ordon sa plâng, dar nimic. E ca si cum nu pot fac nimic. Un spectator care nu poate schimba nimic in piesa, a platit un bilet sa vada spectacolul nu sa poata contribui la facerea lui. Vreau sa se termine totul, vreau sa pun capat la tot, dar nu pot. Vreau sa se termine toata suferinta.
-Ana opreste-te!
Este El. El care imi bântuie visele. El care m-a însotit in atat de multe aventuri, acel el pe care il iubesc. Dar il urăsc. Il urăsc asa de tare. El are dreptul sa intre in mintea mea sa faca ravagii sa ma faca sa ma gandesc la el mereu, dar în acelasi timp sa nu stii la cine ma gandesc. Pentru ca, ei bine, el nu vrea să ma lase sa-i privesc fata, sau sa-i recunosc vocea. De parca eu sunt intrusul in mintea lui, de parca el este la conducere pe acest tărâm nu invers. El este intrusul, eu ar fi trebuit sa fac ce vreau in visele mele, dar nu-i asa. Macar aici in vise sa am control asuprea ceva. Si in sfarsit am. Am aceasta tornada care ma înconjoară. Am arma care poate distruge tot. Pot sa fii liderul macar aici, macar acum cand sunt in mijlocul tornadei.
-Ana opreste-te!
-Nu vreau! strig acoperind vajaitul copacilor care se rup din rădăcini.
Se aude un sunet de parca ceva adânc a fost scos cu putere din pământ. Ma cutremur la cata durere a fost supus respectivul obiect. Durere.
-Chiar vrei asta? Ana esti sigura ca vrei sa distrugi? Ana spune-mi!
Cuvintele lui m-au lovit în moalele creierului. Chiar vreau sa distrug ceva? Nu conteaza daca acel ceva este imaginar sau real, dar vreau sa devin persoana care omoară? Care ia viata unor biete persoane care nu au facut nimic rau? Imi da un sentiment de repulsie numai gândul că am vrut sa detin controlul asupra unui lucru si sa il omor. Nu vreau asta. Doamne, cum am putut sa ma gandesc la asa ceva? Cum am putut sa vreau sa distrug acest tărâm imaginar?
-Nu! Scoate-ma de aici, te rog! raspund vrând cat mai repede sa se termine totul, tot haosul ce ma înconjoară.
-Tu esti tornada. Tu o controlezi, mai exact sentimentele tale controlează tornada.
Vorbele lui imi intra in subconștient iar încet imi dau seama ca este adevarat. Atunci cand am vrut răzbunare prin griul predominant erau fulgere galbene, mov, rosii, portocalii. Cand mi-am dat seama ce voiam sa fac, ca voiam sa distrug, fulgerele s-au transformat in pacle albe si albastre deschis, de parca fulare de mătase ar dansa ca niste serpi in jurul meu. Iar acum esarfele de mătase s-au prefăcut in mov cu pete albastre inchis.
Dar cum as putea sa o opresc daca eu sunt tornada? Tornada poate e legata de emotiile mele, dar nu pot sa o controlez, nu pot sa ii spun "stop" si nici sa o micsorez.
-Ana, asculta-ma! Trebuie sa te concentrezi sa ma lasi sa intru, trebuie sa creezi o fereastra ca eu sa pot intra!
-Si cum ai vrea sa fac asta? Nu e ca si cum sunt intr-o ditai furtuna! Nu pot sta calma! tip simtind cum furia ma ajunge.
Nu am cum sa fiu calma intr-o asemenea împrejurare! Nu e posibil! Pana si un mort nu ar fi linistit in mijlocul unui vartej! Cred ca ar învia si si-ar tine oasele sa nu le ia vântul.
-Ana, trebuie sa încerci să te concentrezi! Altfel nu pot intra sa te ajut!
Gândeste Ana! Ce ar putea sa ma faca sa ma concentrez in asemenea situatii? Situatia asta se aseamănă un pic cu un examen? Hai sa zicem ca da.
Imi închid ochii, dar sunetele înfricosătoare inca se aud. Au inceput sa sune ca niste strigăte grotești care cauta ajutor. Ei au nevoie de mine sa opresc totul.
Trag aer in piept încercând să mă detasez de acest univers. Notele se apropie de mine. E ca si cum nu am încetat să le cânt. E ca si in prima zi când le-am folosit. Ma întind dupa una iar buzele sunt colorate de notele muzicale. Incep sa fredonez linia melodică a cântecului de mult uitat. Literele se apropie de mine, le ating, imediat dându-le voce.
"
When I up, down and touch the ground
It puts me in the mood
Up, down and touch the ground
In the mood for food