Neverlasting

Capitolul XII

Prima stea s-a urcat pe cer, ochii mi s-au inchis, un zambet pe buze... o asteptam pe ea, Apeiron, Ana, sa apara.

Am deschis ochii ramanand oleaca socat de peisaj. Sunt intr-o padure neagra, de parca creierul Anei nu a dat atentiei planul terestru, dar si-a dat toata silinta pentru a picta bolta cereasca. Deasupra capului meu se da o lupta de culori. Albastrul inchis incearca sa domine verdele viridian, albul, rozul, movul, dar sfarseste prin a fi rapus. Explozie de culori care iti iau respiratia. Perdelele de pigmenti de culori danseaza pe o melodie neauzita, dar cantata de univers.

Crengile copacilor negri sunt miscate de vant semn ca ea a sosit. Ma intorc sa privesc ce e in spatele meu, iar dupa cum am banuit, este ea. Inca nu ma poate vedea, este inconjurata de o areola alba, o pacla care da semn ca ea se afla intre realitate si visare. O privesc in acel cocon de lapte. Poarta o rochie albastra cu fasii de matase mov cu pigmenti albi si cu pistrui galbeni. Vesmantul ei vaporos seamana cu explozia de culori ce a creat-o pe cer. Parul negru din realitate vad cum se transforma in alb spre varfuri devenind roz bombon si turcoaz. Arata ca o zeita, ca o parte rupta din luminile nordului. Incet coconul de lapte devine pudra, ca mai apoi sa fie luat de vant. Isi deschide ochii negrii iar pe buze ii apare un zambet cand ma vede.

Ma apropii de ea, intinzandu-i mana ca sa o ia. Ea zambeste plasandu-si mana dreapta incet in palma mea. O invart, iar straturile rochiei se ridica creand un nor care ascunde soarele la apus. O trag la piept si o sarut pe frunte.

-Hey, ii soptesc la ureche.

-Hei si tie straine, ma saluta ea strangandu-ma in brate ca pe urs de plus.

-Esti pregatita? o intreb uitandu-ma in ochii ei.

De data asta port o casca de motor iar ea nu imi poate vedea ochii si nici chipul.

-Pentru ce? ma intreaba aparandu-i acel "v" intre sprancene.

-Sa zburam, ii raspund uitandu-ma la cerul de deasupra mea.

Isi ridica privirea ramanand uimita de paleta de culori folosita de pictorul care se ocupa de imaginile si decorul viselor Anei. Spune un "wow", iar ochii ei reflecta ca suprafata unei ape capodopera din aer. Mici stelute i se aduna in ochi care stralucesc, iar una se hotaraste sa paleasca ducandu-se la coltul ochiului unde se transforma intr-o lacrima mov cu argintiu care se prelinge pe obrazul fin al Anei. Ma aplec sa ii curat dara colorata lasata in urma.

-Cum? ma intreaba cautandu-mi ochii prin ochelarii castii.

-Ai incredere in mine?

-Mai intrebi? Da, desigur ca am.

Ii strang mana stanga, fixandu-i privirea o intreb:

-Esti gata?

Ea da din cap in semn ca da. Imi inchid ochii dorindu-mi sa pot zbura. Secunde mai tarziu calcaiele se dezlipesc de la pamant. Ma ridic ca un balon de heliu de la sol, iar pe ea o trag in bratele mele. Esarfele in care este infasurata zboara ca niste aripi de zana in jurul ei. Rade, chicoteste. Ma uit la ea. Ochii ii sclipesc a bucurie iar praful de stele din ei straluceste ca niste diamante puse la lumina. Parul roz zboara in jurul ei facand-o sa para ca se afla sub apa. Zambeste, buzele ei de un roz bombon i se arcuiesc intr-un zambet pe care as da toate stelele de pe cer ca sa-l privesc in fiecare zi toata viata mea. Isi intinde o mana in laturi lasand aerul si curentul cald sa o poarte.

Perdelele de culori sunt usor de patruns, iar cand le strapungem culeg cate o fasie albastra, roz, galbene, turcoaz, alba, modeland-o intr-o floare ca mai apoi sa o prind in parul ei. Ea imi zambeste cand ii mai asez o floare in plete.

La o distanta mica de noi vad un leagan din lemn ancorat de un nor pufos. Funiile sunt din esarfe facute sa semene cu culorile nordului. Ma intorc sa o privesc sa-i spun ca ne-am putea opri daca a obosit. O gasesc scaldata in ganduri, uitandu-se undeva departe, dar de fapt uitandu-se la nimic.