Neverlasting

Capitolul XXVII-Let the Ice freeze the Fire

-Te iubesc...
Mi-am lipit buzele de ale sale inainte sa ii raspund. Daca nu puteam sa fac nimic in legatura cu moartea lui, si chiar imi doream din tot sufletul sa il salvez-poate ca puteam sau poate ca nu, inca eram la inceput cu puterile si de multe ori ma lasam prada senzatiei, furiei si odrintei, ma lasam prada posedarii lui Bellatrix, ea imi controla actiunile, ea ingheta focul- am vrut sa ii diminuez ranle si acesta sa fie ultima secunda din viata lui. Sa fie sarutat de o persoana care il iubeste si mereu l-a iubit, eu. Lacrimi grele, usturatoare si amare imi curgeau pe obraji, alunecand pe pometi ajungand la apropierea dintre mine si el. Lacrimi sarate se strecurau printre buzele mele pe buzele lui. Plangeam de disperare, de dor. Il iubeam pe Vincent cu tot sufletul si corpul meu.

A inchis ochii lasandi-se prada sarutului meu iar o lacrima i s-a scurs pe obraz. Nu putea sa imi raspunda la sarut. Incet incet buzele lui nu mai erau calde si primitoare, se raceau. Nu voiam sa ma dezlipesc de el. Nu acceptam ideea ca el s-a dus, ca el trecea linia vietii. Era numai vina mea! Nu trebuia sa ma intorc aici. Nu trebuia. Totul e numai vina mea. Daca eu nu ma intorceam Daemon inca era in Los Angeles stand in umbra facand cine stie ce lucruri urmarindu-ma. Puteam sa ma descurc cu el acolo. Puteam sa ma descurc cu tot: cu Alice, cu Christian, cu puterile... Puteam sa o fac. Mama era in siguranta, in New York...Nu mai riscam nimc. Nu conta daca muream stiind-o pe mama, pe Vincent si pe Christian in siguranta. Mi-as da viata pentru ei iar daca se va ajunde la acest prag, mi-as da-o.

Si uite Vincent se indreapta spre lumina, alegand calea usoara, sa paraseasca aceasta lume mizerabila. El m-a salvat din gaura in care locuiam. El mi-a oferit un viitor, el mi-a dat ocazia sa fug sa imi refac viata. El a fost mereu cu mine din noaptea aceea.

Era o noapte racaroasa, imi amintesc perfect, o noapte de marti, o marti de toamna. Din bucatarie se auzeau farfurii sparte si strigate. Ma aflam in camera mea cosandu-mi o gaura dintr-o bluza pe care mi-am rupt-o cand un ciob de bere mi-a taiat umarul. Rana inca sangera doar daca o apasai, iar tatalui meu ii placea foarte mult sa faca asta. Voia sa ma omoare, sa scape de mine si de mama mea. Nu ne-a dorit in viata lui, deloc. M-am ridicat imediat din pat tinand intre degete acul de parca ar fi o arma periculoasa. Am coborat din pod pe scara, avand grija sa nu cad sau sa calc pe scandura care nu era prinsa bine in cuie. Varful acului mi-a intrat in palma ascuzandu-si varful in pielea mea. Am inchis ochii cand l-am retras strangand din dinti. Un firisor de sange a inceput sa curga pe mana si pe podea. Am alergat spre bucatarie de unde se auzeau bufniturile, cioburile sparte si tipetele mamei. M-am bagat in spatele usii bagandu-i capul printre crapatura dintre toc si balamele. Imediat mi-am pus mana la gura cand am vazut-o pe mama intinsa pe podea, aratand ca o carpa aruncata. Ii curgea un rau de sange din cap si m-am speriat asa de tare incat era sa uit ca diavolul era in bucatarie uitandu-se in gol in chiuveta. Mi-am retinut un tipat si dorinta de a merge la mama, de a o ridica de acolo, dar stiam daca faceam asta probabil ajungeam in aceasi stare ca ea: pe podea cu o balta de sange in jurul meu. Trebuia sa chem ajutoare, dar nu aveam telefon. M-am cutremurat dar mi-am adunat tot curajul incepand sa ma indrept spre usa de la intrare pe varfuri, incercand sa nu scot un sunet. Mare greseala. Am calcat pe scandura care scartaia, iar atunci fara sa stau pe ganduri am zbughit-o pe usa, singura cale de scapare. Am ajuns afara in scurt timp si il simteam in spatele meu cum vine dupa mine, o urmatoare victima. Am inceput sa alerg prin curte indretandu-ma spre poarta. Stiam de dinainte ca era inchisa asa ca mi-am schimbat directia brusc, urcandu-ma in marul de langa poarta. Crengile imi scrijeleau pielea in incercarea de a ajunge cat mai sus. Ma tineam de fiecare crenguta spunandu-mi in gand ca trebuie sa evadez daca vreau sa mai fiu in viata. M-am zgariat in crengi rupandu-mi rochia alba si murdara pe care o purtam. M-am tarat de-a lungul unei crengi groase iar de acolo mi-am dat drumul sa cad pe betonul de pe strada. Am reusit! Am evadat! Am aterizat in picioare dar piciorul meu drapt a fost prea intins si am auzit cum ceva pocneste. Am simtit o durere izbitoare, un geamat imi iesise pe gura iar lacrimile de durere au inceput sa imi curga. M-am aplecat la genunchi presandu-mi mainile pe rotula, dar am auzit imediat cum se sparge o sticla de poarta de metal. M-am speriat, trezindu-mi toate simturile. Am luat-o in stanga mea alergand in picioarele goale pe asfaltul care imi ranea talpile. Schiopatam si imi simteam picioarul cum cedeaza. Ma indepartam de casa imbibata in cioburi si miros de alcool, repede. Am trecut pe langa casa parasita, iar cand am ajuns la capatul strazii am cazut pe iarba nemairezistand durerii. Era omoratoare, ma strafulgera corpul de durere si tremuram toata. M-am tarait intr-un colt intunecat, ascuzandu-ma sub un copac. Mi-am tras piciorul lovit mai aproape masandu-mi genunchiul ca un caine. Plangeam pe infundate avand grija sa nu scot un sunet, sa nu ma auda nimeni, sa nu ma auda el si sa ma stranguleze cum a facut-o si ultima data cand am reusit sa scap. Mi-era frica, foarte frica sa ma intorc acolo, dar trebuia sa o salvez pe mama, nu puteam sa o las acolo, dar nu puteam sa ma misc, nu puteam sa mai fac vreun pas fara sa cad pe jos, dar trebuia, trebuia....M-am intins pe iarba la radacina copacului punandu-mi capul pe una care iesise din pamant. Mi-am tras mai bine rochia de bumbac simtind cum ma ia frigul, poate asta e sfarsitul, sa mor de hiportemie si totul se va termina...Am inchis ochii asteptandu-mi sfarsitul, dar acesta nu a venit...