Neverlasting

Capitolul XIII-Ana

Mai ai douăzeci si sapte de zile pana trebuie sa il găsesti!

Nu!
In fiecare dimineata ma trezesc datorita acestui mesaj si de rasul isteric ce il urmeaza. Nu recunosc vocea, ba chiar nici nu pot zice daca e masculină sau feminină. E ca si cum cuvintele le stii dar nu stii sursa.
Tot nu am aflat pe cine sau pe ce trebuie sa gasesc. In fiecare zi numarul de zile scade.
Ma trezesc si imi dau seama ca am adormit in baie.
E a doua zi când adorm in cabina dusului. Tot ce imi amintesc de aseară este ca am primit ceva...Un mesaj, cred, dar nu mai am absolut nicio idee ce continea si ca sa uit m-am dus sa fac un dus.
Capul imi sta rezemat de gresia alba de pe peretele cabinei iar corpul acoperit doar de o camasa se rezeama de peretele de plastic al cabinei.
Aseara am plâns. Nu am facut dus cred. Daca făceam dus eram udă fleasca acum...
Imi simt ochii umflati si fata uscată. Mai sigura de atat nu se poate. Am plâns azi-noapte in hohote din cauza cuvintelor lui Christian.
Ii dau dreptate ca am călcat strâmb, culcandu-ma cu un complet străin, dar atunci nici nu stiam cum ma cheamă da' pai sa stiu ca am un fel de iubit.
Nu cred că o să mai iau pastilele alea in veci. Prea puternice. Nu a fost o idee minunata sa le combin cu vodcă si cu tigari. Ba chiar a fost o idee complet idioata!
Dar, putea sa imi spuna de la început ca are o sotie! Macar atata sa stiu, nu sa aflu de la maica-mea ca e căsătorit!
Si pe deasupra ce cauta fata aia in biroul lui in patru labe? Cu o zi in urma imi spunea ca ma iubeste dupa a doua zi o fata ii face o felatie. Ce sa cred din asta?
Ca doar m-a folosit! Ca voia doar sa si-o tragă cu cineva si atata tot.
Trebuie sa il uit! Imi va fi greu, pentru ca este prima persoana pe care o iubesc in viata mea, dar o voi duce la capat. Da, dupa cate mi-a facut inca il mai iubesc! Il iubesc ca o tampita ce sunt!
Ma întind dupa telefonul meu care stătea la picioarele mele. Ma anunta ca e cinci jumatate dimineata.
Pai, nu cred că o să mai pot dormi acum...
Ma ridic din dus imi prind parul intr-o coada dupa ma întorc ca sa ma spăl.
Ma doare spatele si capul. Nu o sa mai incerc sa adorm in cabina dusului vreodata.
Azi e miercuri. Voi dormi la Maya acasa, cică vrea sa imi dea o veste importanta si in acelasi timp sa il cunosc pe fratele ei. Numai de bârfe imi arde mie.
Imi aleg un tricou alb mulat si niste colanti negrii din dulap. Imi bag cărtile necesare in geanta si observ ca imi lipseste matematica si pachetul de tigari. Fir-ar! Mi le-am uitat in fata biroului lui!
Ei bine, cred ca voi primi un patru la matematica. Ce sa-i faci? Cred ca era inevitabil sa nu primesc in viata mea o notă mai mica de nouă.
Imi leg parul intr-un coc si mi-l prind in asa fel incat sa para ca mi-am facut breton. Imi sta bine, poate o sa imi mai fac....
Neah! Glumesc! Imi iubesc parul meu lung si negru si moale ca sa mi-l tund.
Imi incalt vesnicii adidasi negrii si imi iau din cuier hanoracul negru.
Se pare ca acela era ultimul meu pachet de Sobraine. Trebuie sa fac acum un ocol pana la librărie sau sa ii fur lui Austin pachetul lui. A doua varianta suna mai bine...
Dimineata asta este răcoroasă. Se simte in aer ca se apropie toamna. Suntem deja in octombrie. Este ora sase jumatate iar in oras s-a lăsat ceata. Misterios....ciudat. Străzile arata ca si cum fantomele s-au decis să viziteze un pic orasul. Probabil ca daca nu eram eu, Ana cea fara de frica, nu umblam pe străzi la ora asta singura. Pe de o parte chiar ma bucur ca e liniste...Ma doare prea tare capul ca sa fiu bombardata de claxoane de masini.
O librărie micuta imi atrage atentia cand ies de pe strada. E decorată cu lemn si cred ca are si cafenea. Ma apropii de geam si observ ca e absolut minunata.
In vitrina sunt asezate carti colorate, dar una imi atrage cel mai mult atentia. E usor sa te iubesc. Iubesc cartea aia. Iubesc iubirea dintre Lucas si Jackie si iubesc totul. Am citit-o acum cateva luni pe telefon si pot sa zic ca m-am îndrăgostit de Lucas. Ce indrug eu aici? Hai sa fim serioase eu ma îndrăgostesc de orice personaj masculin din carti! E asa de perfect....
De fapt fiecare autoare construieste din cerneala, cuvinte si hartie băiatul viselor ei. Băiatul perfect, sensibil....care stim prea bine ca nu exista.
Of! De ce in lumea asta toti bărbatii sensibili, romantici si super draguti sunt luati sau sunt pe invers?
Langa E usor sa ma iubesti sta rezemată volumul următor. E usor sa ma ranesti. Uiii! Abia astept sa pun mana pe o varianta pdf ca sa o citesc. De cumparat nu pot pentru ca nu prea imi permite bugetul. Ce glumesc aici? Imi permite doar ca, nu stiu, maica-mii nu ii place că citesc asa mult. Ei ce sa-i faci? Sunt o adolescentă care citeste o grămadă! Mai ales dupa ce viata mea a fost cum a fost, m-am retras în povesti, in carti de basm, in carti de dragoste, in lumi diferite. In lumi mai bune. Mi-au aratat ca dragostea exista pentru fiecare doar ca trebuie sa o asteptam.
Imi trag maneca treningului peste încheietura si incep sa o iau din loc.
Străzile sunt toate acoperite de ceata pufoasa si rece. Perfect!
Telefonul ma anunta ca este ora sapte jumatate si ca ar trebui sa ma grăbesc daca nu vreau sa întârzii la ora de matematică.
Maine e miercuri. Trebuie sa incep sa caut un loc de munca. Stiu ca atunci cand am plecat cu Christian la herghelie am vazut o grădiniță. Da cred ca as vrea sa supraveghez copii. Mi se par draguti si intotdeauna m-am descurcat cu ei, poate de asta se explica de ce tot cartierul isi lasa copii in grija mea cand erau plecati.
Mdeah. Mame ocupate, copii singuri.
Cand ajung in fata liceului este deja opt fara zece. Perfect! Sigur voi întârzia!
-Scuza-ma! rostesc in timp ce incerc sa ma strecor printre adolescenti.
Ugh! Greu mai e!
Ajung la dulapul meu deschizându-l ca mai apoi sa arunc ghiozdanul greu in cutia de metal. Iau un caiet gol si un pix. Gata am tot ce imi trebuie...pana cand ma izbesc de ceva. Ceva asa de dur incat cad din picioare pe spate.
-Agh! spun cand fundul se izbeste de marmura neagra si pentru un moment cred ca m-am izbit de un zid.
Zidul vine in fata mea. Zidul era un băiat. Un băiat blond, cu parul ca firele de spice de grau care ii cădeau lejer peste frunte. Linia maxilarului era bine pronunțată. Ochii mei i-au făcut un examen amanuntit. Corp de zeu ascuns sub un tricou negru si blugi de aceeasi culoare. Conversi in picioare. Normal nimic nu m-ar atrage la băieti de genul dar acum nu stiu...
Ochii lui ma atintesc cu privirea. Ochi verzi-albastrii putin spalaciti, dar minunati. Ma pierd pentru un moment in acele doua pietre de jade si am impresia ca chiar daca suntem la acelasi nivel el este un munte iar eu o furnică.
-Esti bine? ma intreaba el.
Are vocea joasă si răgușită perfect masculină. Îi vad un zâmbet in coltul gurii si stiu ca rade de pozitia in care ma aflu. De fiecare data cand cad in fund mi-e frica sa nu mi se spraga posteriorul. Ma uit in spate si caut ceva lichid sau carne care sa indica spargerea ca un pepene a fundului meu.
-Se pare ca fundul tau nu s-a spart ca un pepene! rade el si imi întinde o mana.
I-o refuz si incerc sa ma ridic singura. Proasta alegere! Cad din nou in fund din cauza pierderii echilibrului.
Teama de a mi se sparge fundul a inceput cand eram in clasa întâi, cand frecventam pantinoarul. Făceam patinaj artistic iar eu aveam niste pantaloni cu un fel de burete care imi atenua căderile. Dar intr-i zi am cazut iar pantalonul s-a spart, iesind numai burete din el. Da, de atunci mi se treage frica de a plesni ca un pepene cand cad in fund.
Ma uit la el si rade. Înjur in barba, dar dupa oftez. Bun, acum sigur am întârziat la ora!
-Arogant...spun un pic mai tare si sper ca el să nu ma fi auzit.
-Arogant sau nu, poftim! sperantele mele s-au spulberat, da se pare ca auzise.
Imi da cărtile in mana, iar eu il ocolesc mergând rapid pana la sala 127.
-Asta mi-a trebuit! Sa mi se spargă fundul de podea! murmur in barba.
-Neah, nu ti s-a spart doar a sărutat un pic podea, sa zicem, băiatul blond m-a ajuns din urma.
Bun, acum ce mai vrea? Nu mă poate lasa naibii in pace? Incep sa merg mai repede dar degeaba el are compasul mult mai mare decat mine si ma ajunge din trei miscări.
-Travis, se prezintă el si asteapta sa-i spun numele meu.
-Ha! Unui ingamfat ca tine nu ma prezint! Acum scuza-mi prezenta dar trebuie sa plec la matematica! spun si ma indepartez de el, dar degeaba ca ii simt prezenta in spatele meu.
-Ce coincidenta! Si eu am matematica si ma întrebam daca poti sa imi zici sala...
Mdeah, ce coincidenta! Un altul arogant nu se putea, Doamne?
Cand ajung in dreptul usii 127 ma opresc ca sa imi aranjez tricoul sifonat si cateva fire razlete de par. Neah, degeaba, suvitele alea nu stau deloc in cocul improvizat.
Niste degete imi prind cele doua suvite de par si mi le prind dupa ureche.
-Ah, multumesc, murmur eu la băiatul din fata mea.
Ii simteam privirea pe mine si sincera sa fiu stăteam cam aproape ceea ce ma deranja, voiam spatiul meu personal. Ma întorc cu spatele la el si bat la usa.
Niciun sunet. Deschid usa încet si imi bag capul pe crapatura. Profesorul nu intrase. Pfu!
Am păsit in clasa si am mimat un 'neatza' ca mai apoi sa ma asez pe scaunul liber din rândul al doilea.
Mi-am asezat capul pe banca, mi-e prea somn.
Simt un corp greu cum se asează pe scaunul liber de langa mine.
Am oftat mai mult pentru mine cand am auzit corpul cum respira.
O atingere usoara mi-a dat perdeaua de par negru de pe fata iar eu am marait in semn de nemultumire, era prea lumina.
-Ei, ce stai asa?
Stiam vocea asta. Mi-am deschis nemultumita un ochi si l-am vazut acolo, in toata splendoarea lui. Acum serios, parca băietii din scoala asta erau modele Calvin Klein!
Capul ii era aplecat intr-o parte iar parul ii cădea peste frunte. Razele de soare ii dădeau un luciu cald pe suvitele de par. Ochii lui verzi, ca menta, ma priveau amuzati.
Am oftat zgomotos. Bun, acum trebuie să stau si cu arogantul asta in banca!
Mi-am înfundat capul in perna formata de bratele mele trăgându-mi parul din degetele lui.
-De ce....am bolborosit in par.
-Ce? a intrebat el.
-De ce nu stai cu altcineva, serios nu am chef de nimeni acum! am zis un pic mai tare si mai clar.
-Pentru ca esti singura de aici pe care o cunosc si imi place sa te enervez....
Si-a lăsat lenes o mana pe spătarul meu, eu oftand mai zgomotos de data asta. Serios, acum, de ce a dat Dumnezeu sa ma întâlnesc cu el?
Simteam ceva cum curge prin venele mele, furie. Furia acumulată în atatea zile. Furie care ardea la propriu fiecare celula din corpul meu.
Mi-am ridicat capul dintr-o zvacnire si am inceput sa ii spun:
-Uite ce-i băiete: nu am chef de tine, nu te plac, nu te suport. Putin imi pasa mie daca esti nou, vreau sa stai departe de mine! Întelegi? pentru un moment am avut impresia ca tipam dar de fapt vocea mea se făcea din ce in ce mai fara culoare cand am terminat tot discursul. Simteam ca ceva ma strangea de gât, aveam nevoie de apa rapid.
-Oh, pisicuta are gheare! a zis el in batjocura.
-Sa nu imi mai zici asa niciodată în viata ta, întelegi? am zis printre dinti.
El s-a aplecat spre mine, se apropia din ce in ce mai mult de gura mea. Spatiul dintre noi era aproape invizibil, si simteam ca din acel milimetru ieseau scântei.
Eu am ramas impietrita. Nu stiam ce sa fac. O parte din mine voia sa ii dea o palma peste fata, dar o alta parte, mica ce-i drept, dar importantă, era de acord cu ce avea să se întâmple.
Si dintr-o data mi-a aruncat pixul in fata clasei. Ce idiot! A vrut sa faca asta de la început!
-Ce dracu' ai facut? l-am intrebat dar el se comporta de parca nimic nu se întâmplase.
-Ti-a zburat pixul, iar acum trebuie să îl ei, atata tot! a spus el foarte degajat.
-Nu, tu mi-ai aruncat pixul, tu il ei! i-am explicat ca unui copil de cinci ani, dar el părea că nu aude ce tocmai am zis.
-Idiotule! am tipat catre el inainte de a ma ridica de pe scaun si sa incep sa caut pixul.
Bun, ce culoare avea pixul ala nenorocit? Negru, parca. Stiu ca l-am auzit undeva că a aterizat prin fata clasei.
M-am aplecat si l-am vazut. Bingo! Dar nu era un bingo! destul de fericit. Pixul se afla sub catedra.
Am oftat cand nu stiam ce sa fac. Hai, Ana! Ala era pixul tau si doar nu vrei sa il pierzi?
Am ocolit biroul negru ajungand la scaunul de piele din spatele lui. L-am tras mai in dreapta ingenunchiind pe pardosea. Am mers in genunchi sub birou pana cand am zărit pixul. L-am luat dar cand sa ma întorc, am auzit usa busindu-se de perete si ceva total neasteptat:
-Buna dimineata!
Am dat cu capul zgomotos de catedra cand am auzit vocea. La dracu! Ce dracu cauta el aici? Nu el era profesorul nostru de matematică!
-Auch! am tipat cand am mai dat o data cu capul de lemnul tare.
Nimeni nu m-a auzit. Eu stăteam ghemuita sub birou si ascultam.
-Dupa cum bine stiti, profesorul Ernest s-a pensionat iar eu, Christian Parker ii voi tine locul! s-a apropiat de catedra si am auzit cum a asezat servieta pe masa.
-Fir-ar! am injurat destul de tare.
Ce dracu? Din toti oamenii de pe Pământ, el s-a nimerit sa fie profesorul meu la doua materii! Ce "noroc" pe capul meu!
Inainte de a zice ceva niste pantofi negrii si lacuiti stăteau in fata mea la nici cinci centimetri. Of! Cum mortii matematicii voi iesi de aici?
M-am tras mai in spate lipindu-ma de lemnul tare al biroului. Bun, Ana, gândeste, ce sa fac?
Si-a tras scaunul si surpriza-surprizelor! S-a asezat, iar eu eram pur si simplu aproape cu capul în poala lui.
Bun, Ana, ce faci? Ce sa fac? Nu pot sa stau aici ca cred ca m-as sufoca. Am respirat adânc inainte de a face cel mai prostesc si tâmpit lucru din univers.
Am tras în jos de pantalonul lui.
Pe moment nu observase, dar a doua oara cand am tras mai tare s-a crispat si a sărit în sus de pe scaun.
-Ce dracu'? a tipat cand a ajuns in picioare.
Am iesit de sub biroul lui cu capul în pământ. Capul mi-a iesit primul din intuneric si jur ca am auzit chicote prin clasa.
-Domnisoara Ross, ce căutati, ăă, sub masă?
Ochii lui erau uimiti, dar se vedea si altceva...amuzament si dor?
M-am sprijinit in palme ridicându-ma de pe podea. Am simtit cum doua brate imi înconjoară abdomenul ridicându-ma pe picioare.
Cand am dat cu ochii de el, am rupt contactul vizual brusc. Simteam cum lacrimile ma sufocau. Nu mai puteam respira.
M-am intors pe călcâie îndreptându-ma spre banca mea.
M-am asezat încet in banca strangandu-mi ochii din ce in ce mai tare.
Simteam cum un brat călduros ma mângâia lenes pe spate. Da. Stiam ca e Travis, dar nu aveam puterea sa ii mai zic vrei doua. Ma simteam umilită in ultimul hal.
Aveam fata îngropată în perna improvizată din bratele mele încrucisate, iar perdeaua de par ma acoperea.
De ce nu pot dispărea de aici? Mi-am strâns ochii asa de tare dorindu-mi sa ma teleportez din lumea asta.
Ceva s-a auzit pe banca mea. Cineva a asezat ceva pe ea.
Am deschis un ochi si l-am observat pe el. Total degajat si amuzat. Hilar! Sa te trezesti cu o elevă sub catedra. Extrem de hilar!
Nu puteam observa ca el arata mai minunat ca niciodată.
Ochii lui albastrii ca marea ma priveau pe sub genele lui lungi si negre. Niste suvite ca smoala se revaesau pe frunte. Arata ca un stâlp. E asa de inalt si domintant.
Ii zâmbesc dar el isi inclesteaza maxilarul.
-Scoala, domnisoara Ross, aici nu e dormitorul dumitale! spune printre dintii inclestati iar eu ma ridic cu sila.
Nu pot sa ma uit la el. Pur si simplu nu pot. Imaginea de ieri cu fata aceea in genunchi imi vine in minte iar lacrimile ma sufoca. Le simt cum imi strang din ce in ce mai tare jugulara.
Imi plec privirea si incerc sa respir dar nu pot. Mirosul lui cu tenta lemnoasă ma sufoca.
Clipesc de cateva ori dar el nu pare sa plece. Parca a trecut ore de cand el sta langa mine si ma presează cu privirea.
Ceata de pe ochi a dispărut. Mi-am vazut caietele si manualul scapate ieri in fata biroului lui. Dam...Ce sa zic.
Mana lui Travis inca mai desenează cerculete pe spatele meu, dar incerc sa nu il bag in seama. Nu am puterea sa ma cert cu el acum.
-Domnisoara Ross as prefera sa va mutati in prima banca, a dat profesorul sa vorbeasca.
Tonul lui era dur si plat. Fara nicio emotie.
M-am supus ca o fata sleită de puteri. M-am ridicat de pe scaun îndreptându-ma cu capul în pământ spre banca din fata.
Nu stiu de ce voia sa fac asta. Dar nici nu m-am chinuit să ma gandesc.
-Scoateti o foaie de hartie! As dori sa vad la ce nivel sunteti, a spus el iar din clasa se auzeau cum se rupeau foi din caiet si in acelasi timp oftaturi si impotriviri.
-Nu voi pune notele in catalog, considerati-l un test initial, a anuntat el spre usurarea tuturor.
Mi-am scos o foaie de hartie si am asteptat. Mi-am scris in coltul din stanga numele. Ana Ross.
Ceva ascutit ca un pix ma impungea in spate. M-am intors iar băiatul din spatele meu mi-a dat subiectul cu problemele.