Neverlasting

Capitolul VII

-Haide, Ana. Te rog să vii!
Imi dau ochii peste cap cand o aud pentru a mia oara pe Maya cum ma roagă sa vin la nu stiu ce petrecere.
-Nu pot Maya, nu ma simt prea bine, imi pare rau.
Visul de azi-noapte mi-a provocat o stare de greata.
Ce e asa de greu sa ii spui unei persoane cum te numesti, sau sa iti arăti fata? De ce se teme? Adică nu ar schimba cu nimic daca sa zicem, este un vagabond. Sau in cel mai rau caz, daca ar fi un criminal. Dar, daca se dovedeste a fi un criminal, mi-ar plăcea să ajung să il cunosc si sa stiu ce i-a declansat acest defect. Sunt o ciudata stiu, dar pentru o perioadă buna de timp m-am gandit sa urmez o facultate de criminalistică si sa fac profiluri la criminali. Sa gasesc stereotipuri.
Si mai ales sa aflu ce a declansat tot prin ce am trecut. Ce l-a facut sa imi faca asa ceva.
-Haide, Ana! Poti sa stai un pic, nu conteaza cat stai, dar vreau sa il cunosti pe fratele meu. Si el e un pic ciudatel..
-Stop, calut cu coama rosie! "Si el e un pic ciudatel?" Asta ce vrea sa însemne? Cumva m-ai facut indirect ciudatica?
Maya casca ochii la mine iar maxilarul mai are un pic si ii ajunge la pământ. Un colt al gurii mi se ridică cand vad ca am lăsat-o fara vorbe. Inaintez spre ea ridicându-i bărbia la loc.
-Scuze...ah... Nu voiam sa spun asta.. Imi... se balbaie ea iar o nuanta de roz ii apare in obraji.
-Nu-i nicio problema. Si imi place sa fiu ciudatica pentru ca sunt diferita.
-Dar imi pare rau ca te-am jignit intr-un fel...
-Nu iti mai cere scuze! Nu ai pentru ce sa iti ceri scuze, serios! Chiar iti multumesc. Uite, cand spuneai ca e petrecerea aia?
Un zâmbet ii apare pe fata Mayei si stiu ca a uitat episodul de mai devreme.
-Azi, ma rog diseară, vin eu sa te iau, pe la opt sa fii gata.
-S-a facut! ii spun si ne îndreptăm amândouă spre clasa.
-Am stiut eu ca o sa accepti! spune si ma ia la brat, mândră de decizia pe care tocmai am luat-o.
-Stai asa, veverita roscata! Ai facut asta intentionat pentru ca stiai ca o sa accept? ii spun oprindu-ma pe loc si intorcand-o pe ea cu fata la mine.
-Poate... Poate ca da...Poate ca nu.. Oricum mi-am îndeplinit misiunea!
-Maya Albina, ce sireata esti!

-Pssst!
Imi ridic capul cativa centimetri aruncând o privire plictisită in jurul meu. Profesorul de desen e la catedra, corectand cateva teste, iar noi elevii dam un test pe car nici nu stiam ca il dam. Pentru unii este test surpriza, ei toti fiind foarte surprinsi cand dau acest test, dar pentru mine este un alt test in care imi insir cunostintele despre diferiti pictori din perioada Renasterii.
-Psst! În stanga ta!
Instinctiv ma uit in stangaiar baiatul care statea in banca de langa mine este aplecat un pic pe culoar ca sa ridice ceva, ceea ce imi dau seama ca este un bilet. Mi-l paseaza rapid si se intoarce in pozitia lui in banca. Iau biletul si il deschid incet pe masa uitandu-ma sa vad ce scrie pe el.

"Sa te imbraci cu ceva traznet, nu uita azi ora opt, nu ai voie sa dai inapoi e un pact cu sange ai grija!

P.S. Poti sa imi spui si mie raspunsul de la unu?

P.P.S Cred ca Mister de la catedra e cam interesat intr-o persoana :) -M"

Ridic o spranceana la ultima propozitie scrisa de nimeni alta decat Maya, care apropo rade ca o pisica Cheeshire din celalalt colt al clasei. Ridica un pix in aer dramatic desenand in aer ca ar trebui sa ii raspund.

Intorc biletul pe dos luand pixul incepand sa astern raspunsul la intrebarile ei.
"Tintoretto a murit la 31 mai 1594, dar acum serios Maya, te-ai oprit la prima intrebare?
P.S. Nu o sa dau inapoi.
P.P.S Spune-mi mai multe de acest PPS al tau. De unde stii?-A"
Impaturesc biletelul si ma aplec intre randuri pentru a-i da băiatului biletul pentru Maya.
Dar inghet cand simt ca ma priveste cineva. Suspiciunile mele au fost adeverite cand cu coada ochiului un bot de pantofi negri. Oh, crap!
-Domnisoara Rosswell, ati face bine sa imi dati acel biletel.
Ma ridic de pe jos încet gandidu-ma ce scuza as putea inventa. Poate asta va merge, sa sper.
Ma îndrept in scaun iar biletelul impaturit bine reusesc sa il ascund intr-o cută de la maneca camasii.
Imi impreunez mâinile pe bancă adoptând cea mai inocenta figura la care m-am gandit. Imi ridic ochii pentru a il privi.
In fata mea se afla un Christian nervos care bate ritmul din picior, nu in sensul pozitiv sau de placere, mai mult a expasperare.
-Poftiti? ii raspund fluturând din gene sperând că o sa il imbunez.
-Domnisoara Rosswell dati-mi mana!
Oh, fir-ai! Daca ii dau mana se duce totul! Ana, stai calma, nu are de unde sa stie! Daca te comporti de parca nimic nu s-a intamplat poate iesi cu basma curată. Respira, expira... Unu..Doi...Trei..
Intind mana stanga cea care nu avea ascuns in ea nimic. Profesorul se uita urat la mine, da din cap a dezaprobare. Nici macar nu s-a uitat la mânecă, nenorocitul!
Înghit in sec lăsându-mi mana întinsă sa cada pe banca. S-a zis cu mine. Detentie, iar media nu imi iese decat la anul. Haide Ana, trebuie sa găsesti o sol.. prea târziu.. Profesorul de desen a insfacat mana mea dreapta. Fir-ai! Serios?? Biletelul a cazut din cuta de la mânecă iar acum e fix pe masa.
-Ce avem noi aici? intreaba profesorul insfacand bucatica de hartie dupa care m-am intins sa o iau inaintea lui.