In The Heart Of The Forest

16. Ce bine ca te am langa mine! Partea I

Am stat si m-am gandit la ce imi spunea. Latura s-a sensibila ma facea sa vreau sa fiu alaturi de el sa il ajut in decizile lui. Luke avea nevoie de un impuls ca ziua lui sa se lumineze la fel cum noaptea trecuta s-a luminat pentru mine.

,,Ce problema nu te lasa in pace? Care este decizia care nu iti da liniste?"

,,De ce iti faci griji pentru mine?" a zambit, ,,Se presupune ca azi ne distram."

,,Cum sa nu imi fac? Imi pasa de tine si vreau sa te vad eliberat de intrebari si de ganduri cum ca: nimic nu merge bine. Haide, am sa iti arat ceva."

S-a ridicat si m-a urmat. Am luat-o prin padure alergand. Amandoi aveam nevoie de putina destindere.

,,Obisnuiam sa alerg de multe ori dimineata inainte sa te intalnesc", am spus oprindu-ma sa i-au aer, ,,cred ca mi-a lipsit. Imi placea sa cred ca fug de toate, ca pentru scurt timp sunt doar eu si nimic altceva. Era ca o eliberare de prea multe ganduri si intrebari. Am vrut sa experimentezi si tu asta, sa fugi cat mai repede pana cand mintea ti se elibereaza complet si aerul de padure iti umple creierul cu oxigen. Asa cum tu citesti, la fel fac si eu. Avea mama o carte de biologie, doar ca..."

,,Grace, ma simt minunat! Pentru scurt timp am simtit cum tot ceea ce vreau este sa alerg cat mai repede spre tine si sa fim doar noi. Cand sunt doar eu cu tine, uit de toate. Multumesc!"

Inainte sa apuc sa spun ceva, s-a aplecat spre mine, fiind mai inalt, si m-a sarutat. Din nou! Acum ii multumesc eu, am uitat si unde sunt. Ma simt bine in preajma lui in orice moment ne-am afla.

Cand s-a retras m-am uitat la el zambind, el facea deja asta.

,,Daca vreodata vei avea nevoie de un sfat, sa stii ca voi fi mereu disponibila pentru tine", i-am spus eu punandu-mi mainile pe umerii lui.

,,Stiu, si iti multumesc."

Apoi m-a sarutat din nou.

***

,,Eu tot cred ca ar trebui sa ne luam cu noi mai multe felinare", ne-a avertizat mama a nu stiu cata oara. Am gasit odata vreo 3 felinare la locul meu secret. Nu stiu cum au ajuns acolo, dar din totdeauna am avut impresia ca cineva chiar a locuit aici acum mult timp.

,,Rose, cred ca ne ajung doua!" a linistit-o tata.

Ne departasem deja de casa si ne indreptam spre pestere. Singura problema era ca Luke nu prea spunea nimic si asta ma nelinistea.

,,S-a intamplat ceva?" i-am soptit eu baitului de langa mine.

S-a intors spre mine, schitandu-mi un zambet.

,,Nu stiu."

Am continuat sa merg alaturi de el incercand sa par linistita, dar era o problema: nu puteam.

,,Trebuie sa stii! Te doare ceva? Nu te simiti bine?"

M-a luat de umar zambind si mi-a soptit.

,,Sunt bine!" m-a asigurat el, dandu-mi un sarut pe obraz.

Eram confuza. Nu il credeam. Chiar daca nu il stiam de prea mult timp, puteam sa imi dau seama cand are ceva.

,,Bine..." i-am raspuns, ne voind sa ii mai pun alte intrebari care sa il nelinisteasca si mai mult.

Ne-am continuat drumul pana am ajuns la o bifurcatie.

,,Si acum?" a intrebat mama stresata, ,,V-am spus ca trebuia sa mai luam inca un felinar!"

,,Ce legatura are asta cu felinarul?" a intrebat tata, evident nelamurit.

,,Pai are, pentru ca daca..."