Dusk || Draco Malfoy

XX

Sunt unele momente în viață când lucrurile par să se așeze. Haosul se potolește și lumea pare că începe să se miște din nou într-un ritm normal. E un sentiment plăcut, trebuie să recunosc, iar eu am avut parte de el pentru câteva săptămâni din luna februarie. Chiar dacă ignoram conștient niște aspecte îngrijorătoare din jurul meu.

Primăvara mi-a dat lumea peste cap, totuși. Mi-a adus aminte de motivul grijilor mele.

1 martie nu e niciodată o zi de primăvară în adevăratul sens al cuvântului. Ningea îngrozitor, iar orele de Ierbologie au fost anulate, pentru că nu puteam ieși din castel. Soluția școlii a fost să ne îngrămădească pe toți în Sala Mare pentru câteva ore de studiu. Eu și Draco stăteam evident în capete opuse și ne evitam privirile.

-Ți-a spus că am vorbit cu el?

Faptul că Hermione vorbea cu mine era un eveniment major și fericit, evident, dar întrebarea pe care mi-a pus-o a fost atât de derutantă. Tot ce-am putut să fac a fost s-o privesc cum se așază lângă mine. Când s-a convins că nu o să răspund și că nu am nicio idee la ce se referă, fata a vorbit iar:

-Draco. Am vorbit cu el despre tine.
-Poftim? De ce?

Da, era o informație complet nouă pentru mine, lucru ce mă deranja, bineînțeles. Draco știa cât de mult mă afectase cearta mea cu Hermione și a ales să-mi ascundă asta?

-Am vrut să-i amintesc de realitatea voastră.

Mă încrunt. Ea avea o expresie satisfăcută, totuși. Înghit în sec. Cât de mult i-a spus despre noi? Poate a vorbit și cu Harry și el i-a confirmat.

-Practic mi-a confirmat că sunteți împreună, continuă ea.
-Practic?

Nu o să cedez așa de ușor.

-Poți să negi cât vrei, Rowan, nu am venit să te judec.
-Serios? îi răspund eu sarcastic și îmi dau ochii peste cap.
-Cineva trebuie să te facă să realizezi în ce te bagi!
-Parcă nu credeai că e un Devorator al Morții.
-Asta nu înseamnă că părinții lui nu sunt!

Se răstește la mine și apoi se uită în jur, realizând că ar putea atrage atenția. Eu îmi mut privirea din ochii ei. Mă simțeam copleșită.

-Ești atât de încăpățânată, șoptește ea.
-Tu vorbești.

Hermione zâmbește abia sesizabil și oftează.

-Cum am ajuns aici?

Cuvintele ei parcă mi-au înfipt un cuțit drept în inimă. Mă uit în sus la tavanul înnorat și parcă nervos, încercând în continuare să-i evit privirea.

   -O să rezolv situația.

Hermione pufnește în râs.

   -Știi că e imposibil, dar îți admir ambiția.

Ma durea tonul vocii ei. Simțeam cum mă judecă și mă compătimește în același timp. Ce e mai rău, ce refuz să accept, de fapt, e că are dreptate.

Era două dimineața când am aflat. Eu și Draco ne întorceam în Camera de Zi după ce am terminat de patrulat când ne-am întâlnit cu Harry și Ron. În mod obișnuit, probabil am fi trecut pe lângă ei, prefăcându-ne că nu i-am văzut (deși e datoria noastră ca Perfecți să anunțăm când elevii umblă noaptea pe holuri). Ce a fost ciudat de data asta a fost faptul că Ron se simțea, în mod evident, foarte rău. Nu putea merge singur, iar Harry aproape îl căra după el. Când ne-a văzut, când l-a văzut pe Draco mai exact, i-a dat drumul lui Ron și a venit spre noi hotărât cu bagheta în mână. Nu știam la ce să mă aștept. Conflictele dintre ei s-au diminuat în ultima vreme, așa că nu mă așteptam la un atac așa direct.

-Ești destul de creativ, Malfoy, dar planurile tale nu prea au succes.

Harry a scuipat cuvintele, uitându-se cu ură la Malfoy și ignorându-mi complet prezența.

Draco nu a schițat nicio emoție și îl privea cu sprâncenele ușor ridicate. Am observat mișcarea baghetei lui Harry înainte să rostească incantația și reacționez aproape imediat.

-Protego!

Abia atunci Harry a părut că mă observă pentru prima dată.

-Îl protejezi, evident! spune el cu un zâmbet forțat pe față.

Harry era atât de nervos, mă speria. Niciodată nu l-am văzut așa.

   -Potter, îți recomand să te duci la culcare.

Cuvintele lui Draco păreau că au declanșat ceva în Harry. L-a atacat din nou pe Draco, care a reușit să se ferească la timp. Când Draco a ridicat bagheta, l-am apucat de încheietură să-l opresc. El s-a uitat încruntat la mine, dar a făcut câțiva pași înapoi.

   -Harry, ce s-a întâmplat?

Băiatul și-a dat ochii peste cap și m-a privit cu un dezgust de care nu îl credeam în stare.

   -Ron a fost otrăvit.
   -Ce?

M-am uitat la Ron care stătea sprijinit de zid și nu părea că înțelege ce se întâmplă. M-am uitat la Draco. El îl privea încruntat pe Harry fără să spună nimic. Draco îl otrăvise pe Ron? De asta era Harry atât de furios?

   -Nu-ți face griji, nu Ron era victima pe care și-o propusese, a spus sarcastic Harry, fixându-l pe Draco cu o privire încărcată de ură.
   -Despre ce vorbești? Despre ce vorbește?

M-am întors spre Draco. El îmi evita privirea, lucru ce îmi făcea stomacul să se zvârcolească, iar panica mea creștea cu fiecare secundă.

   -Malfoy i-a dat o sticlă de mied otrăvit lui Slughorn, iar el trebuia să i-o transmită lui Dumbledore.

Harry a spus cuvintele mai calm, iar Draco a rămas tăcut. În schimb, eu nu știam cum să reacționez, nu știam cum să procesez.

   -Cum adică.., reușesc să vorbesc într-un final.
   -A folosit blestemul Imperio asupra lui Madam Rosmerta.

Mi se părea că văd în ceață și auzeam cuvintele ca printr-un vârtej. Urechile îmi țiuiau și nu am mai auzit altceva, nu știu dacă Harry a mai zis ceva. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că Draco mă trăgea într-o clasă goală.

   -E adevărat? am șoptit, uitându-mă în pământ.

Capul încă mi se învârtea și nu puteam să-mi fac ordine în gânduri. Nu puteam să fac nimic.

-Știam că n-o să ajungă la Dumbledore. I-am dat-o unui maestru de poțiuni! Mă gândeam că o să-și dea seama.

Nu mi-a venit să cred. Asta era scuza lui?

-Misiunea ta e să...

N-am putut să termin propoziția. Nu puteam să spun cuvintele. Cum aș putea să accept că Draco trebuie să omoare pe cineva? Pe Dumbledore.

El n-a răspuns. Nu spunea nimic. Nu se uita la mine.

-Și ai folosit un blestem pe o persoană nevinovată.
-Nu aveam de ales, Rowan.

Spune el într-un final.

-Când folosești un blestem de neiertat, trebuie s-o faci cu ură.

Se lasă o liniște între noi, o liniște plină de tensiune. Mă apăsa. Simțeam că mă sufoc.

-Atât de multă ură ai în tine?

Nu spune nimic. Iar.