Dusk || Draco Malfoy

XV

   -E adevărat?
Hermione puse întrebarea fără să-și ridice privirea din carte. Știam la ce se referă, totuși aleg să fac pe inconștienta:
-Ce anume?
Ea își mută privirea asupra mea și spune rece:
-Ce se spune depre tine și Malfoy.
Înghit în sec și mă forțez să o privesc în ochi.
-Nu, normal că nu.
Ea mă privește fără să pară convinsă. Am răspuns prea repede, m-am dat de gol. Fata își îndreaptă atenția înapoi asupra cărții și îmi spune cu aceeași atitudine:
-Înțeleg dacă nu vrei să-mi spui, dar cred că e datoria mea să te avertizez...
-Hermione, nu ai de ce să mă avertizezi. Știu ce fel de persoană e Malfoy, chiar mai bine decât tine, o întrerup eu.
-Serios? spune ea acuzator, de data asta privindu-mă încruntată.
-Serios.
-Atunci explică-mi și mie cum au apărut zvonurile astea.
Îmi dau ochii peste cap și înghit în sec ca să mai trag de timp. E îngrozitor că trebuie să-mi mint singura prietenă.
-Am ieșit cu Draco afară, pentru că îmi era rău și Pansy a trebuit să scoată din context. Știi doar că nu e prima dată când face asta.
Hermione nu pare convinsă, mă privește în continuare cu aceeași expresie bănuitoare.
-Bine.
Răspunsul ei e scurt și sec. Începe să își strângă lucrurile încruntată fără să se mai uite la mine.
-Nu mă crezi, îi spun eu agitată, încercând să-i atrag atenția.
-Nu știu ce mă doare mai tare: faptul că ai încredere în omul care m-a umilit atâția ani sau că mă minți.
-N-am spus că am încredere în el.
Vocea îmi tremură și inima îmi bate cu putere, dar nimic nu pare să o impresioneze pe Hermione, care îmi întoarce spatele și iese din bibliotecă cu pași apăsați.
Rămân pe scaun cu privirea pierdută în gol. Îl urăsc pe Draco Malfoy. Am pierdut atâtea din cauza lui și el nu a făcut nimic pentru mine. Trebuie să-l elimin din viața mea. Poate dacă Hermione vede că nu am nicio legătură cu el o să mă creadă. Nu știu ce o să fac când va trebui să ne reîncepem turele. Probabil că Malfoy nu va veni, acum că relația dintre noi e foarte tensionată. Vacanța de iarnă se termină într-o săptămână.
   Cum mi-am imaginat, următoarea săptămână mă izolez complet. Nu cred că am formulat o propoziție completă în 7 zile. Ce e mai rău, pare că lumea mă evită. Știam că Blaise are o influență puternică asupra celor din casa noastră, dar sunt chiar surprinsă. În plus, nici Slughorn nu m-a mai invitat la petrecerile lui, vrând să-și demonstreze solidaritatea față de Blaise probabil.
  Nu e foarte dificil să-l evit pe Malfoy. Nu e ca și cum el se chinuie să-mi atragă atenția. Nu pot să cred că pentru o perioadă de timp am crezut că băiatul ăla are sentimente. E dureros, recunosc. Când îl zăresc stomacul mi se zvârcolește și simt o înțepătură agonizantă în inimă. Cel mai rău e când privirile ni se întâlnesc. Ochii lui îmi trimit fiori în tot corpul. Uneori mi se pare că mă caută cu privirea, dar cred că este doar o închipuire a imaginației mele, care nu vrea să renunțe la el.

   -Mâine patrulăm împreună, nu?
Tresar când îi aud vocea, pe de o parte pentru că n-am mai auzit-o de mult, pe de altă parte pentru că nicio persoană nu mi s-a mai adresat direct de aproape 2 săptămâni. Prima săptămână din noul semestru a trecut mai deprimant decât cea de dinaintea ei. Probabil pentru că am făcut greșeala de a încerca să vorbesc cu Hermione. Harry m-a alungat cu sânge rece când a observat încercarea mea de a începe o conversație. În ceea ce îl privește pe Draco, l-am văzut rareori, lucru ce mă făcea să devin și mai curioasă în legătură cu ce făcea el atâtea nopți în Camera Necesității. Cu toate astea, m-am forțat să-mi îngrop obsesia (sau ce-o fi ea) cât mai adânc în creierul meu. Așa că, sunt de-a dreptul șocată când apare în fața mea în Camera de Zi. Nu mă pot abține să nu-i analizez fiecare trăsătură a feței, a corpului.
    -Deci? îmi întrerupe el șirul gândurilor.
    -Mhm, aprob eu, mutându-mi privirea asupra pergamentului din fața mea.
    -La ce ora?
    -11.
Nu mai spune nimic, dar îl aud cum se îndepărtează.
Închid ochii și îmi las capul pe spătarul scaunului. Deși eram îngrozită să stau singură cu el, abia așteptam. Acum regret că nu m-am uitat mai mult la el. Îmi amintesc noaptea când am dormit împreună. Eu m-am trezit înaintea lui și m-am uitat la el dormind. Era atât de liniștit și relaxat, nici nu părea că e un Devorator al Morții.

Ziua următoare încerc să mă concentrez pe lecții. Dacă acum devenisem cea mai urâtă persoană din casa mea, puteam măcar să fiu cea mai bună elevă. Așa că intru în clasa de Poțiuni și mă așez apatică în banca mea. Observ pe ea o sticluță lungă și îngustă plină cu un lichid roz pal. O apuc curioasă, gândindu-mă că e noua poțiune de astăzi. În momentul în care mâna mea face contact cu sticla rece, aceasta explodează cu un zgomot puternic, cioburile împrăștiindu-se peste tot, iar lichidul mă acoperă din cap până în picioare. Șocul e atât de puternic încât nici măcar nu observ sângele ce mi se scurge pe față, care provine probabil de la o tăietură cu sticlă. Nu am timp să-l șterg, căci o durere înțepătoare urmată de o mâncărime incontrolabilă pun stăpânire pe mine, acolo unde poțiunea a făcut contact cu pielea mea. În momentul în care mă ridic în picioare colegii mei izbucnesc în hohote de râs, iar privirea mea se duce automat spre Pansy care râdea cu lacrimi, iar în stânga ei Blaise zâmbea satisfăcut. Mâncărimea se diminuează, dar observ că în locurile unde a sărit poțiunea, pielea mea e roșie, ca și cum ar fi fost arsă.
Atenția mea este atrasă de un nou zgomot și mai multe țipete, iar când îmi întorc capul în direcția gălăgiei am parte de un nou șoc. Draco îl imobilizase pe Blaise, degetele lui lungi strângându-l cu putere de gât.
-Îți aperi iubita? întreabă cu scârbă Blaise
-Revino-ți! Înțeleg că ai orgoliul rănit, dar devii patetic de acum, îi spune Draco răstit și îl eliberează din strânsoare.
    -Patetic?
Brunetul părea de-a dreptul jignit de cuvântul folosit de Draco.
Totuși, nu am timp să urmăresc scena până la capăt. Plec în aripa spitalului înainte să ajungă Slughorn.

Madam Pomfrey a fost surprinsă de poțiunea cu care am fost atacată și de cât de agresivă era.
    -O să am grijă să fie pedepsiți, bombănea ea în timp ce îmi curăța rana de pe frunte.
Îmi pune un plasture mic și spune:
    -Mâinet vei fi ca nouă. Nu va rămâne nicio cicatrice.
Îmi întinde apoi un pahar cu o poțiune de un verde strălucitor. Mă uit neîcrezătoare la lichid, iar ea insistă:
-Îți recomand să te duci direct la culcare după ce bei asta. Îți dă o stare de amețeală.