Dusk || Draco Malfoy

IX

Fiind sâmbătă mă duc la micul dejun foarte devreme știind că majoritatea colegilor mei încă dorm și nu voi fi nevoită să mă întâlnesc cu Blaise. Speram să mă întâlnesc cu Hermione, ea fiind singura mea prietenă în momentul de față și aveam nevoie de perspectiva altei fete. Din fericire, apare în Sala Mare singură, la puțin timp după mine.
-Ți-am zis eu că e gelos, exclamă ea cu un zâmbet pe buze.
Ne aflam într-o clasă goală, sperând că acolo vom avea parte de intimitate.
-Te-a văzut la prânz cu Draco și nu s-a mai putut stăpâni, continuă satisfăcută.
-Nu știu ce părere să am, încep eu.
-Despre ce?
-Despre tot.
Hermione mă privește cu o expresie amuzată și atotștiutoare.
-Ce e? mă încrunt eu la ea.
-Unul dintre cei mai atrăgători băieți din școală te-a sărutat și tu nu știi ce părere ai? Aș vrea să am și eu probleme de astea.
Izbucnesc involuntar în râs.
-Când o spui așa, pare că sunt foarte arogantă.
-Chiar ești, spune Hermione serioasă, Dar într-un sens bun, continuă ea.
O privesc neîncrezătoare, iar ea adaugă dându-și ochii peste cap:
-Adică nu te lași călcată în picioare.
-Bine, are sens, aprob eu zâmbind.
-Mă simt prost față de Harry, începe Hermione dintr-odată.
Expresia ei se schimbă subit, îngrijorarea citindu-i-se pe chip.
-Se împarte între mine și Ron și e atât de evident cât de prost se simte, spunea ea plimbându-se agitată prin încăpere.
Schimbarea bruscă a subiectului mă ia prin surprindere și încerc să-mi găsesc cuvintele ca să o pot ajuta:
      -Nu trebuie să te forțezi să fii prietenă cu Ron de dragul lui Harry. Sunt sigură că și el știe asta.
      -Știu că știe, dar asta nu înseamnă că îi convine situația.
      -Se va obișnui, dar oricum Ron și Lavander se vor despărți, o asigur eu sigură pe mine.
      -Dacă se vor despărți nu înseamnă că mă voi împăca cu el, mă contrazice ea încruntându-se.
      -N-am zis asta, dar atmosfera se va mai relaxa, îi explic repede, văzând că s-a enervat.
Nu părea convinsă de ce-am spus, dar nu mai avea altă variantă, așa încheie subiectul. Ne petrecem dimineața împreună, făcând teme în bibliotecă. Ar fi putut fi o dimineață relaxantă și plăcută dacă nu ne-am fi întâlnit cu Ron și Lavander sărutându-se agresiv într-un colț al bibliotecii. Hermione îi privea cu un dezgust evident, dar ei nici nu păreau că ne observaseră prezența, așa că i-am întrerupt tușind sugestiv. Ron s-a înroșit imediat, până și urechile lui au prins o nuanță intensă de roșu, în schimb Lavander a chicotit și a plecat zâmbind, trăgându-l pe băiat după ea. Starea lui Hermione s-a schimbat imediat și n-a mai reușit să se concentreze pe teme.
      Gândindu-mă în continuare la episodul din bibliotecă, îmi mănânc prânzul, recunoscătoare că Blaise nu a ajuns încă în Marea Sală. Nici Draco nu e la masă, dar nu e nimic nou ca el să sară peste mese pentru a face ce face el. Aș vrea să știu și în același timp nu. Mi-e teamă de ce aș putea afla.
Inima îmi bate cu putere când mă întâlnesc cu Blaise la ieșirea din Sală. Plecasem relaxată cu gândul că am reușit să-l evit, iar întâlnirea neprevăzută cu el m-a luat prin surprindere, mai ales că aproape ne-am ciocnit.
-Rowan...
Expresia lui e la fel de surprinsă ca a mea și pentru un moment mă gândesc că poate și el mă evita. Sângele îmi urcă în obraji, dezvăluindu-mi emoțiile.
-Bună, spun eu cât de relaxat posibil.
-Mă eviți?
Întrebarea lui mă ia pe nepregătite și un gol mi se formează cu rapiditate în stomac. Încerc să formulez un răspuns, dar Blaise îmi observă ezitarea și vorbește înainte să apuc să răspund:
-Dacă e pentru ce-am făcut ieri, îmi cer scuze.
Îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, neștiind cum ar trebui să răspund.
-Nici nu știu dacă voiai să te sărut, zâmbește el degajat ca și cum ar fi fost o poveste haioasă.
-N-am zis că n-am vrut, răspund eu calmă, reușind să mă controlez.
-Deci ai vrut?
Un zâmbet viclean i s-a întins pe față și mă analiza cu o privire pe care nu o mai văzusem la el.
-N-am zis nici asta.
Își dă ochii peste cap, dar zâmbetul nu-i dispare de pe buze. Apoi, în fața tuturor oamenilor de pe hol care intrau și ieșeau din Marea Sală, îmi înconjoară gâtul cu degetele lui lungi, ridicându-mi capul și mă sărută. De data asta mă desprind repede de el și mă încrunt nervoasă.
-Nu poți să mai faci asta, mă răstesc eu la el.
-A, nu? mă întreabă el cu aroganță, Credeam că asta vrei, continuă băiatul sigur pe sine.
-Nu aici.
Știam că am zis ceva greșit din momentul în care cuvintele mi-au părăsit buzele, iar reacția lui mi-a confirmat.
-Atunci mă abțin până când vom avea intimitate.
Aroganța lui mă enerva, nu vreau să-i dau satisfacția că poate face orice cu mine și în același timp vreau să-i simt buzele moi și calde din nou.

***

Dacă nu era Draco, aș fi uitat complet de tura mea din noaptea asta. Și el a părut la fel de surprins ca mine când a realizat că am uitat.
-Ți-a dat Blaise mintea peste cap, spune el rece în timp ce mergeam în liniște.
Simt cum îmi apare un nod în stomac și realizez că aș fi vrut ca Draco să nu afle. Îmi era teamă de reacția lui, de parcă l-ar afecta asta.
-Ah, ai aflat și tu, spun eu încercând să am o atitudine plictisită.
Îl privesc cu coada ochiului încercând să-i citesc vreo emoție de pe chip, dar el are aceeași privire inexpresivă.
-V-am văzut. Eu și jumătate de școala de fapt.
Am simțit ironia din vocea lui și m-a pălit un val de rușine, pe care îl înlocuiesc imediat cu nervi. Cine e el să mă judece? El e un posibil Devorator al Morții și mă critică pe mine pentru că m-am sărutat cu un băiat în public.
-Îmi pare rău dacă ți-am provocat vreo neplăcere, îi răspund eu cu un sarcasm aspru.
Râde cu răutate și spune cu o voce rece:
-Nu mă interesează ce faci în timpul tău liber, Blake, doar îți propuneam să te satisfaci într-un loc mai privat.
Obrajii îmi ard și încerc din răsputeri să mă stăpânesc și să nu-l zgârii pe fața lui albă și imaculată. Restul serii îl ignor în întregime. La un moment dat încearcă să deschidă iar subiectul despre Blaise cu o glumă seacă, dar nu-i răspund în niciun fel, lucru ce pare să-l enerveze. Îl puteam vedea încordându-și și relaxându-și maxilarul.