Dusk || Draco Malfoy

XVII

  Cred că e natural să iei decizii nu tocmai raționale în adolescență. Cel puțin așa se spune. Cu toate astea, mă simt de parcă aș fi omorât pe cineva. Presupun că merit asta, ca drept dovadă că mă îngrozește gândul că ar putea afla cineva.

Trebuie să recunosc, am luat câteva decizii proaste în ultima vreme, ce au dus la izolarea mea aproape completă de restul colegilor mei.

Cina mea a fost scurtă. E destul de neplăcut să mănânci singur în timp ce în jurul tău au loc sute de conversații în care nu ești implicat.

Din fericire, biblioteca e refugiul meu, singurul loc unde nu mă judecă nimeni. Evident, cu excepția lui Hermione, dar încerc s-o evit pe cât e posibil.

Masa mea ascunsă în zona destinată literaturii încuiate e ocupată totuși, de o figură slabă și captivată în totalitate de cartea pe care o citea.

   -Bună, Luna!

Fata tresare când o întrerup, în mod clar nu mă observase.

   -Oh, Rowan, mă gândeam că vei veni aici mai devreme sau mai târziu.
   -Mă căutai?

Mă așez pe scaunul liber și îmi scot cărțile.

   -Da. Eu observ lucruri, Rowan, chiar dacă nu pare.

Vocea ei era la fel de fragilă ca de obicei, lucru ce lăsa impresia că nu se concentra pe ce spunea, dar se uita fix în ochii mei.

   -Știu asta, am spus eu oarecum derutată.
   -Nu îmi place frigul, sincer, continuă ea, mutându-și privirea spre fereastră.
   -Suntem în Scoția, nu prea avem de ales.
   -Oh, așa e, dar acum frigul e peste tot.

Mă încrunt. Nu îmi dau seama încă despre ce vorbește, dar e clar că nu se referă la vremea de afară.

   -Presupun că amenințarea unui război e un gând destul de rece?
   -Ah, da, să nu uităm moartea.

Răspunde fata serioasă, fără să observe sarcasmul din vocea mea. Se lasă liniștea câteva secunde și profit de moment ca să îmi desfășor pergamentul și să îmi deschid manualul de Transfigurare.

    -Dar nu la asta mă refeream, vorbește iar Luna, mutându-și capul ca să poată vedea în manualul meu.
   -La ce te refereai?
   -Ce interesant. Învățăm despre transfigurări temporare în anul VI?

Îmi ignoră complet întrebarea, iar atenția ei se oprește pe notițele mele.

   -Luna! îi atrag eu atenția.
   -Ah, iartă-mă.
   -La ce te refereai?
   -Tu și Hermione nu mai vorbiți.

Spune cuvintele într-un final, încă analizând notițele mele. Îmi dau părul după urechi și mă sprijin abătută de spătarul scaunului.

   -Nu am venit să aflu motivul, crede-mă, continuă ea, mutându-și privirea, într-un final, în  ochii mei.
   -Vrei să îmi spui să mă împac cu ea?

Zâmbetul ce îi luminează fața îmi confirmă întrebarea.

   -Știu că poate fi dificilă uneori, adică și ea se număra printre persoanele care îmi spuneau Lunatica Lovegood, dar nu cred că prietenia voastră merită să fie abandonată.

Nu pare deloc afectată când menționează porecla, pe care mulți încă o folosesc.

   -Am încercat să mă împac cu ea, dar nu cred că mai vrea să aibă vreo legătură cu mine.

Luna își mută privirea și expresia ei se întristează.

   -Oricum, ești foarte dulce că ai încercat să mă ajuți și că ai observat, în primul rând.