Dusk || Draco Malfoy

XVIII

E cât se poate de greșit și de periculos. Sunt conștient. Sunt conștient de toate riscurile pe care mi le asum.

Nu am avut de ales. Niciodată nu am avut de ales. Plătesc greșelile părinților mei, știu asta. Niciodată nu le-am reproșat, niciodată nu i-am învinuit. De cele mai multe ori au reușit să mă excludă din partea asta a vieții lor, să mă protejeze, dar presupun că lucrurile bune nu durează. Cu asta în minte, am cedat. Am lăsat-o să se apropie de mine. M-am atașat de ea.

Ce o să-i spun când o să-mi ceară să mă opresc? Sau să cer ajutorul? Nu asta îmi doresc de fapt? Să mă salveze cineva? Cât va insista până voi ceda?

Razele soarelui de răsărit îmi întrerup monologul. Mă încrunt când lumina îmi intră în ochi și mă întorc pe partea cealaltă. Eventual mă ridic din pat și constat că e abia 6. Aș putea să verific Camera Necesității, dar un sentiment sufocant mă apasă când mă gândesc la asta.
Amân Camera Necesității pentru noaptea asta și mă duc la micul dejun. Cum mă așteptam, sala este aproape goală, cu excepția unor elevi matinali.

M-am așezat căscând și am aruncat o privire fugară în sală. Hermione Granger mă fixa cu ochii ei căprui, privindu-mă încruntată. Îi susțin privirea câteva secunde, dar revin la farfuria mea. Ce vrea de la mine? Speră să obțină vreo reacție din partea mea? Știu că nu mai vorbește cu Rowan, îmi imaginez că e din cauza mea.

-Ai devenit matinal, Draco.

Mă așteptam să vină la mine. Nu mă așteptam să-mi spună "Draco". Granger se așază relaxată în fața mea, analizându-mă.

-Lasă-mă să ghicesc, vrei să vorbești despre Rowan?
   -De când îi spui "Rowan"?
   -Tu de când îmi spui "Draco"?

Schițează un zâmbet ironic și face o pauză înainte să vorbească iar.

   -Nu am venit să te acuz de nimic sau să fac presupuneri nefondate, dar trebuie să recunoaștem amândoi că lumea din care faci tu parte e întunecată.

Vocea ei era egală și mă privește în continuare direct în ochi. Cuvintele ei au un efect puternic asupra mea, stomacul meu începând să se zvârcolească. Știu că n-are rost să o contrazic. Am depășit etapa aia, așa că aștept tăcut să continuie.

   -O pui în pericol.

Îmi dau ochii peste cap.

   -Cel mai previzibil discurs, îi spun plictisit.

Știu că are dreptate. Crede că eu nu m-am gândit la asta? Mă gândesc la asta de când am realizat că mă gândesc la ea involuntar.

   -Știu, Malfoy, n-ai nevoie de părerea mea, dar mă simt obligată să ți-o dau.
   -De ce?

Ea își dă ochii peste cap și se ridică de la masă, fără să-mi mai răspundă.

Realizez cât de tare m-au deranjat cuvintele ei. Nu mă crede în stare să o protejez. În ochii ei nu am nicio putere, ceea ce probabil e adevărat, dar n-aș permite să i se întâmple ceva lui Rowan.

O văd la ore restul zilei și nu facem mai mult de a schimba câteva priviri scurte. Din fericire, Blaise și Pansy au adoptat o atitudine mult mai rece față de ea și nu o mai hărțuiesc ca niște animale.

Înainte de cină mă duc în Aripa Spitalului, să-i cer lui Pomfrey o poțiune pentru durerea de cap. Devenise greu de suportat.

   -Iar, Draco?

Femeia mă privește întrebătoare pe deasupra ochelarilor. Eu doar ridic din umeri și beau doza de poțiune din paharul pe care mi-l întinde.

Mergeam spre Sala Mare, încă gândindu-mă dacă să merg la cină sau să mă duc direct în Camera Necesității. Acum e cel mai bun moment, majoritatea fiind la masă.

   -Malfoy!

Îmi întorc capul în direcția de unde mi-am auzit numele și răspund pe același ton:

   -Blake.

Fata vine lângă mine și mă privește încruntată. Încerc să mă abțin, dar schițez un zâmbet involuntar. Ea își înclină capul într-o parte și îmi zâmbește. Simplul gest mi-a făcut un nod în stomac.

   -Nu mergi la masă?

Avea un ton ușor acuzator, dar privirea îi era îngrijorată.

   -Plănuiam să sar peste cina din seara asta.
   -De ce?

Holul era liniștit acum, așa că vorbeam în șoaptă.

   -E prea multă lume.

Ea dă aprobator din cap, privindu-mă în continuare direct în ochi.

   -Pot să-ți aduc eu ceva, sugerează ea.
   -Da, îi răspund fără să ezit.

Am mâncat în Turnul de Astronomie sandvișurile aduse de Rowan și am vorbit despre stereotipurile din fiecare casă.

   -Cred că pe cei din Ravenclaw îi caracterizează mai mult curiozitatea, spune ea în timp ce admira împrejurimile castelului, sprijinindu-se de balustradă.

Mă duc lângă ea și îmi așez antebrațele de balustradă, iar coatele ni se ating. Nu se retrage.

   -Uneori am impresia că n-ar trebui să fiu în Slytherin.

Cuvintele îmi părăsesc buzele fără să le pot analiza înainte.

   -De ce?

Vocea ei era relaxată și nu părea deloc surprinsă.

   -Presupun că are legătură cu stereotipurile de care vorbeam.

Privirea îmi era în continuare fixată pe lac, tocmai zărisem un tentacul de-al calamarului uriaș.

-Sunt doar stereotipuri..

Spune ea nesigură, întorcându-se cu fața la mine. Lumina lunii îi atingea ușor pomeții și fruntea.

Slytherin este casa celor mai mulți vrăjitori întunecați. Ăsta e primul lucru pe care îl află un copil de vrăjitori. Știu că Rowan se gândește la asta în timp ce fixează cu privirea un punct din spatele meu.

O apuc delicat de bărbie ca să-i atrag atenția asupra mea. Ea pare puțin surprinsă de gestul meu, dar spune încet:

-Demonstrează că e un stereotip.

Înghit în sec și îmi mut privirea din ochii ei.

   -Da, aș putea să încerc, spun mai mult șoptit.

Îmi fixez din nou privirea asupra ei și realizez cât de aproape e de mine. Ar trebui s-o sărut acum? Asta vreau, dar momentele de genul ăsta dintre noi au fost foarte spontane. Niciodată nu ne-am aflat într-un cadru intim după ce am petrecut ceva timp împreună. Inima îmi bătea puternic și cred că Rowan îmi observă ezitarea, pentru că se retrage câțiva centimetri și pare că vrea să spună ceva. N-o las să vorbească. Mă aplec și o sărut în timp ce îi înconjor talia cu mâna. Îi simt bătăile inimii când își lipește pieptul de al meu și își trece mâna prin părul meu.

Am stat în pat în noaptea aceea retrăind momentul și pentru prima dată de o perioadă de timp, am dormit o noapte întreagă.

Capitol din perspectiva lui Draco, pentru că e mai emotiv și mai sensibil decât Rowan, dar are probleme de comunicare din păcate.

vote please