Dusk || Draco Malfoy

XIII

  Mă sprijin de spătarul canapelei încercând s-o ascult pe Nina Suman vorbind despre o ceartă pe care a avut-o cu Snape. Deși e dificil să-i descifrez vorbele în zgomotul ce înconjura Camera de Zi, adevărul este că nici nu mă străduiesc să o înțeleg. Privirea mea este fixată aproape obsesiv asupra lui Draco, care vorbea cu fata aceea, Avril. Trebuie să recunosc, e atrăgătoare, cu părul ei blond auriu și ochii migdalați. Gelozia e atât de chinuitoare și trezește și alte sentimente în interiorul meu, precum vinovăția. Ar trebui să mă despart de Blaise, știu, dar asta i-ar da satisfacție lui Draco și gelozia lui e singurul avantaj pe care îl am. Deși, acum pare că se răzbună prin aceeași metodă.
-Ajunsesem să cred că lui Malfoy nu-i mai plac fetele. Stătea mereu izolat.
Pentru prima dată cuvintele Ninei mi-au trezit interesul și am început să râd, deși ea părea foarte convinsă de teoria ei.
-Presupun că m-am înșelat, continuă fata serioasă.
-Probabil că nicio fată nu se ridică la standardele lui, spun eu sarcastic, dându-mi ochii peste cap.
-Chiar se crede mai bun decât noi toți, mă aproba Nina, Pun pariu că e și misogin, continuă ea, încruntându-se.
-O iubește prea mult pe mama lui ca să fie misogin.
Nu vreau să mai vorbesc despre el. Mă ridic în căutarea lui Blaise ca să înlătur alte gânduri. Îl găsesc umplând niște pahare mici de shot-uri.
     -Ai venit la momentul potrivit, îmi spune el întingându-mi un pahar.
Cum era de așteptat, apare și Draco însoțit de partenera lui. Mă încrunt la ei și duc păhărelul la gură fără să-i aștept pe ceilalți. Mai beau unul imediat după fără să schițez nicio emoție.
     -Mai încet.
Blaise mă atinge ușor pe braț, privindu-mă îngrijorat. În schimb, Malfoy părea chiar amuzat. Alcoolul își face repede efectul. Nu sunt obișnuită să nu am control asupra propriului corp, așa că nu știu cum ar trebui să procedez acum când capul mi se învârte la fiecare pas și o senzație ușoară de greață începe să-și facă simțită prezența. Voiam să-l găsesc pe Blaise, dar de ceva timp pare că s-a evaporat. În haosul ce mă înconjura reușesc să-i zăresc părul negru și lucios al Ninei. Fata mă privește amuzată și începe să râdă când mă dezechilibrez și o prind de încheietură ca să nu cad.
-Ai plecat 30 minute de lângă mine și te-ai îmbătat așa tare?
-Era atât de previzibil, spune o voce cu aroganță și apoi râde sec.
Îmi simt obrajii arzând și mă întorc nervoasă spre el. Nici nu mi-am dat seama când a venit lângă noi. Spre norocul meu, nu era însoțit de Avril.
-Ești insuportabil, Malfoy! Nu ți-am cerut părerea.
El nu reacționează și își păstrează aceeași expresie.
-Hai să ieșim afară, îi spun eu Ninei, privind-o rugător.
-Dar e frig, mă respinge ea fără măcar să mă privească.
Îmi dau ochii peste cap și ies singură din Camera de Zi. Simțeam că o să mă sufoc dacă mai stau mult acolo, sau mai rău, o să vomit de față cu toată lumea.
Odată ce ajung pe hol, liniștea din jur a reușit să mă calmeze dar simt mult mai intens că, într-adevăr, sunt foarte beată. Ușa se deschide iar și își face apariția Malfoy, îmbrăcat cu o geacă groasă și cu o pătură vișinie în mână.
-Vreau să fumez, spune el și îmi întinde pătura.
Mi-o pun în jurul umerilor și îl urmez tăcută.
-Câte scări mai urcăm? îl întreb eu la un moment dat când am început să gâfâi.
-Îți face bine, crede-mă.
-Ai grijă de mine acum?
-Având în vedere că iubitul tău te-a abandonat.
Se lasă o liniște tensionată, amândoi știind că are dreptate. Mă conduce tăcut în Turnul de Astronomie unde frigul de afară m-a adus treptat înapoi în simțuri. Îl privesc în timp ce fumul țigării îl înconjoară și nu mă pot gândi decât la faptul că vreau să fiu mai aproape de el.
-Vreau și eu, întrerup eu tăcerea și gesticulez cu capul spre țigara lui.
Ridică din sprâncene neîncrezător, dar îmi întinde țigara. Degetele noastre se ating când o apuc și îmi provoacă inima să bată mai tare. Mă încrunt și trag din țigară, evitându-i privirea.
-Te simți mai bine?
Vocea lui era calmă, dar rece, fără urmă de compasiune.
-Mi-e somn, reușesc eu să răspund, realizând că sunt epuizată.
-Nu ai șanse să adormi până nu se termină petrecerea.
-Ce altă opțiune am? întreb eu retoric, privind în continuare înainte.
Niciunul dintre noi nu mai spune nimic o perioadă, iar când Draco termină de fumat ne întoarcem încet în castel.
-Ai putea să dormi în Camera Necesității, spune el din senin, întorcându-se cu fața spre mine.
Acolo unde îți faci tu datoriile de Devorator al Morții?
-Da, e și mai aproape, răspund eu în schimb.
-Nu e ca și cum Blaise o să-și dea seama că lipsești.
Zâmbesc, când sesizez gelozia din vocea lui, iar băiatul se uită la mine încruntat, derutat de reacția mea.
-Ce e?
-Ești gelos.
El nu își mută privirea din ochii mei:
-Evident.
Ne oprim în fața intrării spre Camera Necesității, niciunul dintre noi neștiind ce ar trebui să spună în continuare.
-Stai cu mine, zic eu din senin.
Sper să fie alcoolul din mine ce vorbește. Draco mă privește surprins, cu ochii mari și gura întredeschisă, dar aprobă încet cu o mișcare scurtă a capului. Camera Necesității arăta acum ca o încăpere spațioasă și călduroasă, mobilată simplu cu un pat mare, un fotoliu ce părea foarte comod și un șemineu în care ardea un foc vesel. Mă descalț și mă întind pe o parte, cu fața spre el. Părea să ezite un moment dar se descalță și el și se întinde lângă mine.
-Mulțumesc, îi șoptesc eu.
Draco îmi răspunde cu un zâmbet rezervat și își așază perna mai bine. Stăteam la câțiva centimetrii unul de altul fără să ne atingem. Oftez și închid ochii, așteptând să adorm. Îi simt degetele mutându-mi o șuviță din față și mângâindu-mi nesigur părul. Inima îmi bătea nebunește, dar îmi lipesc capul de pieptul lui, spațiul dintre noi dispărând. El mă înconjoară cu brațul fără să mai ezite.