Dusk || Draco Malfoy

XVI

   Evident nu am putut să mă duc direct la culcare, pentru că nu voiam să-mi ratez tura din seara asta. Amețeala de care pomenise Madam Pomfrey e mai puternică decât îmi imaginam. Nu știu cât de eficientă voi fi într-o situație critică. Încerc să mă prefac de față cu Malfoy, dar îmi tot pierd echilibrul sau rămân în urmă, nereușind să țin pasul cu el.
    -Ce ai? mă întreabă el răstit, apucându-mă de braț ca să-mi recapăt echilibrul.
    -Nimic, îi răspund pe același ton și mă smulg din strânsoarea lui.
Gândirea îmi era încețoșată și lentă și simțeam că nu îmi sincronizam corpul cu creierul.
-Tu ai blestemat colierul lui Katie Bell?
Mă aud vorbind fără să planific întrebarea asta. Draco se încruntă instant, uitându-se panicat în jur.
-Ai înnebunit? Cum să spui asta aici?
Se răstește la mine, privindu-mă cu o ură care îmi trimitea fiori pe șina spinării.
-Oh, haide, Draco... Poți să recunoști. Cred că sunt drogată.
Expresia lui devine oarecum îngrijorată, dar e imposibil. Draco Malfoy nu are sentimente.
-De la poțiunea lui Blaise?
-De la antidotul ei. Trebuia să mă culc după ce l-am luat.
-Dar n-ai vrut să ratezi momentele astea cu mine.
Îmi venea să-i dau o palmă și să-i dispară zâmbetul ăla arogant de pe buze. Cum a făcut Hermione în anul III. Cum își permitea?? după tot ce s-a întâmplat între noi?
-Chiar te urăsc, Malfoy.
În ciuda nervilor mei, vocea mea e calmă. Evit să-l privesc.
-Hermione nu mai vorbește cu mine.
Continui eu apatică. Fără să mă gândesc mă așez pe podeaua rece din piatră, nereușind să fac față amețelii care devenea din ce în ce mai intensă.
-Poate are dreptate în legătura cu mine, spune el încet, așezându-se lângă mine.
Încerc să mă uit la el dar vederea mea era încețoșată și nu reușeam să deslușesc o imagine clară.
-Poți să te schimbi. șoptesc eu într-un final, lăsându-mi capul pe umărul lui.
Îi simt tot corpul încordându-se, dar rămâne nemișcat.
-E prea târziu. Sunt prea multe în joc.
    -Sunt sigură că Dumbledore ar înțelege.
    -Și cu ce mă ajută înțelegerea lui?
Mă întreabă el răstit și își modifică poziția corpului, forțându-mă să-mi ridic capul.
     -Te-ar scoate din toată povestea asta.
Nu-mi dau seama de ce vocea îmi tremură și ritmul inimii mele accelerează atât de tare. Mă simt de parcă am spus ceva greșit.
      -Asta ar însemna să-mi las părinții să moară. Sau mai rău, cine știe cum îi va pedepsi.
Malfoy se ridică în picioare și mă privește cu ură. Chiar atât de absurdă era propunerea mea? Și de ce încerc să-i găsesc soluții unui Devorator al Morții?
      -Ești conștient că cea mai groaznică pedeapsă pentru ei e să fii tu rănit?
  Cu greu, sprijinindu-mă în mâini, îmi forțez corpul să stea pe două picioare. Evident, îmi pierd echilibrul imediat și sunt nevoită să mă agăț de peretele de lângă mine. Malfoy mă privește cu aceeași expresie încruntată, deloc impresionat de starea mea. Nici nu încearcă să mă ajute, din contră, face un pas în spate, mărind distanța dintre noi.
      -Nu știu ce te-a făcut să te îndrăgostești de mine, dar nu vom fi niciodată împreună.
  Cuvintele lui mă lovesc din plin, alături de ochii lui reci care îi fixau pe ai mei. Încerc să ignor golul ce mi s-a format în stomac și spre surprinderea mea, mă lipesc de el, sărutându-l. Pentru a doua oară în seara asta corpul lui devine tensionat, dar îmi așez delicat mâna pe obrazul lui și simt cum începe să-mi raspundă timid la sărut. Treptat, se relaxează și îmi înconjoară talia cu brațul, orice spațiu dintre noi dispare complet. Intensitatea momentului îmi întețește starea de amețeală, dar el mă ține strâns cu ambele brațe, sărutându-mă apăsat. Mă simt în extaz. Nu mă satur de buzele lui moi, de gustul pe care îl lasă limba lui pe a mea.

                                          ***

Când mă trezesc e încă întuneric afară. Amețeala mi-a dispărut, dar când mă uit în jur și realizez că sunt în Camera de Zi, capul începe să mi se învârtă iar. Sub pătura subțire sunt dezbracată, hainele mele sunt împrăștiate pe jos, iar Draco nu mai e. Îmi sprijin capul în mâini, amintindu-mi momentele de după ce l-am sărutat. Adrenalina și haosul ce s-au creat între noi m-au adus în punctul ăsta. Nu am avut un gram de autocontrol.
    -M-am culcat cu Draco Malfoy.
Șoptesc, conștientizând ce tocmai s-a întâmplat. Am fost inconștientă, putea să intre cineva peste noi. Mă întreb dacă a auzit cineva. Panicată, încep să mă îmbrac neglijent și mă duc în dormitoare.
         Dimineața mă privesc în oglindă și nu pot să nu observ cearcănele adânci ce mi s-au format. În ciuda evenimentelor de azi noapte singurul sentiment ce mă macină în momentul de față e singurătatea. Cu cât mă apropii mai mult de el cu atât mă simt mai singură. Deși, nu știu cât de apropiați suntem acum având în vedere că a plecat după ce am adormit. Putea măcar să mă trezească și pe mine. Dacă mă găsea cineva goală dimineață? Înlătur amintirea mâinilor lui pe corpul meu și mă forțez să merg la micul dejun chiar dacă n-am nicio poftă de mâncare.
    Îngheț când îl văd așezat la masă cu o cană aburindă în față. Privirile ni se intersectează instant și pe moment mă pierd. Nu vreau să atrag atenția și mă așez în capătul opus lui. Când ridic privirea el se uită în altă parte.