Dusk || Draco Malfoy

VIII

Ziua următoare mă comport de parcă episodul ciudat cu Malfoy de noaptea trecută nu se întâmplase. Facem contact vizual la micul dejun, dar îmi mut privirea imediat ce ochii mei îi întâlnesc pe ai lui. Nu înțelegeam de ce aveam un sentiment de vinovăție atât de puternic. Când Harry mi-a povestit din nou despre teoria lui cum că Draco ar fi un Devorator al Morții, pentru că am fost singura care l-a luat în serios, sentimentul era atât de intens încât simțeam că mă roade pe dinăuntru. Totuși, n-am spus absolut nimic despre faptul că Malfoy practic mi-a confirmat cu o seară înainte că făcea ceva pentru Voldemort. Nu puteam să-l demasc și nu puteam să-mi explic de ce. Era atât de greșit. Riscam atât de multe, poate chiar vieți umane.
-Domnișoară Blake?
Tresar când îi aud vocea lui Slughorn trezindu-mă din transa în care mă pierdusem.
-Te simți bine, Rowan?
Mă întreabă iar bătrânul, de data asta mai încet, apropiindu-se de mine.
-Da, răspund eu cu o voce cât mai detașată.
Simțeam privirile colegilor și ochii mei s-au îndreptat involuntar spre Malfoy. Mi se formează un gol în stomac când observ că nici măcar nu-și ridicase privirea din manual, ignorându-mă complet.
La prânz mă așez stingheră pe scaun, simțindu-mă mai singură ca niciodată. E adevărat că socializarea nu e punctul meu forte, dar întotdeauna luam mesele în compania cuiva, până acum.... Încerc să mănânc repede, ca să plec cât mai curând. Mă simțeam foarte nelalocul meu.
-Blaise, mai încet!
Vocea ascuțită îmi atrage atenția, nevenindu-mi să cred că provenea chiar de la Pansy.
Ridic privirea derutată și întâlnesc o priveliște foarte neobișnuită. Fata chicotea zgomotos, parcă vrând să-mi atragă atenția. Stătea comod între Blaise și Malfoy, sorbindu-l din priviri pe blond. Ochii mi se fixează pe Blaise și simt cum sângele începe să-mi urce în obraji din cauza nervilor. După ce s-a supărat pe mine inutil, susținând că m-am certat cu Pansy pentru Malfoy acum stătea cu ei la masă? Mă simțeam trădată. Nu numai că a ignorat în totalitate tot ce mi-a făcut Pansy, dar acum prefera să stea cu ea în locul meu? Pofta de mâncare îmi piere subit și mă ridic zgomotos de la masă. Pansy se întoarce spre mine și îmi zâmbește dulce. Plec înainte să mă arunc peste masă și să o strâng de gât.
Restul zilei a trecut greu, mai ales că la Transfigurare am fost obligată să împart banca cu Blaise. Nu am schimbat absolut niciun cuvânt, orgoliile noastre fiind prea mari, dar sângele îmi fierbea în vene, mai ales când se întorcea spre Draco să-i șoptească ceva. Cu toate astea, nu m-am uitat în direcția lor nici măcar o dată.
Detenția a fost un chin inimaginabil. M-am încurcat de nenumărate ori, din cauza frustrării și nervilor ce mă consumau, plus sentimentul de vină pe care îl asociam involuntar cu Malfoy. Neatenția mea a însemnat că timpul meu s-a prelungit, iar Snape a avut mai multe ocazii să mă umilească. Totuși, ies într-un final din biroul umed și respingător al profesorului, simțindu-mă epuizată. Nici nu mai am impulsul de a-l căuta pe Draco, de a descoperi ce plănuiește. M-a abandonat până și curiozitatea. Intru în Camera de Zi și mă abțin să nu mă culc pe una din canapele. Spre surprinderea mea, cea mai apropiată era ocupată chiar de Malfoy. Ne uităm unul la altul câteva secunde, dar nu am putere să vorbesc cu el, așa că mă îndrept încet spre dormitor.
-Blake, stai! șoptește el ca să-mi atragă atenția.
Se ridică repede și vine după mine. Mă enervează că e atât de înalt și trebuie să mă uit în sus la el. Îi dă un avantaj pe care nu-l merită.
-Ai fost la detenție?
-Da, răspund eu sec.
Nu înțeleg unde vrea să ajungă.
-Câte mai ai?
-Doar mâine.
El dă din cap aprobator fără să mai spună nimic, așa că mă întorc din nou spre dormitor.
-Deci sâmbătă patrulăm împreună, spune el repede.
Mă încrunt. De ce nu mă lăsa să plec?
-Vrei ceva de la mine, Malfoy?
Vocea mea a sunat extrem de scârbită și respingătoare, dar nu pot să neg că îmi dă o anumită satisfacție.
-Voiam să vorbesc cu tine.
Era ultimul lucru pe care mă așteptam să-l spună. Vulnerabilitatea din vocea lui mă face să observ și cearcănele lui violet și adânci, pielea mai palidă decât de obicei și modul cum își pocnea agitat degetele albe si subțiri. Mila pune stăpânire pe mine, dar și confuzia. De ce apela Malfoy la mine pentru consolare?
-Nu ești obosit? îl întreb eu blând.
-Nu prea pot să dorm în ultima vreme.
Ne așezăm pe canapea și îi ating neintenționat mâna. Era înghețată. Draco avea aspectul și temperatura unui cadavru.
-Se vede, îi răspund eu, privindu-l îngrijorată.
El zâmbește. E a doua oară când îl fac pe Draco Malfoy să zâmbească.
-Ce drăguță ești, spune el sarcastic.
-Ca de obicei.
-Azi ai stat singură la toate mesele, spune el din senin.
Afirmația lui mă face să mă foiesc rușinată.
-Ai un simț de observație nemaipomenit, răspund eu cu ironie, sperând că o să încheiem subiectul.
-Se pare că Pansy ți l-a furat pe Blaise, continuă el amuzat.
-Nu e al meu ca să-l poată fura, ripostez eu simțindu-mă atacată.
-Oricum ar fi, a ales să stea cu ea și nu cu tine.
-Despre asta voiai să vorbim? îl întreb eu cu reproș.
Nu-mi vine să cred că mi se făcuse milă de Malfoy, iar el a profitat de oportunitate ca să mă umilească.
-Nu...
Începe să mă contrazică, dar îl întrerup înainte să termine:
-Data viitoare să vorbești cu iubita ta.
Dimineața următoare am evitat orice contact cu cei din jurul meu. Am luat o felie de pâine prăjită și am mâncat-o în drum spre Sere. E mijlocul lunii noiembrie și pare că iarna vrea să vină mai devreme anul ăsta. Îmi strâng geaca în jurul corpului în timp ce ascultam instrucțiunile lui Sprout. Lucrez alături de Hermione și ne străduim să culegem păstăile unei plante extrem de agresive.
-Am văzut că Ron e împreună cu fata aia Lavender, spun eu privind-o pe Hermione, așteptând să-i văd reacția.
-Sunt incredibil de enervanți.
Își dă ochii peste cap enervată, dar nu putea să-și ascundă gelozia.
-Mă dezgustă sincer, continuă ea smulgând cu putere o păstaie ce se zbătea disperată.
Îi privesc cu coada ochiului pe cei doi și trebuia să-i dau dreptate lui Hermione. Se sărutau chiar și în timpul orei. Harry lucrează împreună cu Parvati Patil și pare că se simte extrem de jenat cu Ron și Lavender sărutându-se zgomotos chiar lângă el.
-O să se termine repede, o asigur eu.
A ridicat din sprâncene cu aroganță, încercând să pară indiferentă.
La prânz îmi asum faptul că voi mânca singură și nu voi mai fugi. Mi-a fost prea foame, pentru că n-am mâncat destul dimineață. Așa că, mă așez relaxată și încep să-mi umplu farfuria când cel mai imprevizibil lucru se întâmplă. Draco Malfoy se așază lângă mine.
-Pot să stau aici? întreabă el când îmi observă privirea derutată.
-O să mă omoare Pansy când va vedea, îi spun eu cu reproș.
-N-o s-o lași, răspunde el indiferent.
Ăsta e modul lui de a-și cere scuze?
Când în Sală intră Pansy împreună cu Blaise, privirile lor cad automat asupra noastră. Trebuia să recunosc, expresia disperată de pe fața fetei mă făcea să zâmbesc incontrolabil.
-Râzi de suferința ei? mă întreabă Draco sarcastic, cu un zâmbet arogant în colțul gurii.
-Tu ești cel care o face să sufere, ripostez eu râzând.
Draco râde scurt și își dă ochii peste cap:
-N-am timp să fiu iubitul ei.
-De parcă ai avut vreodată.
-Insinuezi că n-am ținut la ea niciodată? întreabă el cu aceeași privire arogantă.
-Exact asta insinuez.
-Păi ai dreptate, recunoaște el nestingherit în timp ce mesteca liniștit, Nicio fată nu mi-a atras atenția, continuă băiatul cu indiferență.
-Nu mă miră. Nu cred că tu ai sentimente.
Vocea mea e calmă, fără nicio urmă de reproș, dar Draco se încruntă perplex. Nu-mi dau seama dacă e afectat sau enervat de ce spusesem.
-Nu e adevărat, mă contrazice el într-un final.
-Bine, poate ai sentimente, dar sunt doar emoții negative.
-De parcă tu ești diferită, spune el acuzator, De când te cunosc nu te-am văzut niciodată râzând cu adevărat, sau plângând, sau arătându-ți emoțiile în orice fel, continuă el pe același ton.
Avea dreptate. În ciuda faptului că eram dominată de sentimente și nenumărate gânduri, făceam tot posibilul ca cei din jur să nu vadă asta.
-Ba m-ai văzut, spun eu după o perioadă de tăcere, amintindu-mi de noaptea când am râs împreună în Camera de Zi.
Mi-am dat seama că și el și-a amintit și un zâmbet abia sesizabil îi apare pe față.
-A, da. Ai un râs foarte ciudat, zice el rânjind răutăcios.
Îmi dau ochii peste cap, dar un zâmbet îmi apare inevitabil pe față.
-Acum înțeleg de ce nu râzi în public.
-Nu te suport, spun eu sec.
Încerc să am o voce rece, dar zâmbetul meu era evident.
Chiar nu-l suportam.

***

Detenția din seara asta a fost cea mai îngrozitoare experiență din viața mea. N-am fost în stare să sortez o grămadă întreagă, mă încurcam la fiecare pas. În plus, am dat peste unul dintre borcănașele lui Snape, care s-a spart zgomotos, iar ochiul ce plutea înăuntru a început să se zbată agresiv. În momentul ăla Snape și-a pierdut răbdarea și a țipat la mine să ies din biroul lui. Totuși, am un motiv pentru starea mea. Un motiv foarte justificat. Încă încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat. Reiau episodul în minte din nou și din nou încercând să-l fac să aibă sens. Eram în bibliotecă înainte de cină, căutând un atlas de astrologie.
     -Mai ești supărată?
Întrebarea venea de la Blaise care se apropia de mine cu câteva cărți în brațe.
     -Credeam că tu ești supărat, răspund eu cu răceală.
     -M-am enervat pe moment.
     -Și te-ai dus să asculți și varianta lui Pansy?
Eram sarcastică și îl priveam cu un aer superior, încercând să-l intimidez. Totuși, el zâmbește neafectat și îmi întinde una dintre cărți.
      -E atlasul pe care îl cauți. Mi-am făcut deja tema.
Mi-am dat ochii peste cap, dar iau cartea din mâinile lui.
       -Pansy e o disperată, știu. Pur și simplu mi se pare absurd că te-ai înjosit atât de mult ca să te răzbuni, îmi explică el calm.
      -M-am înjosit?!
Mă uit panicată în jur, realizând că am vorbit prea tare.
      -Bine, scuze. Am exagerat, șoptește el apropiindu-se de mine.
Știam că aveam obrajii roșii, așa că îmi întorc capul spre rafturile bibliotecii.
       -Rowan, iartă-mă.
Blaise și-a cerut scuze de două ori într-un interval de câteva minute.
       -Îți vreau binele crede-mă, spune în timp ce mă apucă de bărbie și mă întoarce cu fața la el.
Inima a început să-mi bată puternic când am realizat în ce direcție se îndrepta conversația asta. Își mută mâna apucându-mi obrazul și șoptește atât de încet încât n-aș fi auzit dacă nu era atât de aproape de mine:
       -Țin la tine.
Apoi mă sărută.
Delicat și tandru.
Avea buzele moi si fierbinți. Închid ochii din reflex, dar nu puteam să-mi dau seama dacă îmi plăcea sau nu. Se desprinde încet de mine și îmi zâmbește. Mă uit în ochii lui aproape negri încercând să-mi potolesc bătăile inimii.
      Episodul ăsta mă ține trează de câteva ore. Nu știu cum ar trebui să mă comport cu Blaise. Îmi e teamă că sărutul ne-a stricat prietenia și nu pot să-mi dau seama dacă vreau să încerc genul ăsta de relație cu el. În ciuda tuturor îndoielilor mele, nu pot ignora fluturii ce îmi umplu stomacul de fiecare dată când mă gândesc la el.