Imperiul sufletelor | Finalizată |

Capitolul 45

Elain Reyes

Stând în pragul ușii de la bucătărie, privesc amuzată spre viitorul meu soț ce se străduiește să-mi îndeplinească pofta. Blatul din mijlocul încăperii era încărcat de alimente, dintre care unele deloc necesare pentru un desert atât de simplu precum checul. Iar Niklas avea ochii pironiți în telefon, cel mai probabil încercând să deslușească o rețetă.

— Sunt zeci de rețete pe internet... care se presupune că este cea bună? își întoarce dintr-odată privirea asupra mea, luându-mă prin surprindere.

— Nu mă întreba pe mine. Ai spus că-mi vei îndeplini orice dorință și asta mă aștept să faci, ridic din umeri, rămânând pe loc.

— N-am putea sări peste dorința asta și să ieșim în oraș la un restaurant? încearcă să se eschiveze, apropiindu-se pas cu pas de locul în care mă aflu.

Nevrând să-l las să ajungă la mine și să mă convingă să fac așa cum își dorește el, mă întorc pe călcâie și alerg înapoi spre living, iar apoi spre etaj. Sunt atentă la fiecare pas pe care-l fac și ignor strigătele sale de a mă opri, iar odată ajunsă în camera ce o ocup, mă închid înăuntru și pot respira ușurată. Îi arăt eu lui că nu poate să mă convingă așa ușor și nu poate să scape de promisiunea făcută. Ce i-am cerut, aia trebuie să facă.

— Cobor într-o oră, sper ca până atunci să bagi checurile la cuptor, strig peste glasul său ce mă roagă să deschid ușa și să renunț la dorința asta, promițând în schimb că-mi va cumpăra orice vreau de la restaurant.

Și poate că aș face-o, însă realizarea că s-a întors în viața mea, a noastră, iar acum pentru totdeauna mă lovește și mă face să vreau să am câteva minute singură. Când m-am trezit de dimineață nici nu mi-a trecut prin cap că astăzi îl voi întâlni, că vom vorbi într-un sfârșit, dar uită că s-a întâmplat. Destinul a acționat așa cum a știut mai bine...

Odată ce nu mai aud niciun sunet pe hol, îmi permit să mă așez pe marginea patului și să scot din comoda de lângă un album. Poate că n-aveam poze prea multe cu Niklas, nu știam nici viitorul ce avea să ne rezerve, însă am adunat ce am găsit prin presă cu noi doi, cu el singur sau doar cu mine și le-am pus într-un album, album la care am adăugat fiecare poză de la ecograf. Am început să fac asta încă din ziua în care am aflat că o inimioară bate în interiorul meu, vrând ca peste ani, indiferent de ce s-ar fi întâmplat, bebelușul meu să aibă această amintire.

Fără să vreau încep să lăcrimez, căci aș fi vrut ca Niklas să-mi fie alături atunci când am aflat că sunt însărcinată, să fie alături la fiecare ecografie. Aș fi vrut să fie prezent în fiecare zi din aceste cinci luni...

Va fi prezent de acum înainte, în fiecare zi. Te va susține, îți va îndeplini orice dorință, cum ți-a și promis. Iar la următoarea sarcină nu va rata niciun moment important!

Mă motivez singură în gând, ștergându-mi în același timp lacrimile de la ochi.

Câteva minute mai târziu, se aud bătăi în ușă și cu toate că instant gândul îmi fuge la Niklas, la faptul că a renunțat la a-mi face această poftă, de dincolo de ușă aud glasul Riekăi.

— Ești bine, draga mea? nici bine nu deschid ușa că mă și cuprinde într-o îmbrățișare, fixându-mi chipul cu privirea.

— Da, sunt bine... poate doar puțin copleșită de ultimele evenimente, îi răspund, îmbrățișând-o la rândul meu.

— Te înțeleg mai bine decât crezi. Știi că ți-am spus că Rowan, asemenea lui Niklas, mi-a greșit și a dispărut pentru o perioadă din viața mea. iar când s-a întors a fost brusc, nu mă așteptam și până m-am acomodat parcă trăiam pe altă lume. Dar va fi bine, sunt sigură de asta. Amândoi vă doreați să vă regăsiți și s-a întâmplat, tonul ei calm și vorbele frumoase mă liniștesc.