Imperiul sufletelor | Finalizată |

Capitolul 29

Elain Reyes

Cuvintele sale mă liniștesc, îmi dau speranța că va fi bine. Îl cred când îmi spune că își dorește la fel de mult ca mine să formăm un cuplu. Îl cred că îmi va spune exact ceea ce-mi doresc. Și sunt de acord să nu îmi spună chiar totul, nu-l voi forța să îmi vorbească despre ceva ce îl doare, ceva ce nu poate împărtăși atât de ușor cu mine.

Nu știu ce ar putea avea de ascuns și cu toate că îmi doresc să îl descopăr în întregime, să știu totul despre el, îi respect intimitatea. Și știu că și el ar face același lucru în privința mea. Doar că eu sunt decisă să îi spun întreaga poveste a familiei mele, cât și despre legătura dintre mine și Zachary.

— Și ziceai că te pot ține în brațe, nu-i așa? cuvintele rostite de Nik mă scot din momentul meu de contemplare.

— Chiar te rog, îi răspund, dorindu-mi asta la fel de mult ca el, poate chiar mai mult.

Când mă aștept mai puțin, distanța și așa mică dintre noi, devine inexistentă. În secunda următoare, mă apucă cu un braț de după genunchi, iar cu celălat pe după talie, ridicându-mă sus. Luată prin surprindere, îmi duc brațele după gâtul său, acceptând apropierea și căldura amânată de corpul său. Și astfel, cu mine la pieptul său merge spre baldachin și se face comod, continuând să mă țină aproape de el, mult prea aproape pentru binele amândurora.

Nu știu cum crede el că ne vom putea concentra pe discuția ce trebuie să o avem, însă nu mă lasă sufletul să mă îndepărtez, să refuz asta.

— Acum poți să-mi pui întrebările dorite, îl aud în secunda următoare și primesc pe frunte un sărut apăsat.

Asta mă face să-l privesc încruntată căci îi interzisesem săruturile pentru douăzeci și patru de ore.

— N-ai menționat nimic despre săruturile în alte părți. Ai spus doar că buzele tale nu îmi sunt permise pentru o zi, adaugă, dând din umeri și schițând un zâmbet ce nu durează prea mult.

Redevine serios, lăsând un oarecare spațiu între noi,  probabil prin asta pregătindu-se pentru orice întrebări i-aș pune.

— Am două întrebări, una mai importantă decât cealaltă, iar prima ar fi... De ce ești atât de pornit împotriva femeilor?

— Mama și bunica sunt singurele vinovate pentru asta. Nu am fost așa dintotdeauna, schimbarea s-a produs atunci când am aflat aspecte din trecut, ce mi-aș fi dorit să rămână acolo, în trecut.

Sunt confuză în urma celor două propoziții ce le rostește. Credeam că relația dintre el și mama sa este una strânsă. De fapt nu credeam, știam că ține foarte mult la părinții săi, știam că au o relație strânsă. Și nu înțeleg, ori ceea ce știam eu este greșit, ori este altceva la mijloc...

— Dar... e tot ce reușesc să rostesc, căci el mă întrerupe, așezându-și un deget peste buze, prin asta transmițându-mi să tac.

— Nu Rieka mi-a făcut asta, ci femeia ce mi-a dat naștere. Îmi e greu să explic situația, mai ales că tu nu știi toată povestea, însă voi încerca să te fac să înțelegi. Rieka, mama Elysiei nu este cu adevărat mama mea, în sensul că nu ea mi-a dat naștere. Însă ea m-a crescut de la o vârstă fragedă, ea mi-a fost alături în fiecare moment al vieții, iar împreună cu Rowan, soțul ei, mi-au oferit cea mai bună educație, cât și cea mai frumoasă familie. Rieka este de fapt mătușa mea, sora tatălui meu, tatăl ce a murit mult prea devreme. Și cu toate astea, sunt momente în care atât eu, cât și mama suntem de părere că așa a fost să fie, căci altfel nu aș fi trăit alături de ea, nu aș fi crescut împreună cu Ely, poate că ea nici nu s-ar fi întâlnit cu tata. Deci nu, nu ea a făcut asta, Sofia, femeia ce m-a purtat în pântece timp de nouă luni m-a rănit.