Imperiul sufletelor | Finalizată |

Capitolul 28

Elain Reyes

Rușinată de atitudinea mea, mă grăbesc să ajung la taxiul ce aștepta în fața reședinței familiei Pieter. Niklas, însă, se amuză pe seama mea, râsul său umplând liniștea nopții. Ce-a fost cu mine nu știu, nu mi s-a mai întâmplat să fiu tăcută, chiar dacă cunoșteam sau nu persoanele. Și nu pot da vina doar pe ceea ce aflasem, însă aș putea pune asta pe seama celor întâmplate între mine și Niklas din momentul în care am ajuns în Amsterdam.

— Nu mai râde, mă întorc spre el, privindu-l urât sau cel puțin străduindu-mă.

Arată mult prea frumos, mai ales că mi-a acordat șansa să-i schimb stilul de a se îmbrăca, iar ținuta ce i-am ales-o în seara aceasta îi vine perfect. Albastrul închis al pantalonilor ce-i poartă, aproape identic cu albastrul rochie ce-o port eu, îl avantajează, scoțând și ochii săi albaștrii în evidență.

Dacă la caracter suntem diferiți și ne place să ne contrazicem cu fiecare ocazie, ei bine fizic se pare că ne asemănăm în două privințe, părul blond ca spicul de grâu și ochii de un albastru pătrunzător. La prima noastră întâlnire când s-a comportat într-un mod îngrozitor a presupus că sunt vopsită, dar nu-i nicidecum așa, țin la părul meu cum țin și la tenul meu, având grijă cu machiajul. Nu știu de ce a ținut să se comporte într-un asemenea fel în acel moment, dar poate că acum că am început să ne apropiem voi afla.

— De ce n-aș râde?

— M-am făcut de râs în fața familiei Pieter, iar totul din cauza ta. Probabil acum se întreabă de unde am apărut, ce ai văzut tu la mine și mai și regretă că m-au invitat la cină.

Te comporți prostește. Cu ce naiba ai fi putut să te faci de râs dacă de-abia ai vorbit. Probabil vor crede că ești cu adevărat obosită sau vor considera că ești o persoană mai retrasă. Nicidecum să regrete ceva.

O voce interioară, ce bănuiesc că o avem fiecare dintre noi, apare în acest moment, încercând să mă facă să încetez, mai ales că încă ne aflăm aproape de casa oamenilor.

— Râd de cum te comporți acum, nu de ce s-ar fi întâmplat înăuntru. Și te asigur că nu te-ai făcut de râs și nimeni nu regretă nimic, cu atât mai puțin eu sau domnul Pieter. Da, poate că nu ai fost tu în seara asta, fiind retrasă și tăcută, însă oricui i se poate întâmpla asta. Există momente în viața noastră când locul sau compania în care ne aflăm nu este una tocmai pe gustul nostru, ceea ce ne face să ne retragem într-o cochilie pentru a evita convorbirile sau orice altă interacțiune.

— Dar nu este vorba de loc ori companie, îl întrerup, nevrând să își facă o părere greșită.

— Atunci ai avut pur și simplu o zi în care nu ai fost tu, e în regulă, nu trebuie să te judeci sau să îți faci griji în privința a ce vor crede alții. E perfect normal să se mai întâmple asta din când în când, așa că te rog frumos să nu-ți mai faci griji.

— Și atunci de ce ai râs, dacă din câte se pare ai intuit ceea ce se întâmplă cu mine? continui să dialoghez cu el, cu toate că taxiul ne așteaptă de ceva vreme și ar trebui să ne punem în mișcare, fiind destul de târziu.

— Fiindcă e ciudat să te văd așa când eu știu cum ești tu cu adevărat. Și mă întreb ce a putut cauza această schimbare de o zi...

— Eu în locul tău m-aș întreba dacă nu cumva asta sunt adevărata eu, cea tăcută și retrasă. Nu ai de unde să mă cunoști cu adevărat, iar dacă ți minte, încă de la prima ciocnire dintre noi m-ai judecat greșit.

— Poate că nu te cunosc prea bine, însă aici nu am cum să mă îndoiesc, doar uite-te... deja începi să îți revi, contrându-te cu mine, îmi răspunde privindu-mă direct în ochi. Iar asta mă face să mă gândesc că motivul pentru care ai fost atât de calmă de-a lungul cinei este fiindcă voiai să rămânem doar noi doi. Să ne sărutăm sau poate chiar să continuăm ceea ce a întrerupt Elysia.