Capitolul 23

2.3K 189 69
                                    

Niklas Fassel

Dimineața a venit mai repede decât mă așteptam, cu toate că nu am dormit orele ce au trecut, ci am supravegheat-o pe blonda ce dormea atât de frumos în brațele mele. Și analizând acum situația, pot spune că sunt un bărbat al dracu' de norocos, căci chiar înainte de a se trezii am pus-o înapoi pe canapea, cu toate că inima striga la mine să nu-i mai dau drumul. Însă trebuia să o fac... Aseară mi-a fost confirmat că și ea simte ceva pentru mine și tocmai de asta trebuie să încerc să nu o mai dau în bară, din contră, trebuie să îndrept situația dintre noi.

Să nu mai spun că din momentul în când s-a trezit nu a scos niciun sunet, nu mi-a dat nicio replică ce să mă lase mască, nu a făcut nimic... Nu știu exact de ce, iar în acest moment nici nu pot afla căci urmează să iau micul dejun cu directorul hotelului. Probabil că a aflat cine întreba de el și în jurul orei nouă am și primit un apel de la recepție prin care mi s-a transmis că sunt așteptat la terasa restaurantului. Și, bineînțeles că nu pot refuza doar pentru a afla ce s-a întâmplat cu Elain de este așa tăcută, însă tot o voi face mai târziu.

— Vrei să faci ceva în mod special zilele astea, fiind într-un loc nou? îmi fac curaj să o întreb, văzând-o parcă mult prea îngândurată, stând grecește pe canapea și privind pe geam plaja ce începe să fie populată de turiști.

— Am venit în special pentru Ely și Zach, nu m-am gândit la ce aș vrea să fac cât timp stăm aici. De ce întrebi? îmi răspunde fără să-și întoarcă privirea spre mine.

— Pură curiozitate... Eu o să lipsesc o vreme, merg să mă întâlnesc cu cel ce conduce acest hotel și să-l trag la răspundere pentru încurcătura cauzată de angajații săi. Dar după, dacă dorești, putem să facem un tur al împrejurimilor împreună.

— Serios? Vrei să spui că nu ai făcut tu toate astea doar să mă enervezi pe mine?

Sincer, aș fi făcut-o, căci doream să ajung în aceeași cameră cu ea, să împărțim același pat, chiar dacă sunt conștient că nu o să mi se îndeplinească fanteziile ce le am cu ea... Însă nu am avut cum să o fac eu fiindcă atunci când am discutat despre hotel, cazare și toate celelalte nu am fost atent la nimic din ceea ce ea îmi spunea.

Deci, de data asta nu-s vinovat de nimic, din păcate pentru ea, ce pare pregătită să mă certe, poate chiar să-mi mai dea o palmă dacă ar fi adevărat ceea ce bănuiește.

Nu, nu-s eu vinovatul, e tot ce-i spun, ridicând din umeri, indiferent.

— Fie cum zici tu, se ridică în picioare venind spre mine, făcându-mă să mă blochez în loc, ca de fiecare dată, neștiindu-i intențiile.

Însă, imediat ce ajunge în dreptul meu apucă de cravata ce-o purtam la gât, desfăcând-o și dând-o jos, după ea urmând și sacoul. Dacă nu aș cunoaște-o prea bine aș spune că vrea să ne facem de cap, însă ea e Elain și clar nu astea sunt intențiile ei în acest moment.

— Dacă nu știam ce vom face zilele astea, m-am prins acum. Cum poți să te îmbraci mereu așa elegant, mai ales că ești în timpul liber, afară e și foarte cald? De ce? mp întreabă și după ce-mi suflecă mânecile de la cămașă până aproape de umăr, se îndepărtează de mine.

— Numește-o pură obișnuință... Dacă mă îmbrac zilnic la costum, așa m-am obișnuit.

— Las' că o să te dezobișnuiesc eu. Când termini cu întâlnirea de astăzi mergem împreună la cumpărături. Și îți voi alege eu câteva ținute, iar tu nu vei avea niciun drept să mă refuzi. Asta pentru că ai fost un nesimțit și m-ai făcut să dorm pe canapea, îmi închide gura cu ceea ce spune, plecând mai apoi spre baie.

Imperiul sufletelor | Finalizată |حيث تعيش القصص. اكتشف الآن