Imperiul sufletelor | Finalizată |

Capitolul 34

Elain Reyes

Sunt oarecum confuză, neînțelegînd unde mai exact vrea să mă ducă și cu ce scop. Însă păstrez tăcerea. Am încredere în el și știu că oriunde am merge, există un motiv întemeiat în spatele deciziei sale. Astfel, pe drumul cel parcurgem cu mașina liniștea ne acompaniază. El conduce, fiind atent la drum, iar eu îl privesc, îi admir trăsăturile frumoase și din când în când îmi împreun mâna cu a sa.

Jumătate de oră mai târziu, chiar când intrăm pe un drum întunecat, ce nu știu încotro duce, telefonul îmi vibrează. Astfel, îmi îndrept atenția asupra sa, vrând să văd despre ce este vorba.

Zachary: Vreau să-ți mulțumesc pentru "discursul" ce mi l-ai ținut în mașină. Mi-ai dat putere și m-ai făcut să pun marea întrebare în seara aceasta. Ești cea mai bună surioară și meriți să fi fericită, așa că ai grijă de tine și de "îngâmfatul tău". Te iubesc!

Dacă l-aș avea în fața mea în acest moment l-aș îmbrățișa și nu i-aș mai da drumul minute bune. Mărturisirea sa, dar mai ales cele două cuvinte de la final îmi încălzesc inima și-mi aduc inevitabil un zâmbet imens pe buze. Nu mă numește des surioara sa, nici nu-mi spune că mă iubește, cu toate că știu că o face și că mă consideră cu adevărat sora lui. Doar că, ca orice bărbat, îi place să se țină tare, să nu lase la vedere ceea ce simte. Și acum, acum că mă lasă să pătrund, într-un fel, să văd ce se află în sufletul său, îmi aduce fericire. Dacă părinții mei nu vor accepta deciziile mele și voi rupe definitiv legătura cu ei, știu că-l voi avea pe Zach alături. Sunt sigură că voi avea susținerea lui, la fel și pe cea a tatălui său și asta e tot ce contează în acest moment.

Elain: Și eu te iubesc! Ai grijă de cumnata mea și ne auzim curând.

Îi răspund imediat și mai apoi îmi închid telefonul. Vreau ca pentru restul serii sau chiar al nopții, întreaga mea atenție să fie îndreptată spre iubitul meu.

— Ceva important? aud glasul acestuia și privind spre el, observ că nu mai avea mâinile pe volan, mașina fiind acum staționată.

— Zach mi-a trimis un mesaj să-mi mulțumească. I-am ținut un fel de predică atunci când a venit după mine la hotel, îi răspund zâmbind și privesc în față, încercând să-mi dau seama dacă am ajuns la destinație.

— Și un simplu mulțumesc ți-a adus atâta fericire pe chip? mă privește suspect și îmi vine să râd de el.

Oare e gelos pe Zach? Știu că atunci când acesta a venit în Germania și m-a văzut ne-am prefăcut, l-am pus pe fratele meu să pară că ar vrea să aibă o relație cu mine. Chiar l-am pus să-mi trimită și flori... dar totuși, acum nu mai are niciun motiv să fie gelos. E fratele meu, nu de sânge, însă chiar și așa, nu aș vrea o altfel de relație cu el.

— Ar trebui să înveți să spui și tu mulțumesc, cu siguranță mai face fericită. Mult mai fericită decât m-a făcut mesajul de la Zach. Dar lasă asta, am ajuns în locul de care ziceai?

— Da, am ajuns. O să cobor să deschid porțile, așteaptă aici și revin imediat.

Fără să aștepte un răspuns din partea mea, părăsește mașina, iar eu îl urmăresc cu privirea. Farurile mașinii sunt singurele ce luminează zona, astfel nu îmi pot da seama de împrejurimi. Însă îl pot vedea cum se apropie de porți și le deschide destul de repede, ca mai apoi să se întoarcă în mașină.