Veninul Trecutului

9 vieți

Deschid ochii, am încercat să îmi focusez auzul pe cuvintele care se auzeau din fața mea, dincolo de pereții de beton care mă separau de ce se întâmplă afară. Părea să fie un schimb de replici înflăcărate, dar sunetul se diminua până să treacă de ușa de fier din fața mea. S-a auzit din senin cum se descuie ușa, am lăsat rapid privirea în podea purtându-mă natural.

-Măi măi, marele Nathan se află între două lanțuri, bufni în hohote.

Am rămas tăcut, lăsând cuvintele să se lovească de pereți, trecând pe lângă mine.

S-a oprit în fața mea, mi-a ridicat bărbia în sus, forțându-mă să îl privesc în ochi. Un surâs a apărut pe fața lui urmat de un pumn în burtă. Am ignorat durerea strângând din dinți.

-Mi-ar plăcea să te sparg cu bătaia, dar vezi tu, Carl ne-a transmis că e aproape de jumătatea de cristal. Curând toate luptele voastre vor fi în zadar, șoptii lângă urechea mea. A, și prietena ta e dincolo de zid, nu mai durează mult până o vom ucide.

Cuvintele lui au trezit ceva în mine, voiam să îi crap capul ăla prost. Secundele care treceau mă făceau să realizez cât de gravă e situația, curând lupta va fi pierdută iar eu zac aici, în lanțurile astea nenorocite. Totul merge din ce în ce mai prost, eram atât de sigur că voi reușii să îl înving pe Maghedon, că toate vor revenii la normal, voi putea petrece timp cu Luna, iar acum viața îmi trage o palmă peste față. Erau doar niște vise în care credeam, credeam cu tot sufletul meu că le voi transforma în realitate.

Din buzunarul lui s-a auzit un sunet, a scos telefonul iar fața i s-a înseninat.

-Se pare că Maghedon nu mai are nevoie de tine, pot să te ucid.

S-a întors spre masă, a deschis paltonul lung pe care îl purta și a scos o trusă rulată cu scule pe care a așezat-o pe masă. Cu degetul, a trecut peste fiecare clește în parte, oprindu-se la unul din mijloc. L-a luat în mână, l-a răsucit și verificat pe fiecare parte și s-a întors spre mine cu un surâs pe față.

-Să începem cu ochii aceia frumoși.

Priveam îngrozit cum se apropie de mine, inima a început să pompeze rapid sânge, iar corpul începea să tremure. Un cutremur a zdruncinat becul care cobora din tavan. Splash s-a întors încruntat și a aruncat cleștele pe masă. Un bărbat cu ochelari de soare negrii a deschis rapid ușa.

-Suntem atacați! Vino repede! rostii agitat după care a fugit în stânga.

Splash a lăsat privirea în pământ însoțit de un oftat.

-Mă întorc la tine imediat.

S-a apropiat de ușă și a luat-o în direcția în care a luat-o și bărbatul. Am încercat să rup cumva lanțurile, dar era imposibil, nu aveam forța necesară și nici poziția potrivită pentru a-mi canaliza forța într-un singur loc. Mă întrebam ce se întâmplă afară și cine a avut curajul să îi atace, bănuiam că era o armată întreagă de vampiri aici. S-au auzit pași apropiindu-se de celula în care mă aflam, privirea mi s-a fixat pe ușa de fier întredeschisă, o pereche de degete a apărut pe marginea ușii, în interior. Chipul luminos și familiar a pătruns în încăpere aducând și fericire cu el. Inima începea să bată tot mai tare în piept, iar prin capul meu îndoielile își făceau prezența, nu știu ce să cred, dar mă bucuram în același timp.

-Cum de mai găsit?

-Poveste lungă, trebuie să ne grăbim.

Mi-a scos cătușele de pe mână, eram în sfârșit liber, parcă niciodată nu m-am mai bucurat atât de mult că mă puteam mișca prin jur. M-am aruncat în brațele lui, strângându-l cât de tare puteam.