Globul de cristal

7 2 0
                                    

Miercuri, 23 decembrie

-Mattews, poți să îmi aduci pulverele de cireașă?

Motanul a sărit imediat de pe masă, s-a îndreptat spre raftul cu ingrediente și a luat pulverele de cireașă.

-Mulțumesc Mattews!

-Meow.

-Să vedem ce a fost cu visul acela.

Am presărat puțin praf în cazan, am adăugat un fir de algă din lacul Ochiul dracului

*ochiul dracului este un lac din Caraș-Severin, România* . Amestecăm bine, iar acum puține semințe de dovleac, abra cadabra și ar trebuii să fie gata.

Mă îndrept spre biroul de lângă cazan unde poțiunile preparate în cazan, se vor transfera aici sub formă de licoare.

-Cocktail-ul meu de cireașă e gata! E timpul să gustăm.

Am luat o înghițitură. Gustul e demențial, dulce cu puțin acrișor datorită algei, un cocktail perfect pentru relaxare.

M-am îndreptat spre globul de cristal din mijlocul încăperii, strălucea puternic moderat. M-am apropiat de el, și am început să urmăresc ce încerca să avertizeze.

-Oh nu, nu nu nu nu, nu e bine deloc!

Mă îndrept repede spre ieșirea din casă și alerg pe poteca alcătuită din piatră cubică.

-Alfred! strig de cum am intrat în casă.

-Ce este Iaga? formulase Alfred în timp ce stătea cu spatele la mine, reparând noua sa armă.

-Nu vin cu vești bune.. am murmurat în timp ce îmi trăgeam sufletul.

Alfred aștepta să răspund în timp ce lovea cu ciocanul.

-Alfred, Maghedon s-a întors!

Nu a spus nimic. Parcă Alfred nu auzea nimic din ceea ce spuneam.

-Alfred! Tu ai înțeles ce am spus? Maghedon s-a întors, trăiește!

-Iaga, Maghedon e mort, nu are cum să se întoarcă, mi-a răspuns plictisit, continuând să ciocăne la arma lui în timp ce stătea în continuare cu spatele la mine.

M-am apropiat de el, i-am luat ciocanul din mână.

-Alfred, globul de cristal mi-a arătat cât se poate de limpede.

S-a întors cu fața spre mine.

-Iaga, de când ai globul acela? Au trecut deja 15 ani de la moartea lui Maghedon, dacă ar fi supraviețuit, nu crezi că ar fi venit până acum aici? Globul tău e stricat, l-au avut 5 generații de vrăjitori până acum, nu m-ar mira să nu mai funcționeze cum trebuie.

-Știu foarte bine câte generații au avut acest glob, și te asigur că nu este stricat! Trebuie să iei măsuri imediat! am strigat iritată de comportamentul lui nepăsător.

Alfred a privit arma lui de pe birou, apoi a ridicat privirea spre fereastra din fața lui, sprijinindu-se cu palmele pe biroul lui de lucru.

-Dacă e adevărat ce spui, Maghedon sigurat ar fi în New York, Ștefan ne-ar anunța îndată ce l-ar zării, așa că, Iaga, nu mai bine ne odihnim și gustăm noul tău cocktail? mi-a răspuns în timp ce și-a ridicat sprâncenele.

-Să nu zici că nu ți-am spus, Alfred, l-am avertizat. Ne-am îndreptat amândoi spre casa mea și am savurat noul cocktail de cireașă.

DeleteCreated with Sketch.

Veninul TrecutuluiWhere stories live. Discover now