Veninul Trecutului

Legendă, legendă, și iar legendă

Priveam în spate cum ne îndepărtam de cafeneauă, mașina gonea rapid pe șoseaua din centrul orașului, luminile treceau rapid, nu puteam să văd nimic de viteza pe care o aveam. Luna începea să își revină.

-La naiba cu Aerin, are aceeași schemă murdară, a rostit sprijinindu-și capul în palmă.

-Luna, ce s-a întâmplat adineauri? Cine erau toți acei oameni, de ce mă căutau?

Luna privea în oglinda retrovizoare din dreapta, a rămas tăcută. Așteptam un răspuns pe care părea că nu îl voi primi curând. Am deschis gura pregătit să mai pun o întrebare, când am fost deodată întrerupt de frâna bruscă pusă de șofer.

M-am ridicat mai sus pe banchetă încât să pot avea un câmp vizual mai mare, am observat în fața noastră cum stătea nemișcat cu privirea îndreptată spre noi o persoană misterioasă.

-Nicolas... calcă accelerația! a exclamat Luna, părea să-l cunoască pe individul care ne privea din fața mașinii, cu părul mediu de un șaten închis. Nicolas s-a subordonat și a călcat accelerația până la pământ și cu o viteză ne-am apropiat de persoana misterioasă. Mai aveam un metru distanță iar persoana aceea nu părea să se clintească, speram că Nicolas va opri la timp, însă nu a intenționat deloc asta. Când am crezut că l-am călcat pe individ, ne-am trezit cu mașina în aer, rostogolindu-se de 2 ori și aterizând pe asfalt unde a continuat să se frece cu tavanul câțiva metri. Eram cu roțile în sus, nu am putut realiza ce s-a întâmplat, iar întunericul serii îngreuna vizibilitatea. Am ieșit cu toții afară din mașină, nu am fost răniți, doar câteva zgârieturi pe frunte și coate. După ce am verificat dacă toată lumea e bine, am văzut cum se apropia individul care bănuiam că e și el vampir. Purta același palton lung întunecat ca și Aerin.

-Pe aici! a strigat Luna din spatele nostru.

Ne-am apropiat de o alee întunecată, nu îmi plăcea senzația că eram urmăriți de cineva iar singura scăpare era drept înainte, simțeam cum pereții negri începeau să mă sufoce.

-Luna, nu... mai pot, i-am zis printre pauzele de respirație.

Băiatul se apropia cu viteză de noi. Nicolas s-a îndreptat spre el, a scos o rozetă prin care trecea un fel de lichid verde, și a așezat-o pe mână. Armele pe care continuam să le văd, mă surprindeau, nu am mai văzut tipul acesta de arme niciodată, nu păreau să fie de pe această lume.

-Luați-o înainte! a strigat Nicolas, mă ocup eu de ăsta.

Luna mi-a apucat brațul și m-a tras după ea, alergând spre ieșirea din față care licărea precum luminița de la capătul tunelului. În spate se auzeau bubuituri puternice asurzitoare, nu am îndrăznit să mă uit înapoi nici o clipă.

La capătul aleei am nimerit pe o stradă principală plină de oameni și mașini care treceau în goană pe asfalt.

-Ne amestecăm prin mulțime. Când știm sigur că ne-au pierdut urma, mergem spre mașina mea.

Luna avea mașină? Nu am văzut-o până acum conducând, câte secrete mai ascunde fata asta? Nu m-am împotrivit și am urmat-o. Ne-am amestecat cu ușurință prin fluxul continuu de oameni. Am continuat să înaintăm câteva minute. Luna a făcut dreapta pe o stradă secundară. Era o stradă plină de gunoaie, cu tomberoane peste tot, slab iluminată, locul perfect unde nu te-ar căuta nici un vampir.

Am continuat să mergem cu pas domol pe aceea stradă îngustă, în dreapta mea observam întinși pe jos oamenii străzii, unii dormeau, alții se drogau, toți ne priveau ciudat, nu aveam ce căuta aici dar Luna nu părea afectată. După 5 minute de mers, am ajuns la capătul străzii unde era un zid uriaș din cărămizi. În jurul nostru se vedea spatele blocurilor, scrijeliți și negri, care îți dădeau un sentiment nesatisfăcător.