Veninul Trecutului

Băiatul din oglindă

Alergam pe o pășune, soarele îmi ardea fața. Mă îndreptam spre o casă dichisită într-o vale, m-am oprit lângă un copac, am cules câteva pere albastre și am fugit fericit spre casă. Am încetinit din timp ca să mă pot opri în fața ușii, am pasat o pară în mâna stângă și am apăsat pe clanță. Ușa se deschidea cu un scârțâit înfiorător. Umbrele tremurau pe pereții stacojii. Becul care stătea spânzurat de o sfoară, licărea pierzându-și din putere tot mai mult. În fața șemineului se afla un fotoliu care se pierdea în umbre, m-am apropiat încet de el pentru a afla cine se afla în fața lui. Cu cât mă apropiam mai mult puteam observa firicele de sânge care se răsfirau pe podeaua casei. Frica mi s-a instalat aproape instantaneu, înaintam cu greu. Mai aveam un metru până la fotoliu, când să pun mâna pe el, am alunecat și am căzut pe spate.

Am deschis ochii și m-am ridicat din pat de parcă am fost curentat. Priveam dezorientat prin camera întunecată, încercam să găsesc un punct în care să îmi fixez privirea în perdeaua de întuneric. A fost doar un vis, liniștește-te Nathan, mi-am spus în gând.

Mi-am întins mâna spre telefonul de pe noptiera de lângă pat. L-am aprins și am citit ceasul de pe el: ora 3:01, mai am 5 ore de dormit, mai mult decât suficient mai ales că eu funcționez și cu 4 ore dormite, doar jumătate de zi, bineînțeles. Îmi pun telefonul înapoi pe noptieră și mă las scufundat în salteaua moale ca un norișor a patului.

Dum, dum, poc. Ce naiba mai e și acum? Încerc să ignor sunetele ciudat auzite și închid ochii, dar, sunetele continuau să îmi deranjeze mintea. Ating cu picioarele podeaua și mă scol din pat într-o clipită, mă îndrept spre ușă și scot capul pe hol. Liniște. Privesc ușa din stânga mea, Tichilichi probabil doarme, îndrept privirea spre ușa Lunei. Sunetele păreau să vină de undeva de jos, nu se auzeau foarte tare, era clar că nu veneau de la unu dintre ăștia 2. Închid ușa în urma mea și mă îndrept spre baia care era în capătul holului. Ciocăn de două ori la ușă să mă asigur că nu se află cineva deja înăuntru, deschid ușa și mă îndrept spre toaletă pentru a mă ușura. Deschid robinetul, mă spăl pe mâini și îmi privesc reflexia în oglindă. Fața mea începea să se modifice iar marginile oglinzii se abureau. Am privit candelabrul care începea să licăre aruncând pe pereți lumina care tremura. Am făcut un pas înapoi fixând cu privirea oglinda. Am mijit ochii și am privit cum se apropie de ea o ființă, era un copil.

-Ajutăă-măăă, a șoptit cu ecou.

Mi-am frecat cu mâinile ochii și m-am apropiat, oare visez sau e real ceea ce văd?

-Cum ai ajuns acolo?

-Sunt sufleeetul copilului omorât de ell...

De el? Se referea la Răsfăț? Am privit în ochii lui albi strălucitori, a lipit palma de oglindă.

-Te roog, adu-mi ursulețul meu de pluș... doar așa îmi vei eliberaa sufleetul...

Am privit dezorientat, ceva din mine spunea că nu ar fi bine să mă complic în chestiile astea, dar o parte îmi spunea să îl ajut. Era o luptă între cele două părți din mine, stăteam și îl priveam neputincios. „Întodeauna, dacă ai ocazia, ajută și fă un bine", mi-au răsunat vorbele mamei în cap. Nu am mai pierdut vremea și am luat decizia.

-Spune-mi unde pot găsii ursulețul.

-E în una dintre cameree...

Am afirmat din cap și val-vârtej am ieșit din baie. Aveam de căutat în 12 camere, nu aș fi reușit de unul singur să caut până să nu audă Răsfăț. M-am îndreptat glonț spre camera lui Tichilichi și am început să bat neîncetat. Într-un final mi-a răspuns, a deschis ușa și i-am explicat cât de repede am putut ce s-a întâmplat și că am nevoie de ajutor. Din fericire nu a pus întrebări și s-a pus pe treabă. A început cu prima camera de pe partea stângă, eu m-am îndreptat spre camera Lunei, bătând și la ea pentru ai cere ajutorul, dar nu a răspuns. Nu am insistat, sigurat e obosită după atâta condus. M-am îndreptat spre capătul holului și am început sa deschid uși pentru a căuta ursulețul de pluș.