Extaz anticipat

Capitolul 7 - Amantul

Capitolul 7 - Amantul

Isabella POV.

A doua zi de dimineaţă, mă trezesc cu faţa paralizată şi ochii umflaţi de la plâns.

Păşesc alene spre baie şi îmi spăl faţa cu apă rece în aşa fel încât să mă trezesc la realitate.

Oh, stai, asta e realitatea!

Viaţa mea mizerabilă cu o mama mincinoasă, un tată plecat, un iubit dispărut, un bărbat care nu mă iubeşte, dar ne tachinăm continu, note mici la şcoală şi cireaşa de pe tort: m-am angajat să o spionez pe soţia profesorului de matematică.

Vai ce viaţă palpitantă am!

Îmi lovesc capul de perete pentru o secundă şi odată cu impactul, mă îndepărtez ameţită şi speriată de gestul făcut.

Îmi şterg faţa cu prosopul alb, îl arunc în dreptul căzii şi ies din baie.

Îmi frec ochii şi în timp ce mă îndrept spre bucătărie, aud zgomote puternice.

Mă instalez în dreptul uşii speriată şi o observ pe mama spălând vasele şi plângând.

Minunat!

Asta îmi mai lipsea, în rest le aveam pe toate.

Imediat ce îmi aude paşii, se întoarce speriată şi începe să îşi şterge lacrimile cu braţele, mâinile fiind adâncite în chiuvetă.

Mă aşez pe unul din scaune şi observ că mi-a pregătit micul dejun.

Trag fermoarul hanoracului până în dreptul gâtului şi încep să mănânc din omletă cu cabanos şi salată grecească.

- Încă eşti supărată? întreabă aceasta cu o voce tremurândă. Te-am auzit plângând aseară când mi-am lipit urechea de uşa şi...

- O să îmi treacă, spun brusc şi o întrerup directă. O să îl caut pe tata, nu ştiu cum, dar o voi face. Da, am plâns puţin, nu mai puteam! spun amuzată atunci când simt câteva lacrimi că îmi sugrumă ochii plini de suferinţă şi încerc să îmi revin.

- Nu are rost, Isabella, nu poate să se întoarcă în ţară, spune mama în timp ce spală câteva farfurii, apă fierbinte făcându-i mâinile să se înroşească. Eu în locul tău m-aş consideră o norocoasă, continuă cu un zâmbet larg pe buze.

- Norocoasă? Mama, chiar şi în ultimele secunde nu m-ai lăsat să fug după el. Ai fost permanent împotriva lui şi acum încerci să fi personajul pozitiv? Tot ceea ce s-a întâmplat e numai din vina ta! strig furioasă şi mă ridic ca o furtună de pe scaun, ceaşca cu ceai fierbinte prăbuşindu-se pe gresie, zgomotul fiind catastrofal.

- Bella, spune aceasta stupefiată şi începe să plângă din nou, chiar mai zgomotos.

- Îmi pare rău! Scuză-mă! Nu ştiu ce m-a apucat, spun stupefiată de ieşirea mea şi mă aplec spre gresie, începând să opresc lichidul care se răspândeşte şi astfel mă tăi în cioburile sparte în mii de bucăţele. Ah, la dracu! spun în timp ce ridic mâna şi observ tăietura.

Mama lasă vasele, se şterge repede pe mâini şi în momentul în care observă tăietura, ia câteva şerveţele şi îmi strânge mâna cu putere.

Oftează adânc şi îmi cere să plec imediat din bucătărie.

Mă îndepărtez şi ajung în pragul uşii unde o văd pe mama cum se apucă să strângă ce am făcut şi vinovăţia mă mănâncă de vie.

Presez şerveţelele peste rană şi observ că mâna încă sângerează.