Extaz anticipat

Capitolul 40 - "Dulce" revedere

Capitolul 40 - "Dulce" revedere

Isabella POV.

Mă trezezc instant la impactul colţului rapid în coastele mele al bărbatului înalt de pe ultimul loc de la geam. Clipesc uşor spre el şi îi zâmbesc atunci când acesta mă anunţă că avionul a aterizat. Ridic sprâncenele uimită şi mă pregătesc să îmi revăd mama cu multă bucurie în suflet.

Pasagerii merg în şir indian spre ieşire, iar atunci când aproape toţi au ajung spre coridor, mă înghesuiesc şi eu printre ei.

Sunt obosită, foarte obosită. Seara trecută am stat trează până aproape de 3 dimineaţa prinsă într-un scandal monstru cu vocea interioară care este pro Zac.

De ce? De ce îi place să mă vadă torturată astfel? Ea mă tot împinge în braţele lui Zac de dragul pasiunii neconsumate pentru acesta, în timp ce eu mă ghidez după un set de principii raţionale care mă conduc la aceeaşi concluzie: Zac nu m-a iubit niciodată. Iar şansele lui au cam expirat. Nu mai am nici milă, nici timp, nici răbdare, nici măcar sentimente...

"Oh, sigur? Aşteaptă să îl revezi. O să îţi schimbi gândurile instant, ca supa" spune vocea interioară lipsită de încurajări şi strâng din buze nepăsătoare.

Nu mai pic în plasa lui. Gata!

Cu bagajele după mine, urmez ceilalţi pasageri pentru verificare şi apoi merg direct spre ieşire. Oftez adânc gândindu-mă că am fost îndrăgostită de Zac mai bine de 10 luni ca să îmi schimb părerea şi să renunţ la el în doar o singură săptămână. Încep să cred că este o problemă cu mine fiindcă renunţ atât de repede la bărbatul pe care îl vor tot femeile şi pe care l-am agăţat uşor...prea uşor...

Zâmbesc în sinea şi în momentul în care îmi recapăt bagajele şi termin cu toate, mă îndrept spre ieşiri. Inima începe să îmi bată cu putere în piept emoţionată şi totodată curioasă pe cine a mai luat mama cu ea. În mesaje mi-a scris că vine în formaţie mare, ceea ce mă pune pe gânduri fiindcă eu nu prea am mulţi prieteni...

Continui să păşesc entuziasmată pe coridoarele aeroportului Henri Coandă, iar în momentul în care deschidem uşile, un ocean de oameni ni se arată în faţa ochilor. Păşesc tot mai încrezătoare, iar în momentul în care o zăresc pe mama chiar în colţ, aproape de scara rulantă, zâmbesc larg de tot. E atât de frumoasă îmbrăcată office, cu părul despletit pe spate, ochii fardaţi cu un cenuşiu spre negru care se văd perfecţi în contrast cu sprâncenele creionate vizibil. Poartă o pereche de pantofi cu toc mediu, care îi pun în valoare picioarele frumoase.

- Bella! se aude dintr-o dată şi Alexandra apare de nicăieri strângându-mă cu putere în braţe şi apoi mă leagănă uşor. Oh, Doamne! Ce bronz şmecher ţi-ai tras...şi rujul roşu... spune uimită, ca şi cum nu m-a văzut de un an de zile.

- Nici nu mă mir că m-am bronzat, pun exasperată de căldură şi o strâng mai tare în braţe, expirând uşor. Mama!

Această vine într-o viteză şi mă strânge în braţe cu multă bucurie, sărutându-mi obrajii cu multă afecţiune. Ridic privirea spre ea şi în momentul în care aceasta mă priveşte este uimită.

- Ai plecat Isa, te-ai întors "bella", spune mama amuzată şi îşi trece mâinile prin părul meu mătăsos, uimită de schimbarea survenită.

- Doar tu cu Alex? întreb entuziasmată şi îmi duc mâna spre inima, obosită de la drum.

- Nu. Acum vin şi băieţii, spune mama în timp ce o privesc încruntată şi apoi îi arunc o privire lui Alex.

Aceasta saltă sprâncenele de trei ori, ştiind foarte bine la ce băieţii se referă însă îşi ţine pliscul închis.