Extaz anticipat

Capitotul 48 - Ultima misiune

Capitolul 48 - Ultima misiune

Isabella POV.

O nouă zi, o nouă gură de aer plină de spirit pozitiv!

Mi-a trecut de Zac deja 50% deoarece a trecut o săptămână de când ne-am spus adio şi nu l-am sunat, nu i-am trimis mesaje, nimic...

Dar vestea bună este că acest lucru nu mă mai deranjează aşa de mult. Până la urmă, Zac nu este singurul bărbat de pe planetă.

"Poate... Dar e unul din cei mai frumoşi bărbaţi de pe planetă!" şopteşte vocea interioară crezând că o să mă facă să reacţionez în vreun fel.

Zac este de domeniul trecutului pentru mine, pentru Anghelescu Maria Isabella.

Imediat ce ies din duş, arunc prosopul pe marginea scaunului din faţa biroului şi defilez goală până în dreptul dulapului. Aleg o rochiţă vaporoasă până în dreptul genunchilor, de un albastru deschis cu mâneci albe, pe care o voi asorta cu o pereche de teneşi albi.

Îmi pieptăn părul lung, îl tapez uşor şi porţiunea de păr care pleacă din dreptul frunţii o prind într-o coadă mai subţire, iar restul părului îl las să pice în valuri peste umeri. Creionez ochii cu alb, dau cu puţin gri pe pleoape şi accentuez forma sprâncenelor, medii ca formă. Rujez buzele cu o culoare de un maroniu deschis care dă un luciu frumos buzelor şi totodată, ajută la o imagine cât mai naturală.

Iau geanta de pe pat pregătită pentru şcoală şi înainte să plec o sărut pe mama şi pe Cată.

Nope.

Nu am reuşit nici acum să-i vorbesc legat de dispariţiile mele de acasă de săptămâna asta. Nu că ar fi remarcat. A fost foarte ocupată în ultima vreme şi la fel ca şi mine, tot ce îşi doreşte este o pauză, o vacanţă.

Merg uşor de-a lungul bulevardului luminat de razele încântătoare ale soarelui şi cântecelor minunate ale păsărilor din apropriere. Iubesc zilele de primăvară, mă fac mereu să îmi amintesc de copilărie, de momentele petrecute cu ai mei, de ieşirile dese cu Alexandra... adică îmi amintesc de tot ceea ce îmi este drag şi dor.

După 25 de minute pierdute cu transportul în comun, reuşesc să o iau pe străduţa ce duce spre şcoală.

E sfârşit de semestru iar bacul este aproape.

Sunt pregătită.

Am învăţat de-a lungul anului cât am putut, însă acum trebuie să mă concentrez doar pe acest lucru. În fond, mie îmi este util pe mai departe. Urmează să dau la facultate, master şi apoi angajare.

Am planuri serioase cu viaţa mea, iar dacă eu voi sta mereu să mă gândesc la Zac, nu voi reuşi niciodată să îmi ating idealuri.

Nu voi ajunge niciodată ceea ce îmi doresc şi atunci când o să îmi spună vocea interioară că trebuie să îmi caut loc de veci, undeva pe la 60 de ani, o să realizez că toate visele au rămas ceea ce au fost iniţial... adică doar nişte vise.

Nu îmi doresc aşa ceva.

Nici mama nu îşi doreşte aşa ceva...

Până la urmă aşa am fost eu mereu. Am pus celelalte persone înaintea mea şi practic, le-am dat mână liberă să îşi bată joc de mine.

I-am oferit toată iubirea mea lui Marian, dar acesta a început să se comporte ciudat şi a fugit din oraş fără nicio explicaţie. Daaar... a venit înapoi crezând că putem continua de unde am rămas, adică de la statutul de cuplu.

Apoi a fost Zac care după armura lui de cavaler al gheţii, a devenit cel mai negru coşmar al meu.

Ca să nu mai zic de Achim care a încercat să mă seducă că să pună mâna pe acele cutii de pastile...