Extaz anticipat

Capitolul 10 - Cocaină

Capitolul 10 - Cocaină

Isabella POV.

La dracu! Nu pot să cred ce mi-a făcut Zac!

Pur şi simplu amintirea de acum două zile mă bântuie şi chiar şi acum încep să tremur doar la gândul că i-a oferit mamei mele, exact ce mi-a oferit şi mie.

Nu pot să cred că mi-a făcut aşa ceva!

"Ba să crezi, bombonico! După certurile acelea uluitoare, credeai că o să scapi de pedepsele lui? Ţi-a şi spus că e genul de bărbat strict, nerăbdător şi pedepseşte atunci când se simte nevoit. La ce dracu te aşteptai? Flori, inimioare şi prezervative din plin? Oh, maturizează-te până nu caut un alt corp în care să trăiesc!" mă ameninţă până şi vocea interioară, iar pielea mi se face de găină.

În timp ce colind străzile întunecate ale şoselei care mă duce înapoi acasă, oftez adânc şi îmi pun gluga pe cap atunci când frigul persistă. Îmi acopăr urechile, fruntea, ceafa, doar pletele roşcate cad în valuri peste piept.

Îmi frec ochii obosită şi chiar dacă încerc să mă abţin şi să nu mă mai gândesc la Zac, îmi este imposibil.

Ceea ce a făcut m-a distrus...

Pur şi simplu nu cred că voi mai fii capabilă să-i adresez un cuvânt fără să-l pocnesc.

Oh, cât pot să îl urăsc!

În momentul în care melodia "Bad Girl" se aude tot mai tare în unul din buzunarele strâmte ale blugilor negri, încep să înjur şi dau să îl caut.

Cine o mai fi acum?

Mama care vrea să vadă de ce întârzii?

Oricum, chiar dacă aş ajunge mai devreme, probabil m-ar sili să stau alături de ea şi Zac în sufragerie, la un ceai fierbinte înainte de culcare.

Oh, pe naiba!

Nu aş face asta nici dacă m-ar plăti pe secundă.

În momentul în care prind telefonul între palmele încinse de la nervi, observ un număr necunoscut.

Închid, crezând că este Zac, deoarece ar putea să mă sune ca să vadă dacă aseară am stat cu urechile ciulite în pragul orgasmului său cu mama.

Telefonul sună iar şi îl închid, clătinând din cap, scoasă din pepeni.

În timp ce o expresie indiferentă mi se aşterne pe faţa mea rece de la frigul care mă loveşte cu putere, pletele roşcate sunt purtate de vânt când în stânga, când în dreapta.

În momentul în care mobilul mai sună încă o dată, îmi dau ochii peste cap şi răspund, convinsă că o să regret acest lucru.

- Cine mă sună în această minunată seară? întreb cu sarcasm şi îmi subţiez vocea.

- Mama mare, se aude de la celălalt fir şi atunci când recunosc vocea, adopt o expresie plictisită.

- Oh, fix cu tine vreau să vorbesc acum! spun sarcastică.

- Barbie, am nevoie de banii pe care ţi-am împrumutat, spune acesta în timp ce mut telefonul la cealaltă ureche şi mă strâmb la auzul acestei propoziţii. Banii pe care ţi-am împrumutat pentru taxi, spune acesta rapid, crezând că deja am uitat faptul său eroic. Isabella?

- Da, încă sunt pe fir, spun în timp ce traversez strada către alt trotuar. Când ai nevoie de ei?

- Acum! se răsteşte acesta către mine şi pupile mi se dilatează la auzul acestui cuvânt.