Extaz anticipat

Capitolul 50 - Minciuna albă

Capitolul 50 - Minciuna albă

Isabella POV.

Nu pot să cred ce mi-a făcut Zac...

Acest ultim gest îmi dovedeşte că eu nu cunosc nici 10% din cine este el cu adevărat.

Şi totuşi, m-a ameninţat de multe ori în legătură cu latura aceasta obsedată de femei, de plăcere carnală, de risc, însă mereu l-am ignorat crezând că se laudă. Nu, nu o făcea, ci îmi spunea adevărul cu zâmbetul pe buze.

Imaginile cu el îmi revin în cap pe bandă rulantă, până creierul se opreşte la una singură în care el este aşezat pe pat într-o dimineaţă, ciufulit după partida de dimineaţă. Eram grăbită şi nervoasă, iar în momentul în care m-am întors spre el, acesta a ridicat ochii spre mine şi a zâmbit larg, foarte larg. Am simţit cum toţi fiorii s-au strâns în piept şi inima a început să îmi bată cu putere. Rânjetul lui mă enerva cumplit şi tot ce mi-am dorit a fost să îl plesnesc cu putere şi să fug.

Acela a fost momentul în care am văzut falsitatea din zâmbetul lui, dorinţa lui arzătoare de a mă înebunii de-a binelea.

Scutur capul tremurândă şi în momentul în care pun mâna pe mobil, încerc să iau o decizie corectă. Aş vrea să-i spun din tot sufletul cine este cu adevărat amantul soţiei lui, însă Zac va fugi din ţară pentru a scapă de probleme, iar Mariana va divorţa. Nu îl va ajuta cu nimic pe profesorul de matematică, nici pe inculpaţi.

Dar dacă îl mint... s-ar putea ca încrederea lui în mine să dispară complet.

Formez numărul rapid pe tastatura mobilului şi aştept ca acesta să răspundă.

- Alo? se aude de la celălalt fir şi inima începe să îmi bată cu putere.

- Sunt eu, Isabella, spun uşor, ascunzându-mi răguşeala vocii.

- Bun, spune hotărât. Ce ai aflat? Se întâlnea cu acel individ sau nu? întreabă curios.

- Nu, domnule. A ieşit la o întâlnire cu nişte prietene, spun în timp ce îmi dres glasul mai tare pentru a da credibilitate iar profesorul face o pauză lungă.

- Eşti sigură? întreabă surprins.

- Da, spun uşor şi acesta expiră uşurat în timp ce încrunt sprâncenele rănită.

- Ştiam eu că eşti o fată bună, spune acesta în timp ce îngân şi lacrimile se preling pe obrajii roşii, până pe bărbie, apoi pe gât.

- Măcar acum nu mai aveţi de ce să vă faceţi griji, spun în timp ce acesta aprobă.

- Bine, Anghelescule. Ai grijă. O zi bună şi mersi mult, spune acesta şi închide rapid.

Nici nu am apucat să îmi iau la revedere...

Închid mobilul şi îl las în buzunarul genţii larg deschise.

Până la urmă este o minciună albă.