M-am ridicat stangaci, si am inceput sa fug cat ma tineau picioarele. Ce facusem? Am fost vazuta, si nu doar de el, dar si de tarfa de Bella. Reputatia mea in scoala avea sa cada definitiv, ca cea a tocilarilor care se intrec la cine are mai multe rupturi pe haine. Cineva m-a prins de mana atat de tare incat m-a dat de pamant, dar la cat de tare imi batea inima si stiam ca nu trebuia sa ma vada si altcineva acolo, i-am intors incheietura si l-am dat peste cap, corpul sau facand contact cu asfaltul. Inca imi tinea incheietura strans si eram la limita sa ii dau un pumn care sa il adorma cat sa pot fugi, si atunci am auzit strigatul.
- Raven! Sunt eu!
M-am oprit si cand am privit mai bine in intruneric, mi-am dat seama ca era Diego. Si ce daca? Tot trebuia sa il plesnesc. M-am ridicat de pe el si imi cautam o minciuna in toate locurile din creierasul mic si prostesc ce m-a impins sa fac asta .
- Ce mama naibii faci aici la ora asta? Ce faceai acolo? Ce se intampla Raven?
Il priveam cu buzele intredeschise gata sa spun orice dar .. nu aveam ce.
- Raspunde Raven! spune si iar ma prinde de incheietura.
- Uita-te singur, continui si ii arunc stick-ul la picioare apoi fug spre casa, de data asta fiind atenta daca ma mai urmarea sau nu. Dar a ramas pe loc, cu privirea in gol. Lumina cadea tot mai putin pe el, pana cand nu s-a mai vazut deloc si m-am oprit si eu din alergat.
Eram transpirata si m-am asezat pe iarba inca uda de la ploaie. Nu imi era cald deci pe fata mea defapt erau lacrimi. Plangeam? De ce mama ma-sii plangeam .. a fost cea mai stupida faza din viata mea. M-am simtit ca si cand Jack a murit in Titanic. Tradata, suparata si uimita. Nu imi venea sa cred. Nu imi pasa .. dar nu imi venea sa cred ! Era ca toti ceilalti, oricat de romantic era la zi, oricat s-a prefacut pana acum ca ma place, totul a fost o minciuna. Defapt el inca era cu gandul la Bella. "Bravo Raven. Ti-ai aratat partea cea mai slaba si toata lumea ta a cazut. Vezi ce se intampla? Trebuia sa iti tii drumul, sa iti tii visurile pe picioare. Aminteste-ti pentru ce ai venit in liceu. Sa inveti teatru, sa devii actrita, alaturi de cea mai buna prietena a ta si tu ce ai facut? Te-ai abatut de la drum; si ai pus baietii mai presus de visele tale. Ai terminat cu asta, sa-ti fie clar! " imi tipa constiinta atat de tare incat chiar am avut impresia ca cineva vorbeste cu mine.
- Mi-e clar, am repetat cu voce tare.
M-am ridicat cu obrajii inca uzi de la lacrimi, si mi-am tarait picioarele spre casa. Sigur era trecut de miezul noptii. Mi-am scos telefonul si am apelat.
- Tati, imi deschizi usa, te rog?
- Raven? se aude vocea gafaita a batranaului meu. Unde esti iubito?
L-am auzit prin telefon cum s-a ridicat din pat imediat si acum isi tragea hainele pe el.
- Sunt bine tata, doar .. deschide usa. Stiu ca sunt senzori la trepte. Nu vreau sa o trezesc pe mama sau pe Erik.
In mai putin de un minut usa s-a deschis, iar tata m-a privit cu ochii mari. Nici nu stia ce sa zica. Eu doar am trecut pe langa el si am urcat scarile cu ultima farama de energie, aruncandu-i o ultima replica.
- Stiu ca sunt pedepsita pe viata, doar .. nu imi cere explicatii. Te iubesc !
Dupa ce m-am schimbat m-am pus in pat si mi-am privit ceasul care arata doar cateva minute dupa ora 1. Baietii .. am vrut sa deschid un capitol nou din viata mea si m-am ales cu foile rupte si facute avioane [ daca intelegeti ce vreau sa spun] . Scena pe care am vazut-o mi se tot derula in minte, la nesfarsit, iar daca inchideam ochii imi venea sa vars. Eu nu inteleg fiintele astea. Suntem aceiasi specie si totusi atat de diferiti. Sunt dificili si nemilosi. Rai. Pur si simplu nu aveam cuvinte; intai pentru Brad, acum nici nu mai pomenesc de Diego. Dar totul avea sa se termine incepand din seara asta.
Pana la urma, oboseala si tot stresul acumulat pe timpul zilei si-a pus amprenta asupra mea, iar eu am adormit.
Totul vibra in jurul meu si se auzea melodia mea preferata, dar era intuneric.
Pana mi-am dat seama sa deschid ochii. Defapt imi suna telefonul, asa ca m-am grabit si am raspuns fara sa ma mai uit cine era.
- Alo ? spun cu o voce ragusita pe care abia mi-am recunoscut-o.
- Raven, dormeai?
- Da, continui incercand sa imi repar glasul cand de pe partea cealalta a firului am auzit vocea domnului Sheep. Eram oarecum surprinsa ca ma suna in vacanta.
- Imi pare rau ca te-am trezit. Ma gandeam ca este destul de tarziu.
Am privit ceasul si mai ca era sa imi scap telefonul cand am vazut ca era ora pranzului. Dormisem aproape 12 ore, si nimeni nu m-a deranjat.
- Nu face nimic. Totul este in regula?
- Raven, vrem sa ne cerem scuze ca te-am acuzat de incidentul de la piesa de teatru.
Parca au trecut ani cand am auzit cuvintele.
- Scuze?!
- Da. Astazi dimineata ne-au sosit pe e-mail la toti un filmulet cu adevaratul faptas, care va suporta consecintele. Si, pana la urma, directiunea a acceptat in ultimul moment sa se tina un bal de Craciun, in incinta liceului bineinteles. In seara asta.
- Domnule .. nu prea sunt genul meu si sunt si pedepsita pe viata de tatal meu . In plus, nici nu aveam ce sa port.
- Te rog sa te mai gandesti, spune si ii aud oftatul suflat in urechea mea. Nu vroiam sa il dezamagesc, dar daca ma duceam, cum aveam sa il conving pe tata? Ce aveam sa ii spun? Era suparat, probabil ma va tunde sau imi va construi o cusca special pentru mine langa casa.
- O sa ma gandesc.
Am inchis pana nu a avut ocazia sa spun altceva si m-am ridicat. Mi-am surprins imaginea in oglinda mare de pe perete. Aratam dezastruos. Ochii mei erau vineti si rosii de jur imprejur, parul in toate partile iar pozitia corpului era usor indoita, cu umerii lasati. Puteam sa filmez un intreg film "Zombie ataca" , eu jucand toate rolurile la cum aratam.
Dupa un dus, am coborat scarile si l-am gasit pe tata pe canapea, cu bere ieftina langa el privind la un meci de baseball . M-am asezat langa el.
- Unde e mama?
- E la mall cu Erik.
Tonul lui era cald, dar expresia fetei era serioasa. Nici nu stiam ce sa cred.
- Ma urasti?
- Nu te-as putea ura niciodata iubito.
- Cat de pedepsita sunt?
- Deloc. Adolescentii fac mereu chestii de genul, iar eu trebuie doar sa accept.
El tocmai a spus .. ce ?! Nu era suparat? Mai mult de atat, a acceptat faptul ca am sarit pe geam si puteam sa imi rup orice, sau ca am venit in miezul noptii acasa aratand ca un sobolan de canal? Dupa faza asta trebuia sa fiu trimisa la o academie militara de prin nordul Canadei, si el totusi inca era acolo, in fata mea, sorbind din bere mai calm ca niciodata.
- Tata, tu te simti bine?
- Si balul de Craciun .
Stia. Incepea sa ma sperie intr-un fel. Oare avea prieteni de aia dubiosi pe urmele mele care imi urmareau orice miscare cu arme super tari?
- Asta a venit la posta azi dimineata.
Era invitatia mea oficiala la bal. Nici nu am putut sa o privesc pentru ca stiam ca eu nu voi fi acolo, si din respect pentru batranul meu, chiar am spus:
- Nu merg.
- Ba mergi. E balul liceului, ceea ce inseamna ca e una din activitatile scolii , iar tu nu ai voie sa lipsesti.
Ma gandeam daca sa fiu nesimtita si sa ma duc, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat sau, sa o fac pe fata dulce si cuminte, care ar ramane acasa sa ii arate propriului tata cat de responsabila este. Doua variante mai ieftine ca solutia de parchet a mamei. M-am ridicat absenta si am plecat in camera mea, dar cand am deschis usa, mai ca mi-a scapat un tipat. Am inchis-o cu viteza in urma mea si mi-am propulsat tot corpul in ea.
- Ce mama ma-sii cauti aici? Esti nebun? Daca tata te gaseste aici o sa .. o sa .. o sa faca o criza, nici nu stiu. Si e prea frig afara sa merg dupa pastile. Iesi !
- Nu pana nu imi spui daca vii la bal.
- Diego, pentru numele lui Dumnezeu, esti in camera mea! Imi contaminezi teritoriul! Iesi!
- Deci vii? continua neclintit cu zambetul acela care ar putea restaora si pacea.
Aveam atatea cuvinte sa ii arunc in fata, si erau prea multe, si imi era teama sa nu vine tata din secunda in secunda. L-am fixat cu privirea de am crezut ca am sa-l arunc pe geam.
- Inceteaza! Nu imi vorbi ca si cum in ultimele zile totul a fost lapte si miere. Nu e ca si cum m-ai ignorat complet, m-ai facut de ras si partea cea mai interesanta, ai aruncat si vina asupra mea, curva masculina ce esti!
- Raven, pot sa iti explic ce a fost aseara.
- Erai o holograma?
- Nu.
- Bella era o holograma?
- Nu.
- Atunci nu poti sa imi explici Diego! V-am vazut! Fac pariu ca eu am fost cel mai picant subiect al vostru dupa ce v-ati luat elan de la bautura.
- Am vazut tot ce era pe stick . Imi pare atat de rau ca nu te-am crezut.
Acum era in picioare la cativa centimetri de mine, prinzandu-ma de maini. I-am simtit pulsul in timp ce bratele sale ma fixau de perete.
- Iti pare rau .. ? Am ajuns cea mai mare bataie de joc a liceului si a prietenului tau Brad, si iti pare rau?
- Nu e prietenul meu, spune printre dinti.
- Ma rog. Probabil o sa fiu in istoria scolii cu filmuletul acela sau cu sabotarea spectacolului si tie iti pare rau? Scuzele nu iarta faptul ca nu ai fost acolo cand am avut nevoie de tine.
- Dar acum sunt.
- Dar acum nu mai ai ce face. E ca si cum vrei sa iei parte la un razboi, dupa ce s-a incheiat.
M-a privit secunde intregi care cred ca deveneau minute de acum, dar nici eu nu am spus nimic. Simteam ca cedez usor, usor sub ochii sai si ma rugam sa nu mi se citeasca niciun sentiment pe fata sau vreo sclipire in ochi. S-a apropiat si mai mult, si am inteles ca vroia sa ma sarute. Respiratia incepea sa mi se agite si ma gandeam ca am mai avut odata ocazia, si ne-am oprit. Acum era sansa si nici nu va puteti inchipui cat imi doream asta. Era atat de aproape ca i-am simtit respiratia pe obrazul meu. Degetele sale le-au impleticit pe ale mele si pentru cateva secunde am vrut sa renunt, si sa il trag spre mine dar .. cu ultimul gand rational pe care il mai aveam l-am impins la cativa metri de mine.
- Iesi!
- Raven, am simtit. Stiu ca si tu.
- Iesi. Acum! am rostit apasat fiecare cuvant si mi-am inghitit nodul din gat doar sa ajunga la cel mare care era in stomac. Atat de mare ca il simteam ca o piatra care ma trage in jos.
O urma de tristete s-a adunat in zambetul fals a lui Diego, dupa care a tras fereastra si a iesit. Nu stiu cum urcase pana sus, dar nici nu ma preocupa asta prea mult. " Mai bine asa" imi sopteste constiinta.
- Mai taci! spun cu voce tare.
Mi-am privit mainile si mi-am dat seama ca tremuram. M-am rezemat de usa pana am ajuns jos si mi-am strans genunchii sub mine, cat sa imi pot sprijini capul, apoi am inceput sa plang pentru tot ce mi se intamplase zilele trecute, dar si pentru faza de acum doua minute.