~Perspectiva lui Adrien~
Încă ma întrebam cum au ajuns părțile acestui cântec la mine? Să fie Anna? Să fie acolo pentru mine și încearcă să mă ajute? Nu,nu,e ridicol. Dar voi păstra cântecul fiindcă îmi e dor de Marinette. Odată ce am pierdut-o pe Anna,am pierdut-o și pe Marinette.
Ma indrept spre casa,spre camera mea,si o găsesc pe mama înăuntru. Nu ma așteptam sa o găsesc aici. Dar acum cred ca trebuie sa vorbesc cu ea.
Mama: Adrien,stiu ca nu credeai ca o să mai vin aici.
Eu: Mda...dar mă bucur ca ai venit. Îmi era dor de tine. De ce n-ai mai venit să mă vezi?
Mama: Pentru ca m-am ocupat de miraculosi. Acum,sunt aici pentru tine.
Eu: Cam târziu. Ai stat cu cele care m-au rănit și nu te-a interesat de mine din cauza miraculosilor. Și dacă ești aici ca să-l iei pe al meu,ei bine,nu ți-l dau.
Mama: Dar Adrien...
Eu: Adrien,nimic. Poți pleca. Lasă-mă singur,ca pana acum. Vreau sa sufar în pace.
Mama pleacă cu capul în jos,iar eu ma arunc cu fata în perna. Am nevoie sa vorbesc cu cineva care ma înțelege. Dar n-am cu cine. Singura persoana cu care puteam vorbi era Anna. Deodată,ochi mei se închid de la atât plâns și în fata mea văd doar alb. În indepartare se vedea o silueta slaba și rafinata. Purta o rochie ca cea a Annei când era transformata. Iar ea. De ce o visez doar pe ea?
Silueta: Adrie,nu te speria. Chiar eu sunt.
Eu: Deci nu visez. Tu ești.
Anna: Ba da,visezi. Dar aici e singurul loc în care putem vorbi.
Eu: Ce vrei să spui?
Anna: Multe,dar ceea ce ma interesează sa afli este faptul ca un vechi și mic prieten,poate sa te ajute,dar dacă apare din nou,nu fă ceva rău.
Eu: Stai unde pleci?
Anna: Nu eu plec. Tu pleci din lumea viselor acum.
Și deodată m-am trezit în același loc,dar câteva minute mai târziu. Ce a vrut sa spună Anna? Sau dacă era ea? Un mic și vechi prieten? Plagg!!
Scot cutia mica din sertar,o deschid,iau inelul,il pun pe deget și acea lumina mica și puternica apare apoi Plagg își face aparitia.
Plagg: Adrien! Ce mă bucur sa te văd. Ai brânza?
Eu: Același Plagg. Uite brânza. Acum ca ești aici am nevoie sa vorbesc cu tine.
Plagg: Te ascult.
~Sfarsitul perspectivei~
~Perspectiva Lauren~
Nu ma gândeam ca Adrien va acționa așa. Credeam ca nu va fi așa supărat. Într-un fel are dreptate,dar cum să-l fac sa vorbească și să se deschidă din nou. Sa nu țină totul în el. Cu cine poate vorbi?
Gabriel: Lauren,de ce ești așa ganditoare și supărată?
Eu: Am încercat sa vorbesc cu Adrien,dar nu a vrut să mă asculte,ba chiar s-a supărat mai tare.
Gabriel: Stai calma. Poate își va reveni. Așa cum și eu am făcut-o.
Eu: Asta e. Tu ești soluția.
Gabriel: Eu? Cum adică?
Eu: Poate dacă vorbești tu cu el o să înțeleagă. Tu ști cel mai bine sa fi așa. Mereu ai fost supărat. Acum și el este la fel. Ajută-l,cine știe,poate începe sa facă aceleași greșeli ca tine.
Gabriel: Hei...dar ai dreptate. Mă duc acum.
~Sfarsitul perspectivei~
~Perspectiva lui Adrien~
Încep să-i povestesv lui Plagg intamplarile din ultimele zile și ma bucur ca am făcut-o. Îmi era dor să-mi impartasesc problemele cu el. Nu știu cât de bine m-a înțeles,dar măcar m-am descarcat. L-am ascuns repede pe Plagg ca intra tata în camera și nu voiam sa afle ca l-am activat din nou.
Tata: Adrien,putem vorbi?
Eu: Mda,de ce nu?
Tata: Uite,stiu ca ești supărat,la fel sunt și eu și mama ta. Dar nu încerca ca supararea asta sa te facă să faci aceleași greșeli ca mine. Crede-mă ca știu cel mai bine.
Eu: Da,stai calm. Nu fac nimic rău. Deocamdată *spunand în soapta*
Tata: Bine. Acum,daca ai nevoie de ceva ma găsești pe aici.
Și cum pleacă,il scot pe Plagg. Nu parea foarte încântat.
Plagg: Pustiu,dupa tot ce mi-ai zis și ai vorbit cu tatăl tău,nu sunt încântat. Tu chiar vrei miraculosii ca sa o aduci pe sora ta înapoi?
Eu: Da,si nu ma vei opri. Te-am adus aici pentru ca aveam nevoie de cineva care să mă înțeleagă.
Plagg: Te înțeleg,dar nu e bine ceea ce vrei să faci.
Eu: Știu,dar îmi e dor de sora mea. Acum trebuie să mă culc. De la atâtea lacrimi îmi este foarte somn.
~Sfarsitul perspectivei~
~Perspectiva Marinette~
După o zi plină de lacrimi decid să mă bag în pat și să mă culc,dar nu prea pot ca Lila voia sa vorbească cu mine.
Lila: Mari,de trei luni te văd foarte trista. Cred ca știu și de ce,dar nu poți fi așa mereu.
Eu: Știu,dar îmi e dor de el.
Lila: Te înțeleg. Într-o zi va veni înapoi la tine. Te iubește. A spus cuvintele acelea la furie. Cred ca și el suferă. De ce nu încerci tu sa vorbești cu el?
Eu: Ai dreptate. Mâine e ziua lui, și ar fi trebuit și a Annei. Ma voi duce la el mâine.
Lila: Așa te vreau. Acum culca-te.
Eu: Bine. Mulțumesc pentru incurajare.
Cum închid ochii,ca deobicei ajung în lumea mea ca să-i zic așa. Stăteam liniștită și ma gândeam la Adrien,doar e visul meu și deodată îmi apare în fata...Anna?
Eu: Anna? Chiar ești tu?
Anna: Daa!
Eu: O Doamne. Nu pot sa cred. Pot sa te îmbrățișez?
Anna: Aș vrea,dar nu poți. Sunt doar un suflet.
Eu: Da,am uitat. Scuze. Apropo,La mulți ani pentru mâine!
Anna: Mersii. Acum,trebuie sa vorbești cu Adrien. Furia lui a ajuns prea departe. Dar sa ști ca s-a încălzit puțin și și-a dat seama ca te iubește când a văzut cântecul.
Eu: Cântec? Tu ni le-ai dat?
Anna: Evident. Apropo,eu văd tot și am văzut cum cineva te-a salvat de pe trecere.
Eu: Serios? Ști cumva cine era? Nu mi s-a arătat.
Anna: Tu cine crezi ca era? Pare evident.
Eu: Nu se poate. Adrien?
Anna: Aleluia. Și-a dat seama. Acum trebuie sa te trezesti și sa vorbești cu el.
Eu: Stai. Înainte să mă trezesc. Mai ești supărată pe mine?
Anna: Marinette,mi-a trecut de atunci. Eu știu ca nu este vina ta. Stai calma. Acum du-te și impaca-te cu Adrien.
Eu: Mă bucur și o voi face?
Apoi m-am trezit acolo unde m-am culcat,,dar era 11:15? Cât am dormit. Ma imbrac repede și mă duc la Adrien. Aveam atâtea emoții în mine. Bat la ușa,dar îmi deschide tatăl lui.
Eu: Buna ziua! Știu ca e supărat,dar vreau sa vorbesc cu el.
Dl. Agreste: Ba te rog. Intra. Poate tu îl faci să-și revină. Apropo,ai grija sa nu pomenesti de miraculos. Nici el nu l-a dat și poate o ia razna.
Eu: Am înțeles. Mulțumesc.
Urc sus cu pași marunti spre camera lui. Mâinile îmi tremurau și deja transpiram. Atâtea emoții își făceau aparitia. Bat ușor în ușa și nu aud nimic. Apoi o deschid încet,cu multă frica. Când intru,stateam fata în fata cu Adrien și ne uitam unul în ochii altuia fără sa spunem nimic.
~Sfarsitul perspectivei~
Pam,pam,paaam. Stiu,o porcarie de capitol,dar tot astept un comentariu si un vot. Scuze de greseli imi pare rau sa anunt ca nush cat de curand voi mai face un capitol pentru ca pe 5 septembrie am un examen la engleza si cam trebuie sa mai invat. Dar voi incerca sa fac pentru voi. Nu vreau sa va
dezamagesc. Lectura placuta si haideti sa ajungem la 15k.
P.S: dedicat lui @Roxy-Styles