Îl urmam curios pe Aaron. Eram nerăbdător să văd surpriza. Am intrat pe un hol, ce ducea spre vestiare. Brusc, telefonul lui Aaron a inceput să sune. L-a luat nervos din buzunar și a răspuns, dând pe difuzor.
"Alexis?"
"Hei Aaron. Cum e în vacanță?" Vocea lui era schimbată, și părea tristă.
"De ce m-ai sunat?" A spus Aaron pe un ton irascibil.
"Voiam să îți aud vocea. Ești cu Rainbow, nu?" Zice în silă.
"De parcă nu ai știi..."
"Adio, iubirea mea..." Spune Alexis începând să plângă și bipăitul telefonului închis se face prezent.
Aaron mă privește uimit, dar cu un pic de frică, și o ia la fugă spre ieșire, nu înainte ca să mă prindă de mână și să mă traga după el.
Am urcat din nou în cameră și a aruncat toate bagajele în valiză, grăbit.
-Mergem acasă?
Atunci s-a oprit din tot ceea ce făcea și s-a apropiat de mine, lăsându-mi un scurt sărut pe buze.
-Îmi pare rău... A zis cu tristețe.
Mi-am pus mâna pe obrazul sau, iar cealaltă pe umăr.
-A fost minunat. Îți mulțumesc. M-am înălțat pe vărfuri și l-am sărutat scurt.
Am inceput să îl ajut cu bagajele. Sigur s-a întâmplat ceva cu Alexis. Iar când vom ajunge noi, sper să nu fie prea tarziu... Mă simțam extrem de vinovat, dar nu ar face asta. Alexis e puternic. A trecut peste atâtea în orfelinat împreună cu Aaron, încât nu cred că l-ar doborî asta... Sau poate? Totuși Aaron e cel care l-a salvat. Care i-a salvat viața...
În 4 ore eram în fața casei. Am coborât amândoi în fugă. Ușa era încuiată, așa că Aaron a folosit cheia de rezervă, acunsă sub chiveciul de flori. Mâinile îi tremurau, și abia de a reușit să deschidă ușa. Casa era pustie.
-Alexis! Strigă Aaron cu putere și începe să ia fiecare cameră la rând.
O durere de cap îngrozitoare mă apucase fix atunci, probabil de la viteza și graba cu care am ajuns aici, așa că m-am dus spre baie. Atunci când am deschis ușa, pata roșie ce curgea pe lângă cadă îmi invadă ochii și rămasem înlemnit. L-am strigat pe Aaron, iar acesta a venit imediat. Picioarele mi-au amorțit și am simțit cum corpul meu se prăbușește datorită șocului. Aaron a privit trupul fără viață ce zăcea în cadă, și s-a apropiat de el, eu rămânând proptit în ușă.
-Alexis... Te-am pierdut și pe tine? Revino-ți! Te rog!
Replicile lui... Și durerea din glas, mă făceau să cred că erau exact cele de acum 4 ani. Aaron l-a zguduit pe Alexis de câteva ori, a încercat să îl ridice.. Spera că o să își revină. Și că o să facă o criză de gelozie ca de fiecare dată când eram eu prin preajmă. Eu speram să îl văd din nou nervos pe mine, să trăiască. Voiam să se ridice de acolo și să îmi tragă o palmă pentru că am intervenit în viața lor. Voiam să dispar odată cu el, odată cu lacrimile mele căzute pe gresia rece.