Top Love

Capitolul XVI

  - Da taticule! Intra.

Batranul meu a intrat iar eu i-am zambit frumos [ce ironie de zombie] si i-am facut din mana ca un copilas la serbare. 

  - Wow. Stiam eu ca intr-o zi o sa ne atace. 

  - Esti asa un actor! spun si ma arunc in bratele sale.

  - Ohh, iubito. De ce nu mi-ai spus ca ai probleme cu igiena? Ai putea rapune si un luptator profesionist doar cu mirosul asta.

  Am inceput sa radem si eu i-am dat un pumn in joaca. A scos cheile si le-a invartit pe deget in semn ca ma va duce cu masina. Pe scari am inceput sa le cobor cu incetinitorul si el s-a uitat ironic la mine, ca si cum nu era nevoie sa fac asta. 

  Drumul a fost cel mai tare. Am dat drumul la muzica in masina atat de tare ca nu se auzea nici motorul, nici nimic, iar tata tot claxona si stingea farurile, in timp ce eu imi jucam rolul perfect cu fata turtita de geam. Reactiile pustilor de pe strada au fost pe masura. Am ajuns la liceu iar cand sa ma dau jos, batranul meu m-a prins de incheietura.

  - Te rog, poate fi mai scurt de data asta? Intarzii.

  - Ce sa fie?

  - Discursul. Stiu ca asa faci mereu cand ies in oras sau merg la o petrecere. Un discurs de genul esti fata .. bla bla .. baietii sunt naspa .. bla bla .. si nu mai stiu, doar atat aud mereu. 

  - Vroiam doar sa spun sa te distrezi Rav.

Fara discurs?! L-am privit putin incruntata dar el parea mai normal ca niciodata, zambindu-mi calm si cu multa dragoste. Am avut din nou intentia sa il intreb daca se simte bine dar nu aveam timp de asta acum, asa ca l-am pupat usor pe obrazul sau aspru, i-am multumit si am iesit . Eram gata sa o fac pe gagica zombie sexy. 

  Am intrat in sala principala, adica centrul liceului, o sala dedicata profesorilor pentru relaxare, unde puteau casca ochii la ecrane plate sau sa se drogheze cu cafea. Nu mai aduc argumente canapelelor cu tapiterie scumpa [ nu se stie niciodata cand este vreun minor prin preajma] Acum totul era decorat ca la o petrecere ieftina de Halloween, exceptand luminile si laserele care inconjurau sala. Mi se pareau super meseriase. Sala era plina de costume diferite, fiecare cu ce ii placea si .. ala era cumva un urs panda pe role ?! Nu stiu ce fel de cenusa era in capul tipului ala, dar nu imi pasa. Mi-am rotit privirea prin jur si din toate persoanele liceului, o vazusem chiar pe Bella, care era costumata intr-o asistenta [ v-am spus eu] din categoria celor care vindecau pacientii, fara sa foloseasca vreun mod medicinal.

Inca ma uitam dupa fraiera de Abby, pentru ca mi-a spus ca nu rateaza asa ceva nici daca si-ar rupe mana a treia oara. Cineva m-a prins de talie si cat ai clipi i-am intors incheietura cu o miscare mult prea rapida pentru un zombie. 

  - E a doua oara cand imi faci asta. Ma bucur ca nu ai facut toata miscarea.

  - Diego! Vrei sa-mi sara inima din piept?

  - Credeam ca se intampla deja asta doar cat ma vezi, spune iar ochii sai sclipesc asupra mea.

  - Bella e chiar acolo. Si acum scuza-ma, nu cred ca un ..

Am amutit. Eram atat de preocupata de privirea sa, si trasaturile fetei in cat chiar nu am vazut ca el era costumat exact ca mine! Un zombie atat de bun, incat pentru cateva secunde am inteles de ce creaturile astea mananca oameni.

  - Cum .. ti-ai dat seama?

  - Verde si putred. Doar nu era sa fii un muschi de copac Rav.

Mi-a intins mana sa dansam dar eu doar il priveam. Nu vroiam. Nu trebuia sa fiu aici, cu el, atat de aproape de el ! Si totusi, fara sa vreau, mi-a prins mana si m-a tras in mijlocul incaperii alaturi de ceilalti studenti. Si-a apasat corpul de al meu, pana nu a ramas niciun centimetru intre noi si am inceput sa ne miscam usor pe muzica chiar buna. Ne priveam si nu spuneam nimic; cel putin eu nu cu voce tare, pentru ca in mintea mea era mai ceva ca in "The Hunger Games". Era perfect. Felul in care ma privea, felul in care ma tinea si in care se misca, totul. Inauntrul meu se dadea un razboi intre orgoliu si iubire, intre inima si creier, si urma intre mine si propria constiinta. 

  - Esti indragostita moarta Rav. Nu mai exista gheata in corpul tau. Am topit tot. 

Avea dreptate, dar nu vroiam sa ii recunosc asta. Cred ca primul razboi se terminase, iar orgoliul castigase.

  - Esti mult prea sigur pe tine.

Luck a aparut de nicaieri si i-a spus cateva cuvinte lui Diego fara sa aud, apoi s-a retras. Diego a vrut din nou sa ma sarute, si era cat pe ce sa reuseasca la cat de surprinzator a fost, dar am intors capul la timp. 

  - In regula. Am suficient timp in seara asta. Revin imediat iubito! 

Tineti-ma sau o sa aveti un zombie mort la petrecere! Mi-a spus " iubito" si m-am simtit ca si cum tocmai am reusit sa sar peste curcubeu. I-am ranjit ca ultima idioata si l-am privit cum se indeparteaza. Am ramas cateva minute, timp in care mi-am dat seama ca ceva era putred la mijloc. Si nu eram eu aia.

Am iesit pe hol, unde deja incepeau sa se adune studenti in calduri sau care parca nu au mai vazut bautura in viata lor. Nu era nicaieri, asa ca am profitat si am intrat la baie pentru, nu pot sa cred ca spun asta, dar pentru a-mi ciufuli parul. Dupa ce am iesit, am auzit un ras puternic si atat de frumos ca puteai sa te topesti. Se auzea din baia baietilor, si pe toate economiile mele ascunse sub parchet ca era Diego. Spre norocul meu usa era putin deschisa, destul cat sa privesc in oglinda si sa vad ce se petrece. Mi-am lipit usor capul de usa sa aud mai bine, si am prins si imaginea. Era cu Luck si .. Brad! Ce cauta el aici? Era suspendat dupa ce filmuletul a fost facut public si .. cel mai important, ce cauta el cu Diego? Mi-am calmat gandurile si m-am concentrat pe ce spuneau.

  - Frate, pactul e pact! Si am castigat. Iar daca nu ma crezi, du-te acolo si vei vedea ca am o tipa zombie care ar sta in orice pozitie la picioarele mele. 

Mi-am inclestat pumnii si am strans din ochi sa nu incep sa plang. Mi-am oprit fiecare sentiment si impuls din corp, doar sa pot asculta in cotinuare.

  - Acum e vremea sa va potoliti. Ajunge cu Raven.

  - Ce .. tu chiar te-ai indragostit sau ce? Ma sperii, spune Brad si rade cu pofta.

  - Nu, dar ajunge. 

  - Glumesti?! Nu ne-am mai distrat de foarte mult timp in halul asta cu creierii cuiva. De cand nu am mai fost noi in formula asta? 

  - De cand eram niste boboci, completeaza Luck convorbirea. 

Radeau. De mine. De naivitatea mea. De credulitatea mea. L-am privit inca o data pe Diego si nu imi venea sa cred. Era ca si cum ai lua cea mai amara otrava, cu zahar. Asta era el. Si-a ridicat privirea, iar ochii sai i-au fulgerat pe ai mei in imaginea din oglinda. Tot corpul mi se blocase de la panica, in timp ce el si-a dat seama ca sunt acolo. 

  " Nu din nou .. " imi spun mie.