It was always you

Impas

    Perspectiva lui Han Jisung

   Mă uitam absent la tava cu mâncare din fața mea. Chiar dacă mi-era foame nu aveam chef să mănânc înainte să merg la studio. Eram posomorât și obosit. Voiam să se termine o dată anul și să mă pot bucura de vacanță.

–Trăiești uau! Mi-am ridicat privirea și am văzut un chip zâmbăreț, Changbin.

–Credeai că scapi așa ușor de mine?

–Nu ai de gând să mănânci?

   Mă privi întrebător. Eram un pic stânjenit. Nu mai vorbisem cu el toată săptămâna.

–Ce ai făcut toată săptămâna? Nu prea te-am văzut.

–E sfârșit de an...am multe de făcut. Am mințit eu pe jumătate.

–Oh mă gândeam că poate ieșim...

   Mi-a zis Changbin sfios și nesigur. Poate nu vorbisem cu el o săptămână, dar nici chiar să rup de tot legătura. Băieții erau super de treabă doar că treaba cu Minho mi-a cam distras atenția, dar trebuia să revin la viața mea de dinainte.

–Sigur!

-–În seara asta?

–Perfect, unde vrei să mergem? Dacă Chan vrea iar kimchi...

–Nu cred că Chan o să vrea să vină.

   Își lăsă privirea în jos de parcă era jenat că Chan nu ne putea acompania.

–Aa, ok.

–Nici Seungmin sau Minho.

–Vrei să ieșim doar noi?

–Ei sunt ocupați i-am întrebat deja.

   A rapsuns rapid ne lăsând loc de interpretări. Chiar voiam o seară cu Changbin să mă revanșez pentru ultimele zile.

–E ok, așa rămâne. Chiar am nevoie de niște aer curat.

–Bine, te iau la 19.

   Se ridică și se grăbi spre ieșire. Ce era cu el?

*

   Tocmai ajunsesem acasă și mă trântisem în pat când îmi aud telefonul bâzâind.

Minho: "Pot să vin la tine diseară?"
Han:"Am întâlnire."
Minho:"?"
Han:"Ies cu Changbin, dar tot o pot numi întâlnire. Poate vi să ai grijă ca Sonnie să aibă ce îi trebuie cât lipsesc."
Minho:"Iubițelul tău poate să aștepte. Și clar o să am grijă de Sonnie. Tu mereu uiți de ea."

   Nici nu am citit bine mesajul și numărul lui Minho îmi apare pe ecranul telefonului. Răspund și oftez.

–Ce e?

–Nu vreau să ieși cu el.

–De ce mă rog?

–Pentru că...pentru că e periculos.

–Poftim?

–Adică e periculos în periodata asta să ieși pe afară seara.

–Nu-mi spune că-ți faci griji.

–Hannie vin acum la tine.

   Mi-a zis și mi-a închis telefonul. După vreo 10 minute a bătut cineva la ușă. Am deschis și era Minho cu un zâmbet ștrengar pe chip. Nu m-am putut abține și am zâmbit și eu.

–Pot să intru?

–Oricum te-ai autoinvitat. Am zis eu dând din umeri.

–De ce ai venit? La 19 ies să știi.

–Vorbim ceva și după faci ce vrei.

   Se așeză pe pat și mă invită și pe mine lângă el.

–Uite ce e Jisung, săptămâna asta am tot evitat să vorbesc cu tine despre ce se întâmplă între noi și cred că ar trebuie să clarificăm.

–Oh asta era. Dacă vrei vorbim când mă întorc. Nu e mare lucru oricum, nu?

–Nu e? Adică a fost o greșeală...

–Nu! Dacă era o greșeală nu crezi că te-aș fi evitat și acum nu ai mai fi fost aici?

–Hannie nu vreau să fiu formal, dar nici prea romantic așa că ți-o zic direct. Îmi place de tine.

   Am înghețat, chiar dacă știam deja că "relația" noastră nu era pur prietenească.

–Nu zici nimic? Minho mă privi nesigur.

–Nu știu ce să zic...ce aș putea zice?

–Hannie nu te contrazice acum, îți amintesc că tu m-ai sărutat primul.

–Știu și nu regret, dar ce ai vrea să-ți zic?

–Jisung...

   Se apropie de mine încet privindu-mă în ochi.

–Hannie te plac pe bune. Te plac rău de tot.

   Își aplecă capul încet așezându-l pe clavicula mea. Bineînțeles că inima mea a început să alerge la maraton.

–Ăă...Minho.

–Hmm?

   Mormâi el în timp ce-mi săruta gâtul. Gâdilându-mă ușor.

–Ce dracu faci?

–Hannie nu mă pricep la dulcegări doar răspunde-mi naibi o dată.

   De data asta îmi șoptise în ureche după  îmi mângâie cu nasul tâmpla.

–Nu e deja evident?

   Am zis eu cu vocea răgușită. I-am luat fața în mâini ca să-l pot privit în ochi. Cum putea fi nesigur când vedea că mă topesc doar privindu-l?

–Lee Minho și eu te plac al dracului de mult.

   I-am zis eu apăsând-mi buzele pe ale lui. Am simțit cum colțurile buzelor lui s-au ridicat întru-un zâmbet sub ale mele. Am continuat ferm încercând să mă las dus de val de cea mai frumoasă senzație pe care o trăisem vreodată. Eram atât de distras de mișcările gurilor noastre împletucite încât cu greu am auzit ușa trântindu-se. M-am smuls din sărut sărind în picioare.

   M-am uitat la ceasul de pe noptieră era 19 și 09 m-am dus către ușă și am deschis-o larg. Nu eram nimeni însă pe jos zăcea ce mai rămăsese din cheia de la mașina lui Changbin.