It was always you

Nevăzut

Perspectiva lui Han Jisung

Eram destul de sigur că visez. Eram singur într-o cameră mare întunecoasă. Simțeam că mă sufoc, eram transpirat probabil pentru că era foarte cald. Am încercat să mă ridic, dar n-am reușit. De ce eram sigur că visam? Pentru că nu era prima dată când mă visam în camera aia înfricoșător de goală. Da, nu era nimic de groază într-o cameră, dar pentru mine nu exista coșmar mai groaznic. Mă simțeam neputincios și tot ce puteam să fac era să aștept, să aștept ceva sau pe cineva, asta nu am aflat niciodată până acum.

Am deschis ochii brusc. Simțeam cum inima îmi ieșea din piept. Aveam fruntea udă și respirația rapidă. Am încercat să mă calmez și să mă conving că era doar același coșmar dintotdeauna. Nici nu înțelegeam de ce eram așa speriat mereu. În ultima perioadă coșmarul apărea foarte des ceea ce nu mă încânta deloc.

M-am întins după telefon și atunci mi-am dat seama. Era luni și trebuia să fiu la muncă de la 8. Am sărit ca și fript din pat. Nici nu știu cum am ajuns la baie. M-am încălțată și m-am uitat pentru ultima dată în oglinda din hol. La naiba chiar aveam nevoie de un nou look. Arătam ca un mop vechi, dar asta e, așa o să defilez azi.

M-am uitat pe ceas: 7:57, la naiba nu-mi permit să mai întârzi. Am luat-o la fugă. Studioul nu era prea departe așa că speram că o să ajung.

Lucram acolo de vreo 2 luni și îmi plăcea maxim. Veneau foarte mulți copii cărora le plăcea să le desenez diferiți eroi din desenele lor preferate, contra cost, desigur. Eu eram și proful de chitară a copiilor. Muzica era pasiunea mea cea mai mare și așa reușeam să fiu mai aproape de ea. Cu jobul ăsta reușeam să și câștig câțiva bani de buzunar în plus, pe lângă suma modică pe care o primeam lunar pentru facultate.

Din fericire reușisem să ajung la 8:02 ceea ce era aproape bine. Azi nu avea decât 2 lecții cu doua fetițe brunete gemene de 7 ani.

Când am terminat se făcuse 12. Era deja prânz și nu mâncasem nimic de ceva vreme. Dacă stăteam să mă gândesc bine după episodul cu vomatul nu mai pusesem gura pe nimic. Eram destul de concentrat la gândurile mele încât nici nu mi-am dat seama când ușa studioului se deschise. Am simțit cum cineva mă bate pe umăr și am tresărit ușor.

–Jisung? Se pare că ne vedem din nou.

–Changbin, o bună! Și tu iei lecții aici?

Eram destul de surprins să-l văd pe el aici. Însă m-am bucurat că am un motiv în plus să mă revanșez după tot episodul de acum o zi.

–De ce? Mi-ai face o reducere?

–Haha! Eu voiam să-ți iau mai mult, dar dacă insiști am să-ți fac un discount.

–Mersi, dar deocamdată o să-mi iau nepoțelele și stabilim noi după.

–Nepoțele?

–Tzuyu și Yeji sunt fetițele surorii mele.

–Uau, nu m-aș fi gândit vreodată.

Stomacul meu s-a decis să nu coopereze cu mine. Mi-am așezat mâna pe abdomen instant, chiar aveam nevoie să mănânc ceva.

–Mergeai să iei prânzul și eu te țin de vorbă.

–Nu-ți fă griji. Nu am mâncat de mai bine de 24 de ore, dar sunt ok.

Am zis-o pe un ton glumeț și speram să nu par prea disperat.

–Serios?

–Ihm...

–Și eu mergem să mănânc...

–Perfect! Fac eu cinste.

–Generos. Prima dată trebuie să le las pe gemene, dar nu durează mult.

–Am rezistat 24 de ore, chiar crezi că 5 minute ar face diferența?

Mi-am luat ghiozdanul și l-am urmat pe Changbin la mașină în care nu credeam că o să mai intru prea curând.

*