It was always you

Complicați

Perspectiva lui Minho

Eram în fața facultății lui Jisung și mă uitam în gol la locul pasagerului încă ne venind-mi să cred că dormise în brațele mele. Eram mândru de mine că reușisem să-l fac să nu mă mai urască.

Am simțit telefonul vibrându-mi. M-am uitat absent pe ecran.

"Ai de gând să răspunzi? Am nevoie să te văd urgent."

Eram confuz așa că am citit și mesajul de mai sus pe care îl citise și Jisung.

"Tu nu mă cunoști, dar eu da. Am nevoie să te văd urgent!! Se pare că nu am altă soluție C nu-mi răspunde. Știu ce vrea să facă, dar nu mă poate lăsa așa."

Mi-am dat seama imediat despre ce era vorba. Am condus până la Changbin sperând că nu plecase încă la facultate.
Aveam noroc era încă acasă. Îl cunoșteam de prea multă vreme și trecusem prin prea multe împreună întrucât puteam să intru la el în casă ca în casa mea.

–Changbin?

–Oh Minho, ai venit să-mi lași mașina?Trebuie să ajung la facultate. Îi întind telefonul cu mesajele.

–Ce e asta?

–Ți-am zis că nu mai vreau să mă bag în treaba asta.

–Și atunci mă bagi pe mine? Cine e ăsta și de unde dracu are numărul meu?

–Nu știu și nu țipa la mine! Mi-ai zis că suntem înpreună în asta. Ți-am zis nu mai vreau să mă mai implic.

–Vrei să mă întâlnesc cu el și să clarific?

–Întâlnește-te, dar nu-ți dau nimic pentru el să știi.

–Nu-mi pasă de afacerile voastre, doar că nu vreau să-mi mai dea mesaje...e prea evident.

I-am lăsat cheile de la mașină și am ieșit. Nu aveam mult de mers până acasă. Mi-am luat mașina și am condus până undeva în centrul orașului parcând pe o stradă înfundată.

Am sunat pe numărul de la care primeam mesajele. A răspuns aproape instant. I-am zis doar unde sunt apoi am închis.

Un băiat îmbarcat cu cele mai fandosite haine a urcat pe locul din dreapta. Și-a dat gluga de pe cap descoperindu-și părul brunet lucios și s-a întors spre mine. Am observat imediat privirea foarte goală pe care cei ca el o aveau. Avea și cearcăne întunecate sub ochi trăsătura pe care o aveam în comun.

–Unde e C? De ce nu-mi răspunde la mesaje?

–Stai ușor! Eu sunt Minho.

–Nu am venit aici să-mi fac prieteni așa că zi-mi naibii o dată unde e nenorocitul ăla!

–În primul rând ai grijă cum vorbești, iar în al doilea rând nu pot ține o conversație cu un om despre care nu știu nimic.

–Sunt Hyunjin. Îți ajunge, acum spune-mi!

–"C" nu vrea să mai aibă legătură cu chestia asta.

–Eram sigur că-mi face asta. Îi dau dublu sau mai mult.

–Nu cred că suma era o problemă.

–Atunci? Ce vrea??

–Uite ce e chiar nu-mi pasă cum o să te descurci, dar pe mine să mă lași în pace. Eu nu am treaba cu câcaturile voastre.

–Ba eu cred că ești la fel de implicat ca mine.

–Ba nu! Nu sunt un obsedat care dă mesaje la persoane pe care nu le cunoaște doar ca să obține ce vrea. Ți-am zis tot acum ieși din mașină.

–Nu mi-ai zis nimic. Nu cred că e ultima dată când ne vedem.

–Cu siguranța nu...dacă te prind că-mi mai dai mesaje îți rup picioarele.

–Minho, nu mă amenința că știi și tu cum stă treaba.

–Știu și de asta nu ți le rup chiar acum. Ieși o dată!

–Parcă m-ar mai interesa ce-mi faci tu mie. Ți se pare că viața mea e atât de roz încât să-mi pese dacă mi-ai face ceva? Te rog, cred că nu mă cunoaști.

Se întoarse spre mine și îmi zâmbi cu insolență. Am ieșit din mașină și am mers spre locul pasagerului. Am deschis portiera și l-am tras afară cu toată puterea de care eram în stare izbindu-l de trotuarul dur. Trebuia să fiu cât mai clar nu mai aveam nevoie de oameni ca el în viața mea.

–Nu vreau să te mai prind că-mi dai mesaje sau că-l mai deranjezi pe Changbin!

–Minho nu te fă că nu știi prin ce am de trecut...am nevoie...Îmi spusese rugător Hyunjin ridicându-se.

–Chiar nu mă interesează prin ce trebuie să treci tu.

–Asta nu se termină așa și noi doi știi bine că o să ne mai vedem.

–Perfect, acum dispari.

Îmi zâmbi din nou și plecă în timp ce își trase gluga la loc pe cap. Nu știam ce avea de gând să facă Changbin, dar situația nu arăta prea bine.