Perspectiva lui Han Jisung
Eram foarte stânjenit când m-am reîntors la masă, însă am încercat să mă comport cât mai normal.
–Scuze! Hai să o luam de la capăt. Sunt Jisung și chiar nu sunt nebun, poate doar foarte înfometat.
Am ocolit privirea băiatului cu reflexe albastre-n păr încercând totuși să fiu cât mai natural.
–Ne-a zis Changbin. Pe bune? Stai nemâncat cu zilele. Ce ai făcut de ai simțit să te pedepsești așa rău?
Cel care vorbi era blondul pe care nu știam sigur dacă îl cheama Chan sau Cheon așa că am evitat să-i rostesc numele.
–Nu am făcut-o intenționat, eu chiar ador să mănânc.
Am profitat de afirmație ca să mă reapuc de mâncat chiar dacă senzația de foame din stomac era total umbrită de episodul cu fluturii.
Pe tot parcursul mesei am vorbit puțin și mi-am ținut privirea în farfurie. Nu mă comportam așa niciodată, dar acum chiar eram stingherit.
–Eu fac cinste!
–Nu e corect să ne plătești prânzul având în vedere că abia ne-am cunoscut.
–Chan! Lasă-l pe om să fie drăguț.
Ok, deci numele lui era Chan, iar cel ce i-a răspuns eram destul de sigur că îl cheamă Seungmin.
–Mânacare pe gratis, clar ești omul meu!
Mi-am ridicat pentru prima dată privirea spre ciudățenia aia de băiat. Mă privea animat cu un zâmbet în colțul gurii. Acum arăta și mai inocent și copilăresc. Am cerut nota și am achitat.
–Ne revanșăm altă dată, Han, mă bucur că ne-am cunoscut!
–Cu siguranță, și eu!
Chan chiar părea cel mai educat om pe care îl cunoscusem, chiar îmi plăcea tipul.
–Noi plecăm, ne mai vedem!
Seungmin era și el destul de simpatic. Singurul care nu spusese nimic era ciudatul cu păr albastru, ce gest nepoliticos și naiv.
–Vrei să te conduc? Sau ai cursuri azi?
–Defapt nu am nimic azi...
Era a doua oară când Changbin mă ducea acasă.
–Sper că suntem chit acum.
–Clar! Han, dă-mi numărul tău ca să pot ține cumva legătura cu tine.
Era pentru prima dată când mi se cerea așa de direct numărul de telefon. Era ciudat, dar și liniștitor cumva. La cât e de gașcă Changbin și eu voiam să țin legătura cumva cu el.
–Uite aici, mulțumesc că m-ai condus ne mai vedem!
–Han, mâine ai cursuri?
–Da, de la 11, de ce?
–Aș putea să te duc eu la facultate, mereu îi duc pe băieți.
–Sigur, mersi mult!!
Eram așa de surprins de atitudinea lui. Eram la facultate de 3 luni, însă nu mă împrietenisem mai cu nimeni. În afară de
Yugyeom cu care mai luam prânzul la facultate nu prea stăteam cu nimeni de vorbă. Toți erau mult prea distrași de gândurile primului an universitar ca să mai aiba timp și de legat prietenii.
CITEȘTI
It was always you
Romance"Nu i-a trebuit mai mult decât câteva luni ca să poată să distrugă tot ce am construit eu în toți anii ce au trecut. Mi-a dezgolit sufletul ca să poată pătrunde în el cu forță și să iasă lăsând în urmă doar o imensă durere." *Acesta este primul volu...
