Perspectiva lui Han
–Jisung?
Am deschis ochii ca să-l văd pe Minho cum se holba la mine de pe locul
șoferului.
–Am ajuns?
–Da. Se coborî din mașină și am făcut și eu la fel.
–Ai zis că am ajuns! Am protestat eu când mi-am dat seama că imaginea clădiri impunătoare din fața mea nu semăna deloc cu cea a apartamentului meu micuț.
–Da. Am ajuns, la mine acasă. Nu ai vrut să rămâi la tine așa că nu puteam să te oblig, nu-i așa?
–Du-mă acasă!
–Nu te mai comporta ca un copil. Nu mori dacă împarți o noapte...sau mai multe, patul cu mine. Spuse în timp ce pe chip îi apăru un zâmbet ștrengar.
Eram ușor confuz, dar avea dreptatea, nu pățeam nimic dacă dormeam la el în noaptea asta. L-am urmat intrând pe o ușă din sticlă. Locul arăta mult mai bine decât un apartament normal.
–Locul ăsta e imens, locuiești singur aici?
–Mda, stau aici de când am intrat la facultate.
Minho dispăru preț de câteva clipe aducând cu el ceva în mână.
–Poți să te îmbraci cu astea. Nu am altceva.
Îmi îmână un tricou negru șifonat și niște pantaloni scurți.
–Poți să faci și un duș, baia e acolo. Eu am să fac dimineață.
Am mers spre direcția indicată. Baia era de 2 ori mai mare decât a mea. Mi-am făcut duș și m-am îmbrăcat în hainele lui.
Mi-am aplecat capul subtil în încercarea de a mirosi tricoul. Nu miroasea a nimic.
Chiar mă așteptam să fie ca în filme să mă izbească puternic mirosul lui, dar se pare că nu mereu primim ce ne dorim.
Când am intrat în cameră Minho era deja în pat îmbrăcat doar într-o pereche de boxeri.
M-am așezat lângă el fără prea mult zgomot și mi-am închis ochii. Am fost surprins să-mi dau seama că visul cu care eram așa obișnuit începu să se ruleze iar.
Inima mi-o lua la goană când persoana misterioasă apăru. Eram din nou orbit de milioanele de stări pe care mă făcea să le simt. Nu puteam nega, nu-mi doream să mă mai trezesc, însă dintr-o dată rămân din nou singur. Încerc să mă ridic, să strig, însă fără succes.
–Jisung?? Jisung, trezește-te!
Deschid ochii brusc și-i regăsesc privirea și mă calmez. Ochii mă priveau din nou cald, dar de ce erau așa de îngrijorați?
–Ești ok?
–Minho?
–Da?
–Ce cauți aici?
BẠN ĐANG ĐỌC
It was always you
Lãng mạn"Nu i-a trebuit mai mult decât câteva luni ca să poată să distrugă tot ce am construit eu în toți anii ce au trecut. Mi-a dezgolit sufletul ca să poată pătrunde în el cu forță și să iasă lăsând în urmă doar o imensă durere." *Acesta este primul volu...
